Main menu

header

475 14 1de Cătălina Tăgârță

Razele ultraviolete s-au dovedit a fi foarte importante, în special pentru dezvoltarea osoasă a copiilor și pentru stabilizarea vitaminelor A și D. De asemenea, razele solare sunt foarte utile și la tratarea unor boli precum unele eczeme și psoriazisul. Însă, pe lângă avantaje, ne sunt din ce în ce mai cunoscute și dezavantajele acestora. Astfel, 90% dintre cazurile de cancer dermatologic (de piele) apar la persoanele care sunt supuse razelor solare în abundență. Tocmai acesta este și motivul pentru care cei mai afectați sunt pescarii și fermierii.

Este bine să fie verificate periodic

Observarea oricăror leziuni bubonice nevindecabile în orice zonă a corpului și analiza lor la timp pot ajuta la diagnosticarea bolii într-o fază precoce și, ca atare, pot salva viața pacientului. Alunițele de culoare închisă, care apar din cauza razelor solare și pe care cresc melanomi maligni, sunt cel mai răspândit tip de cancer epidermic. Pentru toate tipurile de cancer epidermic se utilizează, ca și la celelalte tipuri de cancer, metodele de extirpare chirurgicală și chimioterapia. „Aproape fiecare persoană are câte un semn din naștere sau alunițe pe corp. Din punct de vedere medical, dacă alunițele își modifică culoarea și mărimea în timp, devin periculoase. Tocmai de aceea este indicat ca alunițele corporale să fie verificate periodic și ținute sub control”, a declarat doctorul dermatolog Ahmet Günay, din cadrul Liv Hospital Turcia.

Soarele, pe primul loc în ierarhia „traumelor”

Pentru ca o aluniță să se transforme în celulă canceroasă, aceasta trebuie să fie suspusă unei traume. Pe primul loc în ierarhia traumelor se află soarele. Tocmai de aceea, riscul de transformare a alunițelor în cancer este mai ridicat vara decât în restul anotimpurilor. Cel mai mare pericol îl reprezintă aluniţele care sunt localizate în palmă, talpă, la copca sutienului sau a lenjeriei intime, la baza sau copca încălțămintei, locuri ce sunt supuse permanent traumei și prezintă riscul de lezare sau chiar rupere. Astfel de alunițe trebuie extirpate la timp, tocmai pentru a împiedica agravarea situației. Expunerea lor la raze solare crește riscul apariției cancerului. Astfel de situații modifică însă componența celulelor și formează celule atipice. În special alunițele de culoare închisă sunt cel mai expuse riscului. Modificarea componenței celulei este, de asemenea, un motiv în plus de creștere a riscului. Razele ultraviolete și, în special, razele de tip A sunt cele cu gradul de risc cel mai ridicat. „Din nefericire, cremele protectoare de raze ultraviolete sunt produse astfel încât să protejeze numai împotriva razelor ultraviolete de tip B. De aceea, verificați ca toate cremele protectoare pe care le utilizați să aibă «factori de protecție împotriva razelor ultraviolete A și B»”, mai avertizează specialiștii.

Utilizați cremele protectoare indicate de dermatolog

Odată cu sosirea căldurii și cu renunțarea la hainele groase, medicii dau câteva sfaturi persoanelor predispuse la afecțiuni ale pielii. În primul rând, între orele 11:00 și 16:00 nu trebuie să vă expuneți la soare. Dacă acest lucru nu este cu putință, e bine cel puțin ca în intervalul orar amintit să utilizați cremele protectoare indicate de medicul dermatolog. Apoi, persoanele cu ten deschis sau cele care au în familie rude care au suferit de melanomi trebuie să se prezinte la control cel puțin o dată pe an. Cum vă dați seama dacă aluniţele pe care le aveți sunt sănătoase sau nu?! Ei bine, acestea vor fi examinate de specialist cu ochiul liber sau cu dermatoscopul, după care se hotărește dacă trebuie efectuată biopsia sau trebuie extirpată alunița, în funcție și de factorii de risc. Dacă este depistat orice fel de risc, simpla extirpare a aluniței într-o fază precoce este de ajuns pentru a începe tratamentul sau pentru a proteja, mai spun specialiștii. Oricum, până ajungeţi la medic, e important să folosiţi cremă cu factor de protecţie înalt sau, pe cât posibil, să nu vă expuneţi aluniţele direct la soare.

Persoanele cele mai expuse pericolului sunt cele cu alunițe închise la culoare, cu antecedente de melanom în familie, persoanele care au avut în trecut arsuri solare ori cele cu tenul foarte deschis

Testări gratuite în lunile mai şi iunie

În perioada mai-iunie 2014 se desfășoară campania națională

„Zilele Protecției Solare”, cu ocazia căreia se fac testări gratuite pentru depistarea melanomului. Lista cu cele 20 de orașe participante la campanie se găsește pe www.protectiasolara.ro

Nu ignoraţi arsurile, mâncărimea sau durerile

Iată când trebuie să vă adresați de urgență medicului de familie sau dermatologului: atunci când alunița a crescut dintr-o dată, când și-a schimbat forma și conturul, când culoarea ei s-a transformat în negru sau negru-vinețiu. Apoi, e bine să țineți cont și de alte semne, precum: arsurile, mâncărimea sau durerile. Indiferent că prezentați unul sau mai multe dintre simptomele enumerate, adresați-vă neapărat medicului.