Main menu

header

Sănătatea intestinală, cheia longevităţii

717 14 1de Călin Popa şi Sorin Dumitrescu

Cele mai recente studii și cercetări în domeniul secretelor longevității dau la iveală faptul că unul dintre cele mai importante aspecte este menținerea sănătății intestinale, garanție a prelungirii vieții.

Read more: Sănătatea intestinală, cheia longevităţii

Sfaturi pentru recăpătarea memoriei

716 12 1de Luana Mare şi Daniel Alexandrescu

Memoria reprezintă capacitatea creierului de a păstra o urmă a experienţei trecute şi de a o face să revină în conştiinţă. Este o condiţie de bază şi indispensabilă existenţei şi adaptării optime la mediul în care trăim şi constă în întipărirea, recunoaşterea şi reproducerea cunoştinţelor, sentimentelor, senzaţiilor, mişcărilor ce au avut loc în trecutul imediat sau îndepărtat.

Read more: Sfaturi pentru recăpătarea memoriei

Doctor Lisa Maragakis, Spitalul „Johns Hopkins“, Baltimore: „Recomand ca toate persoanele cu vârsta de peste 6 luni să se vaccineze împotriva gripei!“

716 13 1de Călin Popa şi Adrian Barna

Sezonul gripei este în toi în mare parte din lume, iar specialiștii atrag atenția zilnic asupra mijloacelor de prevenție, de la vaccinare la spălarea frecventă a mâinilor. Despre importanța imunizării și a respectării regulilor de igienă pentru a trece cu bine de sezonul rece vorbește în cadrul unui interviu doctor Lisa Maragakis (medalion), director al Secției de Prevenire a Infecțiilor din cadrul Spitalului „Johns Hopkins”, din Baltimore, SUA.

Read more: Doctor Lisa Maragakis, Spitalul „Johns Hopkins“, Baltimore: „Recomand ca toate persoanele cu...

Dispozitive care le fac vârstnicilor viaţa mai uşoară

716 14 1de Călin Popa şi Florica Pintea

Populația lumii îmbătrânește vertiginos, iar specialiștii nu contenesc să pună la punct dispozitive care să stea la dispoziția cât mai multor nevoi ale bunicilor noștri. Există perne care îi ajută să doarmă mai bine, aparate care îi susțin pentru a merge precum în tinerețe, care le amintesc să își ia medicamentele la timp sau îi fac să nu se simtă singuri niciodată.

Read more: Dispozitive care le fac vârstnicilor viaţa mai uşoară

Medic Mihai Bran: „Ciclotimia poate duce la dependenţă de droguri sau de alcool“

715 12 1de Monica Beleneş şi Carmen Bădulescu

Ciclotimia este o tulburare psihică ce presupune existența mai multor perioade de dispoziție ridicată sau hipomaniacale ce alternează cu episoade de dispoziție depresivă și care pot afecta funcționarea respectivei persoane. Despre diagnostic și ținerea bolii sub control ne va spune mai multe doctor Mihai Bran (medalion), psihiatru la Spitalul Colţea şi fondator al platformei de psihoterapie online  https://atlashelp.ro.

Read more: Medic Mihai Bran: „Ciclotimia poate duce la dependenţă de droguri sau de alcool“

Stiri sanatoase

de Călin Popa şi Adrian Barna

Poluarea creşte riscul de avort

Expunerea la aerul poluat al orașelor crește în mod dramatic riscul unui avort după doar o săptămână de inspirat „otrava” din atmosferă, arată rezultatele unui studiu realizat de specialiști de la Universitatea Utah, din SUA. Patru din zece americani trăiesc în prezent în zone cu poluare care pune în pericol nu doar viața viitorilor bebeluși, ci și pe cea a tuturor celorlalți cetățeni, prin faptul că induce o serie de boli foarte grave, de la cele de inimă la diabet. În medie, potrivit experților, o persoană pierde 2,6 ani din viață dacă locuiește într-o zonă cu poluare intensă.

Urcatul scărilor fără pauză prelungeşte viaţa

Cercetătorii de la Spitalul Universitar Coruña, din Galicia, Spania, au ajuns la concluzia că persoanele care pot urca patru etaje pe scări fără să facă pauză pot evita moartea timpurie. După evaluarea unui număr de 13.000 de persoane predispuse la afecțiuni coronariene, s-a stabilit că aceia dintre voluntari care au manifestat dificultăți în a urca fără oprire au fost și cei mai expuși riscului de infarct, după cum au relevat electrocardiogramele realizate în timpul testelor.

Conexiunea cu natura calmează copiii cu ADHD

O cercetare recentă a pus în evidență efectele conexiunii cu natura a copiilor de vârsta preadolescenței. Potrivit experților de la Universitatea Auckland, micuții care ies des în aer liber sunt mai puțin neatenți, mai puțin hiperactivi, au simptome mult atenuate ale ADHD, își gestionează mai bine dificultățile emoționale și au un comportament social mult mai bun, adaptându-se mai ușor în comunitate. Potrivit estimărilor, peste 15% dintre copiii cu vârsta de până în 16 ani manifestă simptome specifice depresiei.

Hipnoza tratează colonul iritabil

La Centrul de Motilitate din Carolina de Nord, SUA, s-a constatat faptul că sindromul colonului iritabil poate fi tratat cu rezultate neașteptate prin hipnoză. Specialiștii au descoperit că 50% dintre pacienții cu această afecțiune care au fost supuși hipnoterapiei timp de un an au înregistrat o diminuare semnificativă a simptomelor. Prin comparație, doar un sfert dintre cei care au primit broșuri și recomandări nutriționale au înregistrat rezultate similare. Potrivit estimărilor actuale, circa 15% din populația lumii suferă de această maladie.

Secretul articulaţiilor sănătoase: zeama de oase

715 14 1de Carmen Ciripoiu şi Daniel Alexandrescu

Un vechi proverb sud-american spune că „o supă de oase bună poate reînvia morții”. Chiar dacă astăzi mult prea puțină lume îi acordă importanța cuvenită, supa de oase a fost folosită din cele mai vechi timpuri atât ca aliment, cât și ca medicament. Cu ajutorul acestui leac miraculos dispar răcelile și gripa și se vindecă boli care afectează țesuturile conective, precum încheieturile, pielea, plămânii, mușchii sau tractul intestinal. Despre toate aceste incredibile virtuți ale supei de oase, aflați în rândurile de mai jos.

Read more: Secretul articulaţiilor sănătoase: zeama de oase

Ce trebuie să ştiţi despre fracturile „de sezon“ Doctor Paul Năstase: „Pumnul prezintă cel mai mare risc de accidentare“

714 12 1de Simona Lazăr şi Adrian Barna

Fără îndoială, între afecțiunile medicale ale sezonului, fracturile sunt nu doar cele mai numeroase, ci și cele care pot crea dificultăți majore pacientului, prin limitarea deplasării și chiar impunerea repausului la pat. Care sunt pericolele care ne pândesc și cum putem preveni accidentele osteoarticulare, în perioada iernii? Iată câteva răspunsuri pe care le-am primit de la doctor Paul Năstase (medalion), medic specialist Ortopedie Traumatologie, cu competență în Chirurgie Artroscopică.

Read more: Ce trebuie să ştiţi despre fracturile „de sezon“ Doctor Paul Năstase: „Pumnul prezintă cel mai...

Dronele cu defibrilatoare ajută serviciile de urgenţă

714 14 2de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Americanii pregătesc în premieră o „echipă” de drone care să meargă cu defibrilatoare înaintea ambulanțelor atunci când există apeluri la numărul de urgență.

Read more: Dronele cu defibrilatoare ajută serviciile de urgenţă

RMN şi spectometru într-un dispozitiv revoluţionar

714 14 1de Roxana Istudor şi Florica Pintea

Un dispozitiv medical portabil care încorporează un spectometru și un RMN este o invenție menită să simplifice procedurile de stabilire a unui diagnostic, printr-o analiză chimică de mare complexitate.

Read more: RMN şi spectometru într-un dispozitiv revoluţionar

Stiri sanatoase

de Călin Popa şi Eduard Popa

Exerciţiile fizice întineresc creierul

Un studiu al Centrului Medical al Universității Duke, din SUA, a pus în evidență faptul că trei sesiuni de exerciții fizice pe săptămână pot face reversibil declinul cognitiv chiar și cu un deceniu. Pentru a determina aceste rezultate, experții au analizat datele a 160 de persoane sedentare, testându-le din perspectiva capacității de a lua decizii. Astfel, s-a constatat că mersul pe jos, cu bicicleta sau alergarea, de trei ori pe săptămână, timp de șase luni, au „întinerit” creierul participanților la experiment, în special dacă mișcarea a fost însoțită și de o alimentație sănătoasă.

Read more: Stiri sanatoase