De multe ori suntem dezamăgiți de cei în care ne punem multe speranțe. Ajungem să fim înșelați, trădați, mințiți tocmai de oamenii care ne sunt apropiați, ne sunt confidenți, ne sunt prieteni.
Cred cu ardoare că atunci când ai ceva în minte nu există să nu realizezi acel ceva, indiferent de opreliști, de bariere, de probleme întâmpinate, de lipsuri, oboseli, neșanse și chiar batjocură.
Educația nu e ceva care să vină pe o rază dimineața, nu e destin, nu ține de providență și nu se face pe butuci. Educația este un cumul ce ține de familie, de propria persoană, de mediu, de prieteni, de cărți citite, de lucruri urmărite, de anii de acasă, de anii de școală și poate cel mai important, educația merge mână în mână cu ceea ce numim generic caracter.
Singurătatea este unul dintre dușmanii cei mai virulenți ai omului. Din fericire, eu nu cunosc acest sentiment, dar vorbesc la modul general și în funcție de ceea ce văd în jurul meu în permanență. Văd o mulțime de oameni care trăiesc în singurătate, nu neapărat că nu ar avea prieteni sau cunoștințe, ci pentru că nu se regăsesc în alte suflete, pentru că nu le sunt împărtășite gândurile, bucuriile, preferințele sau chiar nevoile.
Repet de ani buni, cu toată determinarea, că muzica ușoară românească are eroi, are staruri, are legende pe care trebuie să le cunoaștem, să le ascultăm și să le prețuim la justa valoare, pentru munca lor și pentru tot efortul depus la susținerea unui gen.
Trăim cu pericolele la orice pas. Nu mai avem prea mare siguranță pentru nimic din cele câte sunt în jur, pentru sănătatea noastră, pentru felul în care ne putem desfășura activitățile, pentru nimic. Există temeri majore cu privire la ziua de mâine, la toate fenomenele haotice care pun stăpânire pe lume, la evoluția fără fundament și chiar la emoțiile pe care sufletul nostru le poate încerca.
Uite că am ajuns și la vârsta de 47 de ani. Vă mărturisesc sincer că nu o simt deloc. Eu sunt omul care trăiește clipa, care e într-o continuă depășire a sa, care nu are timp să stea să se gândească prea mult la ce a fost sau la ce va fi.
Timpul trece pe lângă noi. De multe ori mi se pare că în van, fără o noimă clară, iar în trecerea aceasta a lui nu are nici milă și nici nu dă semnale. Sigur că toată lumea vorbește despre asta, dar câți fac ceva la modul concret, să-l transforme în calitate? Nici măcar eu.
Voi știți oameni fără limite, care au un fel de nebunie frumoasă în ceea ce fac, slujind până la sânge, până la ultima bucățică de pasiune și de putere țelul lor? Eu cunosc mai mulți, dar unul dintre aceștia, care mă uimește cu forța sa, cu atenția și cu dragul nespus de România și de autentic, este Virginia Linul, artist unic, creator de costume populare. Mulți dintre voi ați văzut costumele pe care eu le port în ultimul an la concertele mele mari folclorice. Sunt opera ei și sunt parcă din vremurile de cândva.
Voi cât de tare îi prețuiți pe cei din jurul vostru? Se spune că suntem ce suntem, fiecare individ, printr-un cumul de momente, legături, sfaturi, reacții și afecțiuni din partea celor pe care-i iubim, celor alături de care muncim, care ne sunt aproape, fie că e vorba despre familie, prieteni sau simpli străini care vin în contact cu noi. Cumva, devenim suma acestor alăturări și trebuie să recunoaștem asta.