de Carmen Ciripoiu
La început a fost o Cină. Au urmat apoi Trădarea, Răstignirea şi, din dorinţa Dumnezeului nostru, Învierea. Şi pentru că Iisus a Înviat de peste 2.000 de ani, urmează o altă Cină, după care o altă Înviere. De data aceasta nu numai a Domnului Nostru Iisus Hristos, ci a noastră, a celor care-L urmăm îndeaproape. Oricât am încerca noi, muritorii, să vorbim despre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nu putem ajunge la o înţelegere deplină. Pentru că, mai presus de fire, Învierea a fost şi va rămâne o taină.
Read more: Învierea, izbânda vieţii asupra morţii