Main menu

header

476 14 1de Cătălina Tăgârță

Începând cu luna mai, pacientele care suferă de cancer mamar vor avea posibilitatea unui acces mai facil la tratamente şi la intervențiile de reconstrucţie mamară prin endoprotezare. Noile prevederi legislative se regăsesc în Hotărârea Guvernului numărul 124/2013 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2013 şi 2014.

Acces la intervenţii de reconstrucţie

Noua hotărâre prevede reincluderea investigaţiei PET-CT (scanare de înaltă rezonanţă pentru depistarea şi stadializarea cancerului) şi introducerea reconstrucţiei mamare după afecţiuni oncologice prin endoprotezare în Programul Naţional de Oncologie. „Am spus că vom face totul pentru a facilita accesul la medicaţie, analize şi intervenţii de refacere de ultimă generaţie pentru pacientele cu această boală. Am reuşit prin adoptarea acestei Hotărâri de Guvern să dăm pacientelor afectate de această formă de cancer posibilitatea de a beneficia de investigaţii, medicaţie şi operaţii de reconstrucţie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Se pot face analize de ultimă generaţie

Un număr de 800 de bolnave de cancer mamar vor beneficia, astfel, de reconstrucţie mamară, pentru derularea Programului Naţional de Oncologie fiind alocat un buget de 2,52 de milioane de lei. De asemenea, prin Hotărârea de Guvern adoptată este completat articolul 23, care reglementează acordarea unor medicamente oncologice prin farmaciile cu circuit deschis. Este vorba despre DCI-ul Trastuzumabum. „Faţă de alte medicamente care pot fi administrate doar intravenos, în unităţile spitaliceşti, acest medicament poate fi administrat pacientelor diagnosticate cu cancer mamar și subcutanat, în regim ambulator. Astfel, venim în sprijinul bolnavelor, pentru că au tot dreptul la un acces facil la medicaţie”, a mai explicat ministrul Sănătăţii.

3.000 de paciente vor efectua investigaţii PET-CT, suma totală alocată în acest sens fiind de 12 milioane de lei