de Silviu Ghering
17 iunie 1631. India. A treia soție a împăratului mogul Shah Jahan, prințesa persană musulmană Arjumand Bano Begum, devenită prin căsătorie Mumtaz Mahal („Coroana Palatului”). Mai mult decât soție - iubită, prietenă, consilier politic -, îl însoțea pe împărat peste tot, inclusiv pe câmpul de luptă, acolo unde, de altfel, a și murit dând naștere celui de-al 14-lea copil, în timpul unei campanii de zdrobire a rebelilor din Burhanpur. Moartea sa l-a afectat atât de tare pe Shah Jahan, încât părul i-a albit în numai câteva luni. Înainte de a-și da ultima suflare, Mumtaz l-a rugat pe soțul său patru lucruri: să-i construiască cel mai frumos mausoleu, să se recăsătorească, să-și iubească fiii și să-i viziteze mormântul în fiecare an, până când o va urma în ceruri, la comemorarea morții sale... Așa a început povestea Palatului Taj, „mahal” înseamnă „palat” în hindi, dovada iubirii care depășește moartea. Dragostea încrustată în piatră.
Read more: O lacrimă pe obrazul timpului: Taj Mahal
de Silviu Ghering
Maria Vera Rosenberg. Ulterior Vera Atkins. Un nume (de fapt, două) care nu spune nimic majorității românilor. „In the real world of spies Vera Atkins was the boss” („În lumea reală a spionajului, Vera a fost șeful”), spunea despre ea Jan Fleming, și el spion „la bază”, dar devenit cunoscut lumii întregi prin celebrul personaj „007” din cărțile scrise de el. James. James Bond. Vera Atkins a fost James Bond în variantă feminină. Jan Fleming a cunoscut-o bine. Au lucrat împreună pentru Serviciul Operaţii Speciale britanic (SOE - Special Operations Executive). S-a inspirat, de altfel, din personalitatea sa pentru a contura figura lui Miss Moneypenny, secretara șefului cel mare, M, al Serviciului Secret Britanic (MI6 - British Secret Service) și al superagentului majestății sale, teribil de fermecătorul „007”.
Read more: James Bond, la feminin, s-a născut în România! Varianta românească a lui Mata Hari: Vera Atkins
de Gabriela Militaru
André Rieu este sinonim cu valsul și cu buna dispoziție în muzică. Devenit celebru alături de orchestra personală, Johann Strauss, la începutul anilor ’90, violonistul de origine olandeză continuă și 25 de ani mai târziu să ne încânte cu interpretarea caldă și armonioasă a celor mai cunoscute opere din istoria muzicii clasice. Născut într-o familie de muzicieni, păstorit de un tată riguros și cu vederi conservatoare, Rieu își urmează visul de a cânta pe marile scene ale lumii. Anul acesta va urca, în premieră, și pe scena de la noi, din Piața Constituției, București.
Read more: „Regele valsului“ aduce graţia clasică în România, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti AndrE Rieu:...
de Silviu Ghering
Moșierul Ion Haricli, român de origine greacă, și Maria Aslan, din familia marilor boieri Mavrocordat, dădeau viață, la 10 iunie 1860, în Brăila, micuței Hariclea. Mama a învățat-o să cânte la pian, i-a angajat o profesoară și a trimis-o pentru studii la București. La 21 de ani debutează într-un recital de canto pe scena teatrului din orașul său natal. În 1886 pleacă la Paris, unde este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din opera sa „Faust”, rol cu care își face debutul pe scena Operei pariziene în 1888. Tot marele compozitor francez o „botează” Darclée. Fiind căsătorită din 1881 cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulary, se impune pe scenă sub numele de Hariclea Hartulari-Darclée. La 30 de ani cunoaște succesul pe cea mai mare scenă de operă a lumii, Scala din Milano, unde avea să cânte de 116 ori, performanță neobișnuită pentru un artist nonitalian! Între anii 1893 și 1910 a urcat pe culmea gloriei, uimind publicul cu vocea sa în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, New York, Moscova și Sankt Petersburg. Fascinat de glasul ei, marele compozitor italian Giacomo Puccini i-a dedicat opera „Tosca”, iar Regele Carlos al Portugaliei a făcut o pasiune pentru ea. „Dacă aș putea, te-aș păstra numai pentru mine și ți-aș cere mereu, mereu să cânți. Admir artista, iubesc însă femeia”, îi scria monarhul lusitan. Cântă de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, alături de Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno, este iubită și apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani. A interpretat 58 de roluri din 56 de opere compuse de 31 de compozitori, dintre care 12 compozitori de tradiție și 19 tineri compozitori cărora le-a interpretat ariile în premiere absolute. În 1918, la 58 de ani, hotărăște să părăsească scena. Revine în țară în 1936 și se stinge trei ani mai târziu, la București, într-un trist anonimat. Atât de singură și de săracă, încât înmormântarea la Cimitirul Bellu a fost plătită de Ambasada Italiei...
de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Read more: România frumoasă
de Raluca Grințescu
Pentru vechii egipteni, sufletul era esenţa vieţii şi a nemuririi, cheia către viaţa prezentă şi către viaţa viitoare. În cultura egipteană antică se credea că sufletul uman este alcătuit din cinci părţi: Ren, Ba, Ka, Sheut şi Ib. Ziua naşterii vă poate dezvălui frânturi din suflet şi din destin. Descoperiți, în funcţie de ea, cărei zodii a sufletului îi aparţineți şi ce spune acest lucru despre sufletul, viaţa şi destinul dumneavoastră!
Read more: Horoscopul egiptean al sufletului
de Dana Purgaru
Rămășițele ce poartă-n tolbă o poveste veche de două milenii a celei care a fost Sarmizegetusa cea regească, capitala Daciei preromane, se lăfăie, la 1.200 de metri înălțime, în mister. Pietrele tac atunci când sunt întrebate de ochii hulpavi și grăiesc în clipele de singurătate, la sosirea primelor raze calde. La situl de lângă satul Grădiștea de Munte, din județul Hunedoara, se ajunge destul de greu, însă niciun efort nu bate măreția locului.
Read more: O noapte la Sarmizegetusa
de Elena Şerban
Au fost celebri la Hollywood, au făcut furori cu rolurile lor şi au câştigat bani la care miliarde de oameni din întreaga lume nici nu visează. Cu toate acestea, nu şi-au renegat niciodată originile româneşti, cu care, în multe interviuri, chiar s-au mândrit. Este vorba despre actori vânaţi de regizori şi plătiţi regeşte pentru prestaţiile lor. Printre aceştia se numără Bela Lugosi, actorul al cărui nume se confundă cu Dracula, Johnny Peter Weissmüller (Tarzan), dar şi Dustin Hoffman, Lauren Bacall sau Natalie Portman.
Read more: Români care au cucerit Hollywoodul
de Carmen Ciripoiu
I se spune Tata Pesi. Și când zâmbește o face cu... lacrimi în ochi. O combinație de speranță, resemnare și multă durere pe chipul acestui om. O imagine tulburătoare care mă urmărește și acum. Stă zi și noapte în cămăruța sa, tânguindu-se de dureri și, chiar dacă are 81 de ani, așteaptă ca să-i mai ceară ajutorul cineva. Pentru că profesorul Alexandru Pesamosca are încă multe de spus. Numai să fie ascultat...
Read more: Ultimul interviu acordat de unul dintre chirurgii de legendă ai pediatriei româneşti Prof. dr....
de Gabriela Niculescu
La 1 iunie sărbătorim Ziua Internațională a Copilului, prilej potrivit pentru a-i cinsti amintirea celui care și-a dedicat viața copiilor, salvând prin operațiile sale peste 50.000 de micuți din ghearele suferinței și ale morții, nimeni altul decât profesor doctor Alexandru Pesamosca. Tata Pesi sau Îngerul Copiilor, așa cum a fost denumit, și-a petrecut ultimele trei decenii în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie S. Curie” din Capitală. Acolo se află și acum, în mormântul din fața bisericii pe care a ctitorit-o, exact sub ferestrele sălii de operație în care și-a desfășurat activitatea și asupra căreia, probabil, veghează. Doctor Radu Spătaru (foto stânga), directorul medical al unității, și doctor Nina Bratu (foto dreapta), excelenți medici chirurgi pediatri, ne-au povestit câteva aspecte interesante şi emoţionante din viața profesorului alături de care au lucrat.
Read more: Amintirea profesorului Pesamosca a rămas vie în Spitalul „Marie Curie“ Tata Pesi sau Îngerul...
de Silviu Ghering
„Lăsați orice speranță voi ce intrați!”. Cuvintele „văzute” de cel mai mare scriitor european din Evul Mediu, Dante Alighieri, pe poarta Infernului au devenit celebre și s-au transformat în legendă. „Divina Comedie”, cu cele trei mari cărți ale sale - „Infernul”, „Purgatoriul” și „Paradisul”, fiecare compusă din 33 de „cânturi”, la care se adaugă prologul - este considerată o capodoperă a literaturii universale. „Sommo poeta” - poet în cel mai înalt grad -, primul mare poet de limbă italiană, dar în aceeași măsură mare filosof și om politic florentin, Dante a început să-și scrie opera vieții în 1306 și a dezvoltat-o până în ultima clipă a vieții, în septembrie 1321. „Divina Comedie” descrie coborârea lui Dante în Infern, trecerea prin Purgatoriu, ascensiunea în Paradis, terminându-se cu apoteoza unirii lui cu Divinitatea. Prin toată complexitatea și valoarea ei, „Divina Comedie” a constituit un reper pentru toate marile spirite ale omenirii de-a lungul secolelor, până în zilele noastre. Dar cine a fost această minte cu adevărat luminată de Dumnezeu? Foarte pe scurt, Dante s-a născut la 29 mai 1265, la Florența, într-o familie din mica nobilime. De o erudiție deosebită pentru timpurile sale încă de pe băncile școlii, audiază prelegerile de filosofie și teologie la școlile franciscane și dominicane, studiindu-i mai ales pe Aristotel și pe Toma d’Aquino. În 1285 era student la renumita Universitate din Bologna. În același an se căsătorește cu Gemma Di Manetto Donati, descendenta unei mari familii nobiliare, cu care va avea patru copii. Dar care moare repede, în 1290, iar soțul, neconsolat, se dedică scrisului. Și... politicii! Intră în viața publică turbulentă din acel timp, care îi aduce exilul în 1304. Trăiește și scrie la Verona, Paris, Ravenna, unde și moare, fără să se mai întoarcă vreodată în Florența natală... În afară de „Divina Comedie”, cele mai importante scrieri ale lui Dante sunt „Vita Nuova” („Viața nouă” - 1293), „Le Rime” („Versurile” - 1297), „De vulgari eloquentia” („Cu privire la vorbirea comună” - 1305), „Il Convivio” („Banchetul” - 1307), „De Monarchia” („Despre monarhie” - 1313).