Main menu

header

Când şi cum se renunţă la scutec Doctor Roxana Novitchi: „Controlul sfincterian se instalează în jurul vârstei de 2 ani“

578 15 2de Ileana Voicu Ghinea

Momentul în care copilul devine independent din punct de vedere al necesităților fiziologice depinde, cu siguranță, de fiecare individ în parte. Acesta alături de statul în șezut, de primii pași, de primele cuvinte și mâncatul singur sunt, fără doar și poate, episoade mult-așteptate de toată lumea. Care este perioada oportună? Ce trebuie să facă părinții? Care sunt greșelile cel mai des întâlnite în acest proces de acomodare, dar și cât trebuie să așteptăm ca micuţul să devină independent aflăm astăzi de la doctor Roxana Novitchi (foto), medic specialist pediatrie în cadrul Columna Medical Center.

Read more: Când şi cum se renunţă la scutec Doctor Roxana Novitchi: „Controlul sfincterian se instalează în...

Scutecele din bumbac organic, o alegere mai sănătoasă pentru micuţul dumneavoastră

578 15 1de Roxana Neguţ

Orice părinte îşi doreşte să îi ofere copilului său alternativa unei vieţi sănătoase, să îl protejeze şi să îi asigure tot confortul încă din primele luni de viaţă. Când bebeluşul vine pe lume, părinţii pot lua decizii care, mai târziu, se dovedesc a fi benefice pentru sănătatea copilului. Una dintre aceste alegeri este folosirea unor scutece de bumbac, produse care vă pot feri copilul de alergiile şi iritaţiile la care poate fi expus în cazul folosirii unor scutece de unică folosinţă. Cunoscute încă din cele mai vechi timpuri şi folosite şi astăzi, bineînţeles, în formula îmbunătăţită, ele sunt o alegere sigură şi ecologică, fiind produsul ideal pentru bebeluşii care au alergii la scutecele de unică folosinţă.

Read more: Scutecele din bumbac organic, o alegere mai sănătoasă pentru micuţul dumneavoastră

Specialiştii atrag atenţia că s-au înmulţit cazurile de „bullying“ în şcoli Ce trebuie făcut dacă un copil e abuzat de colegi

565 24 1de Dana Purgaru

Numărul copiilor afectați de fenomenul de bullying este în creștere în România, arată atât cadrele didactice, părinții și ONG-urile de profil, cât și statisticile. Astfel, conform datelor furnizate de UNICEF, România se află pe locul I în Europa la numărul de elevi cu vârsta cuprinsă între 11 și 15 ani care agresează alți colegi. „În ultimul timp au început să curgă sesizările venite din partea părinților în care ne aduc la cunoștință astfel de situații”, a susținut, în cadrul unei conferințe desfășurată la București, Maria Culescu, președinte fondator al Asociației M.A.M.E. și inițiatoarea unei campanii antibullying ce se desfășoară în această perioadă.

Read more: Specialiştii atrag atenţia că s-au înmulţit cazurile de „bullying“ în şcoli Ce trebuie făcut dacă...

Regulile pedepselor şi ale recompenselor

547 19 3de Gabriela Niculescu

Pedeapsa şi recompensa sunt cele care ne motivează de-a lungul vieţii, pornind din copilărie. Pentru fiecare boacănă, copilul trebuie mustrat, aşa cum şi adultul este penalizat în societate pentru greşelile sale. La fel de bine funcţionează metoda răsplatei pentru lucrurile bune. În vreme ce copiii primesc diverse cadouri, adulţii primesc măriri salariale sau bonusuri. Cum baza, „temelia” caracterului, este consolidată în copilărie, cele două lucruri trebuie atent puse în practică de părinţi.

Read more: Regulile pedepselor şi ale recompenselor

Sindromul „prinţi şi prinţese“ a luat amploare în România Psihologul Iuliana FUlaş: „Copiii apelaţi în acest fel devin egoişti“

547 19 1de Gabriela Niculescu

Apelative precum „prinț” sau „prințesă”, adresate copiilor încă de mici, le vor construi acestora o percepție falsă despre realitatea înconjurătoare, iar în adolescență sau la maturitate vor dezvolta deviații comportamentale destul de serioase și nu se vor putea adapta societății actuale, este de părere psihologul Iuliana Fűlaș (foto). Mai mult decât atât, spune specialistul, copiii care dezvoltă sindromul „prinți și prințese” vor crede că lumea este un castel frumos, în care toți sunt slugi umile puse în slujba lor și vor opune rezistență când vor primi o sarcină din partea părinților sau, mai târziu, la locul de muncă, din partea șefului.

Read more: Sindromul „prinţi şi prinţese“ a luat amploare în România Psihologul Iuliana FUlaş: „Copiii...

Psiholog Maria Verdi: „Programarea pentru succes sau pentru eşec este făcută în copilărie de părinţi“

538 15 1de Gabriela Niculescu

Modul în care părinții își etichetează copiii are o influență majoră asupra dezvoltării acestora și asupra vieții lor de adult, sunt de părere psihologii. Cu voia sau fără voia lor, de cele mai multe ori, părinții contribuie semnificativ la succesul sau la eșecul în viața copiilor lor încă din primii ani de viață, doar prin simplul fel în care le vorbesc și îi etichetează. Dacă părintele îl încurajează pe copil încă de mic și îl va eticheta drept „inteligent”, „luptător”, „muncitor” etc., acesta va suporta altfel, ca adult, greutățile vieții sau felul în care acesta este tratat de șef la locul de muncă. De cealaltă parte, dacă părintele va persista pe etichete de genul „nu ești bun de nimic”, „ratat” etc., copilul va dezvolta stări anxioase și depresive și va suporta mult mai greu eșecul sau obstacolele vieții, consideră psihologul psihoterapeut Maria Verdi (medalion), directorul Centrului ReCreation Life.

Read more: Psiholog Maria Verdi: „Programarea pentru succes sau pentru eşec este făcută în copilărie de...

Locul unde copiii grav bolnavi primesc sprijin din partea Asociaţiei M.A.M.E.: centrul steluţelor

522 18 1de Diana Tudor

Undeva în inima Bucureştiului, pe Strada Mendeleev, se află un loc minunat, unde copiii care suferă de afecţiuni grave şi părinţii acestora primesc sprijin şi alinare. Este vorba despre Centrul Steluţelor, centru de suport, consiliere şi recuperare medicală înfiinţat de Asociaţia M.A.M.E. pentru a veni în ajutorul copiilor diagnosticaţi cu cancer şi alte boli grave, dar şi al celor care provin din medii sociale defavorizate.

Read more: Locul unde copiii grav bolnavi primesc sprijin din partea Asociaţiei M.A.M.E.: centrul steluţelor

Ce analize sunt obligatorii în timpul sarcinii

511 18 1de Cătălina Tăgârță

Sunteți gravidă sau vă doriți să rămâneți însărcinată? E bine să știți că în ambele situații e necesar să faceți un set detaliat de analize, pentru a depista din timp eventualele infecții ce ar putea fi transmise bebelușului fie la naștere, fie încă din viața intrauterină. Din păcate, multe dintre acestea nu sunt decontate de stat, însă, în unele cazuri, efortul financiar poate salva/schimba vieți. Așadar, iată care sunt analizele indicate și ce reprezintă fiecare.

Read more: Ce analize sunt obligatorii în timpul sarcinii

Dr. Dorina Codreanu: „Crioconservarea, şansa în conceperea unui copil pentru cuplurile infertile“

488 18 1de Iulian D. Moleianu

A avea un copil este, în acelaşi timp, cel mai frumos vis, dar şi cea mai mare responsabilitate a unei femei. Problemele sociale actuale îşi pun amprenta atât de accentuat asupra noastră, încât întemeierea unei familii şi naşterea unui copil devin adevărate virtuţi în lumea de astăzi. Totuşi, progresele medicinei contemporane vin în sprijinul cuplurilor cu probleme, iar crioconservarea este una dintre metodele revoluţionare care salvează mii de familii.

Read more: Dr. Dorina Codreanu: „Crioconservarea, şansa în conceperea unui copil pentru cuplurile infertile“

Adina Tiţa, psiholog clinician şi psihoterapeut:„Contează foarte mult timpul de calitate pe care părinţii îl petrec cu copilul şi ascultarea emoţiilor lui“

485 18 1de Dana Purgaru

A fi părinte nu este numai un lucru minunat, ci și o provocare. În momentul în care copilul se naște, adulții care l-au adus pe lume trebuie să știe cum să gestioneze toate situațiile și stările prin care cel mic trece, pentru că miza este deosebit de importantă: de felul în care îl cresc depind destinul și personalitatea viitorului adult. Și pentru că statutul de mamă sau de tată vine de la sine, fără niciun curs de specializare și fără nicio diplomă, e de înțeles de ce, de foarte multe ori, părinții se simt copleșiți, iar relația cu odraslele lor are de suferit. Din fericire, ei au acum șansa să învețe de la specialiști cum să fie părinți exemplari prin cursurile de parenting. Adina Tița (foto), psiholog clinician și psihoterapeut în analiza tranzacțională la cabinetul individual de psihologie și la www.psyclass.ro, îi ajută pe adulți să găsească cele mai eficiente căi de a fi aproape de copilul lor, de a-l înțelege și de a-l iubi așa cum are el nevoie.

Read more: Adina Tiţa, psiholog clinician şi psihoterapeut:„Contează foarte mult timpul de calitate pe care...

Simona Czudar: „Anual, în România, sunt abandonaţi, în medie, 1.400 de copii“

480 19 1de Dana Purgaru

Imaginea țării noastre a avut foarte mult de suferit după Revoluție din cauza numărului uluitor de copii abandonați. Am putea crede că, în lumea modernă și europeană în care trăim, situația s-a schimbat radical, însă realitatea este alta. Deși legislația și, odată cu ea, modul în care este tratat fiecare caz în parte au fost îmbunătățite considerabil, în România sunt abandonați în continuare copii. Cu sutele, în fiecare an. Nedoriți de părinți, neiubiți, cu aripile frânte de la naștere, obligați să se adapteze lângă oameni plătiți ca să-i crească până la majorat. Singura lor salvare este adopția. Simona Czudar (foto), director executiv în cadrul Organizației „Ador Copiii”, autorizată de Oficiul Român pentru Adopții să desfășoare servicii în domeniul adopției interne, ne-a explicat care este situația copiilor abandonați din țara noastră și în ce constă procedura adopției.

Read more: Simona Czudar: „Anual, în România, sunt abandonaţi, în medie, 1.400 de copii“