Main menu

header

Stăpânul Paradisului: Prinţul Albert de Monaco

516 2 2de Andrei Dicu

Născut la 14 martie 1958, Prinţul Albert al II-lea de Monaco este capul Casei Grimaldi şi actualul conducător al Principatului, considerat de unii adevăratul Paradis al lumii. Unul dintre cei mai carismatici lideri europeni, Albert este fiul Prinţului Rainier şi al actriţei Grace Kelly, personaje care, în secolul trecut, au făcut deliciul presei mondene. Născut la Palatul Princiar din Monaco, Albert a urmat liceul Albert I şi a absolvit în 1976. Anul următor s-a înscris la colegiul Amherst, în Massachusetts, sub numele Albert Grimaldi, şi a studiat științe politice, economie, muzică și literatură engleză. În anul 1982, Grace Kelly a murit într-un accident de mașină. Imediat după eveniment, Albert a preluat președinția Crucii Roșii Monaco și a fost numit vicepreședinte al Fundației Prințesa Grace de Monaco. Sportiv de performanţă încă din copilărie, a practicat o mulţime de discipline: atletism, fotbal, tenis, judo, canotaj, volei, schi, squash, natație, bob și pentatlon modern. A participat ca sportiv monegasc la Jocurile Olimpice de iarnă din anii 1988, 1992, 1994 și 2002, precum și la Raliul Paris-Dakar, în anii 1985 și 1986. Este membru al Comitetului Internațional Olimpic din 1985, iar la 6 aprilie 2005 a devenit Prinț Suveran de Monaco, sub numele de Albert al II-lea. La sfârșitul celor trei luni de doliu pentru tatăl său, la 12 iulie 2005, la Catedrala Sfântul Nicolae a avut loc prima parte a învestiturii sale, o mesă oficiată de arhiepiscopul de Monaco. A doua parte a învestiturii a avut loc la 19 noiembrie 2005, Albert fiind înscăunat la Catedrala Sfântul Nicolae. Din familie a fost prezentă inclusiv sora sa mai mare, moștenitoarea prezumptivă, Prințesa Carolina. La 1 iulie 2011, Prințul Albert s-a căsătorit cu fosta înotătoare sud-africană Charlene Wittstock. Anunțul logodnei a avut loc la 23 iunie 2010. Cei doi îndrăgostiţi fuseseră văzuți împreună la 10 februarie 2006, când au deschis ceremonia Jocurilor Olimpice de la Torino. Căsătoria civilă din 1 iulie 2011 a fost urmată, a doua zi, de o cununie religioasă. La 10 decembrie 2014 s-au născut gemenii cuplului, Gabriella Thérèse Marie, Contesă de Carladès, și Jacques Honoré Rainier, Prinț Ereditar de Monaco.

România frumoasă

516 2 1de Andrei Dicu

Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.

Read more: România frumoasă

Drum bun spre Ceruri, George Motoi!

516 25 1de Silviu Ghering

Unul dintre cele mai dure adevăruri de pe lumea asta este acela că moartea nu alege. N-are discernământ. Cosește la fel un savant, un bețiv, un cerșetor, un milionar, un gunoier, un actor... Așa că nu a contat viața dăruită nouă, spectatorilor, de George Motoi. Doamna cu coasa l-a rupt de noi, l-a rupt de rude, l-a rupt de prieteni, l-a rupt de viață cu aceeași brutalitate cu care îl chinuia chiar viața de câțiva ani încoace... George Motoi s-a eliberat de suferința unei boli necruțătoare într-o zi trecută cu sânge în calendarul românilor, 4 martie. A plecat discret, tăcut, retras, parcă vrând să nu deranjeze pe nimeni, așa cum i-a fost toată viața, toată cariera. Introvertirea sa ascundea o profunzime rară, o introspecție a sinelui dusă până la epuizare, pentru a putea întoarce către noi o întreagă paletă de personaje complexe. Avea 79 de ani...

Read more: Drum bun spre Ceruri, George Motoi!

Ea este câştigătoarea Daciei Logan la concursul „La Taifasuri cu abonaţii“ Livia Boboia: „Am sunat la redacţie să mă conving. Abia atunci m-am bucurat“

516 32 1de Gabriela Niculescu

Câștigătoarea Daciei Logan, Marele Premiu al concursului „La Taifasuri cu abonații”, a cărei extragere a avut loc înainte de Crăciun, este Livia Boboia. Norocoasa câștigătoare are 62 de ani, este din comuna Poșaga, județul Alba, și este o cititoare fidelă a revistei noastre. Premiul a luat-o prin surprindere, asta pentru că nici nu s-a gândit la concurs în momentul prelungirii abonamentului său pentru Taifasuri. Cum arată profilul unui cititor norocos, răsplătit pentru fidelitatea sa, vedeți în rândurile ce urmează.

Read more: Ea este câştigătoarea Daciei Logan la concursul „La Taifasuri cu abonaţii“ Livia Boboia: „Am sunat...

Zâna fără noroc la Oscar: Sharon Stone

515 2 2de Andrei Dicu

Actriţă, producătoare şi... bombă sexy, Sharon Stone s-a născut la 10 martie 1958, la Meadville, Pennsylvania, dintr-o familie de cineaşti. Tatăl său, Joseph, este un mediocru scenarist de la Hollywood, iar mama, Dorothhy, monteuză. Povestea sa a început în 1977, când a părăsit localitatea natală Meadville și a plecat la New York, unde visa să devină fotomodel. Cariera de actriță a început în anii ’80, când a debutat în filmul „Stardust Memories”, regizat de Woody Allen. Apoi, a devenit prototipul femeii frumoase, dar uşor de cucerit, primind roluri în „Police Academy 4”, „Action Jackson” sau „Total Recall”, în care a jucat alături de Arnold Schwarzenegger. Succesul pe plan internațional a venit în 1992, odată cu filmul thriller „Instinct primar” („Basic Instinct”), graţie căruia a fost nominalizată la Premiul Globul de Aur. „Sliver” și „The Specialist” au urmat în aceeaşi direcţie, dar Sharon n-a mai a avut succesul obţinut cu „Instinct primar”, acolo unde, alături de Michael Douglas, a format unul dintre cuplurile fatale din istoria Hollywoodului. Pentru rolul jucat în filmul „Casino” a fost premiată cu Globul de Aur și a primit o nominalizare la Premiul Oscar. Pentru rolurile jucate în filmele „The Mighty” și „The Muse” a primit alte nominalizări la Oscar, fapt care l-a determinat pe bunul său prieten Robert De Niro să afirme că „Sharon este o actriţă teribilă, dar îi lipseşte norocul”. Cu tot succesul obținut de ea ca actriță în filmele „Casino”, „The Mighty”, „Last Dance” și „Gloria”, a fost considerată în ultimul timp „box office poison”, adică o actriță nerentabilă, care nu mai merită onorariile de odinioară. În 2004, a încercat o revenire în industria cinematografică prin filmul „Catwoman”. La sfârșitul lui decembrie 2005 a jucat în două episoade din serialul turcesc „Kurtlar Vadisi” („Valea lupilor”) şi a donat câştigurile victimelor tsunamiului din 2006. În „Basic Instinct 2” („Instinct primar 2”) a încercat să repete succesul din primul film, dar recordul comercial de odinioară n-a mai fost atins. În 2004, din pricina infidelităţii soţului, a divorţat de jurnalistul Phil Bronstein, cu care era căsătorită din 1998. Are trei fii adoptați, este catolică declarată şi membră a clubului select „Three Stars”.

România frumoasă

515 2 1de Andrei Dicu

Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.

Read more: România frumoasă

Din viaţă scapă cine poate Legiunea Străină

515 30 1de Andrei Dicu

După 1990, o mulţime de tineri români, mai mult sau mai puţin certaţi cu legea, au ales să renunţe la tot şi să se înroleze în Legiunea Străină. Acolo, odată intrat, toate păcatele ţi se şterg cu buretele, iar orice indiscreţie legată de viaţa ta personală este interzisă. Homosexualitatea şi trădarea sunt pedepsite cu moartea, iar unica lege este compusă din camaraderie şi din respect. Numai că pericolele te pândesc la tot pasul, şi nu puţini sunt cei care s-au întors acasă între patru scânduri...

Read more: Din viaţă scapă cine poate Legiunea Străină

Constantin cel Mare, întemeietorul creştinismului

514 2 2de Andrei Dicu

Născut la 27 februarie 272, Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus, zis Constantin I şi ulterior Constantin cel Mare, a fost împărat roman între anii 306 şi 337. S-a născut la Naissus, fiind fiul generalului Constantius Chlorus și al Helenei. Pe vremea împăratului Aurelian, tatăl său a fost prefectul pretorian al împăratului Maximian şi ulterior „Caesar”. În anul 305, Constantin s-a alăturat tatălui său în partea apuseană a imperiului, iar la moartea acestuia a fost proclamat împărat. După o serie de confruntări militare cu alţi pretendenţi, a reunit toate provinciile occidentale ale imperiului sub autoritatea sa şi a pus capăt persecuțiilor creștinilor, impunând nu numai toleranță, ci și restituirea bunurilor acestora. Constantin le-a trimis scrisori episcopului de Cartagina și proconsulului Africii, din care reieșea faptul că susținea religia creștină, subvenționa Biserica din fonduri publice, scutea clerul de obligații publice și se considera slujitorul lui Dumnezeu. În 312, a trecut la credința creștină. Prin „Edictul de la Milano” (313) dat de împăratul Constantin cel Mare și prin „Edictul de la Tesalonic” (380) al împăratului Teodosie, creștinismul a devenit o realitate mai întâi tolerată, iar mai apoi constituțională a Imperiului Roman, care astfel a fost reunificat și supus autorității unui unic împărat, situație politică nemaiîntâlnită din anul 285. Constantin se revendică drept alesul pe Pământ al divinității unice. Constantinopolul a devenit noua capitală a Imperiului, iar în anul 325 a fost convocat, la Niceea, primul consiliu ecumenic al Bisericii creștine, care a pus bazele dogmatice și canonice ale acestei religii. În anul 326, Constantin l-a ucis pe fiul său Crispus, acuzat de adulter cu Fausta, soţia împăratului. Crispus și Fausta rămăseseră păgâni, iar execuția a fost săvârșită în Istria. În același an, Constantin a omorât-o pe Fausta în baie, după o căsnicie de 19 ani. Constantin a murit la 22 mai 337, la Nicomedia (Turcia) şi ulterior a fost sanctificat.

România frumoasă

514 2 1de Andrei Dicu

Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.

Read more: România frumoasă

Magia păpuşăritului sau cum prind viaţă ciorăpeii

514 30 1de Dana Purgaru

Poate una dintre cele mai vechi arte din lume este teatrul de păpuși. De altfel, descoperirile arheologice vin să ateste acest lucru, cele mai vechi urme găsite datând din mileniul

Read more: Magia păpuşăritului sau cum prind viaţă ciorăpeii

Pictorul bucuriilor vieţii: Renoir

513 2 2de Andrei Dicu

Născut la 25 februarie 1841, la Limoges, Pierre-Auguste Renoir a fost un celebru pictor francez, creator - împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne - al curentului impresionist. Totuşi, dragostea sa pentru desen, artă figurativă și portrete l-a îndepărtat mai târziu de impresionism. Denumit pe drept „pictorul bucuriilor vieții”, Renoir a pictat cu pasiune până în ultima clipă a existenței sale. Tatăl său a fost croitor, iar copilăria și-a petrecut-o în Paris, într-un cartier apropiat de Luvru. La 13 ani lucra deja ca pictor de porțelanuri, iar mai târziu a pictat evantaie și jaluzele, reușind să strângă o sumă de bani pentru a putea studia. Coleg cu pictorul român Nicolae Grigorescu, şi-a format propriul stil, cu personaje scoase în evidență de contururi ferme, iar fundalul deschis al pânzelor sale aminteşte de frescele italiene. Chinuit de o paralizie parțială și de reumatism, Renoir a continuat să picteze. Medicii i-au recomandat o climă mai blândă, motiv pentru care, în 1907, şi-a cumpărat o proprietate la Cagnes-sur-Mer, lângă Nisa. În 1919, a fost distins cu Ordinul Legiunii de Onoare. Ultimii ani ai vieții au fost marcați de moartea rudelor apropiate, de război și de boală, dar Renoir a continuat să picteze, în ciuda durerilor insuportabile şi a depresiei. De altfel, a pictat ultimele tablouri cu pensula legată de mâna dreaptă. Printre operele pe care le-a lăsat posterității se numără și „Le Déjeuner des canotiers” („Dejunul vâslașilor”, 1881), lucrare ce reprezintă imaginea unor vâslași din Chatou luând micul dejun în restaurantul Fournaise. Printre personaje se regăseşte viitoarea soţie, Aline Charigot, a cărei imagine e surprinsă jucându-se cu un câine. Pictorul însuși este un personaj al propriei lucrări. Renoir a murit la 23 decembrie 1919, lăsând în urmă o mulţime de creaţii de o valoare inestimabilă, precum „Grădină în Britania”, „Cina de pe barcă”, „Pelerinajul”, „Pariziana” şi celebrul „Autoportret”.