Main menu

header

19-07-1de Cătălina Tăgârţă

- Prof. dr. George Litarczeck, întemeietorul şcolii româneşti de Terapie Intensivă

Profesor doctor George Litarczeck (foto) a primit diploma de excelenţă a Fundaţiei „Academician Marin Voiculescu” pentru activitatea desfăşurată de-a lungul timpului. Este supranumit „părintele” anesteziei româneşti, întrucât a avut un cuvânt important de spus în momentul în care primul aparat de anestezie a fost adus în ţară, dar şi când au fost înfiinţate secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI).

„La Burghele m-am convins că vreau să fac chirurgie”
- Domnule doctor Litarczeck, cum aţi căpătat titulatura de „părintele” anesteziei româneşti? Din câte am înţeles, proveniţi dintr-o familie de medici şi aleseserăţi ca specialitate chirurgia...
- Într-adevăr, părinţii mei au fost medici. Încă din 1940, tata m-a luat cu el la spital, iar când am dat la facultate (unde am intrat primul, deşi am dat examenul sub bombardamente), deja ştiam multe lucruri şi puteam să le aplic. Până în anul III am dat externatul şi primul stagiu l-am făcut la un prieten de-al tatei, profesorul Burghele. Ulterior m-au mutat din extern în intern, aveam mulţi bolnavi în îngrijire, şi la Burghele m-am convins că vreau să fac chirurgie. Apoi au urmat alte stagii, la secţia medicală de la Colţea, la Colentina şi ultimul la profesorul Hortolomei...

„Erau folosite metode primitive şi nesigure”
- Dar când aţi început să anesteziaţi?
- Păi, pe vremea aceea, cine făcea chirurgie făcea şi anestezie. Numai că erau folosite nişte metode primitive şi nesigure pentru bolnavi...

- Adică simţeau durerea?
- Nu. Dar efectele de după operaţie erau urâte, mulţi pacienţi chiar mureau. Am făcut comparaţie între ultimul stagiu de practică, cel făcut la Hortolomei, unde se utiliza multă anestezie locală şi rahidiană, cu cel de la Burghele, şi am constatat că la primul amintit pacienţii aveau un mers postoperator mai lin, era o diferenţă covârşitoare. Şi Burghele era un chirurg extraordinar, făcea operaţiile într-o mare viteză, cu îndemânare excepţională, dar probabil lucra prea brutal în plagă şi cu anestezie care nu era deloc protectoare pentru bolnav. Deci tehnicile nu dădeau bolnavului nici confort, nici siguranţă, nici mers postoperator satisfăcător.

„Doctorul Hortolomei a adus un aparat performant din America”
- Şi acum e la fel? Adică, dacă anestezia nu e făcută cum trebuie, se poate vedea în starea pacientului de după intervenţia chirurgicală?
- Bineînţeles. Rolul anesteziei e să protejeze bolnavul împotriva unei traume, că tot ceea ce face chirurgul este o traumă de vreme ce te taie şi începe să extragă diverse organe. Şi trauma asta trebuie reglată.

- Şi contează şi modul de lucru al medicului care operează? Asta se reflectă cumva în starea ulterioară a pacientului?
- Sigur. Dacă un chirurg umblă brutal în burta ta, poţi face o boală postoperatorie mult mai gravă decât dacă ar proceda blând cu intestinele tale. Însă, revenind la anestezie, am început să aprofundez acest domeniu în momentul în care profesorul Nicolae Hortolomei mi-a dat în primire un aparat de anestezie nou, adus din America...

„Bunica” anesteziei: coma alcoolică!
- Până atunci anestezia se făcea tot cu aparate sau cu injecţii?
- Până atunci anestezia se făcea prost pe continent, cu aparate necorespunzătoare. Bine, dar anestezia în sine a însemnat un pas înainte.

- În ce an a fost descoperită?
- La 16 octombrie 1846, la Boston, unde m-am născut şi eu.

- Dar anterior acestei date ce metode foloseau oamenii înainte de o operaţie?
- Îmbătau pacienţii. Folosit într-o anumită doză, alcoolul este anestezic, numai că e mai puţin maniabil. Adică se dă o doză care să bage pacientul în comă alcoolică, timp în care îl operezi, dar coma să nu fie prea profundă, că altfel rişti să nu se mai trezească...

„Hipnoza nu este o tehnică ce poate fi aplicată de oricine”
- În ultima vreme se aud tot mai multe despre intervenţiile chirurgicale făcute sub hipnoză. E o poveste?
- Nu. E realitate, dar nu pentru toată lumea. Ideea e că trebuie să fie şi un hipnotizator bun. Eu am cunoscut unul, care a hipnotizat o fetiţă pe care profesorul Hortolomei a operat-o de apendicită. Apoi a trezit-o, a luat-o de mână şi a dus-o la salon. Dar nu e o metodă care să fie aplicată de oricine, oricând. Şi bolnavul trebuie să fie într-un fel, şi hipnotizatorul să aibă calităţile respective...

- Dar medicii sunt deschişi la astfel de metode?
- Sunt mulţi oameni, nu doar medici, care sunt deschişi la nou, dar care nu se conving decât atunci când văd, şi alţii care nu vor să facă decât aşa cum au învăţat ei în facultate. Cu ăştia din urmă nu se fac progrese.

„Secţiile ATI funcţionează după modelul întocmit de mine”
- Revenind la aparatul de anestezie, am înţeles că aţi pus mâna pe dicţionar, aţi tradus cuvânt cu cuvânt şi aţi desluşit misterul... Apoi aţi început să-i învăţaţi pe cei din jur, nu?!
- Da. Asta se întâmpla pe la începutul anilor ’50. Văzând că fac treabă bună, profesorul Burghele s-a gândit să organizeze cursuri de perfecţionare în anestezie. La reforma sanitară din 1957 se introduce specialitatea de Anestezie-Reanimare. Apoi, mult mai târziu, l-am convins pe Burghele, care devenise ministru, să înfiinţeze secţia de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI). Asta se întâmpla în 1972, iar modul lor de funcţionare datează de pe vremea aceea, exact după textul de funcţionare întocmit de mine şi de colegii mei.

„Complicaţiile nu trebuie să apară ca nişte surprize”
- Ce trebuie să mai ştie oamenii înainte de o operaţie care presupune şi anestezie?
- În general, omul nu suferă doar de boala de care e operat. Majoritatea suferă şi de alte boli, şi atunci trebuie să ştii foarte bine ce influenţă are tipul de traumă postoperatorie asupra bolilor existente. Peste tot, complicaţiile apar ca nişte surprize, dar ele nu trebuie să fie aşa. Medicul ar trebui să ştie de ele...

- Dar pe pacient, strict, ce îl interesează?
- Pe pacient îl interesează două lucruri: să iasă din anestezie treaz şi să nu îl doară. Iar alţii mai pun şi condiţia să doarmă.

- E adevărat că anestezia prin injectarea unor substanţe în canalul rahidian (deci în coloană) poate afecta măduva spinării?
- E adevărat că măduva poate fi lezată, dar asta depinde de modul în care e făcută, de nerespectarea protocoalelor medicale.

„După ce m-a dat afară din salon, «Tovarăşa» m-a chemat înapoi“

- Aţi anesteziat şi personalităţi, pe Gheorghiu-Dej, pe Elena Ceauşescu... Aţi întâmpinat dificultăţi?
- M-am degajat complet. În faţa mea nu se găsea un om de stat, un politician, ci un pacient care avea nevoie de mine. Tovarăşa Ceauşescu, spre exemplu, a încercat să-mi zică să fac ceva anume, dar eu i-am zis „aşa nu ştiu să fac” şi i-am explicat că eu nu fac experienţe pe ea. M-a dat afară din salon, dar a doua zi m-a chemat înapoi, să-mi spună că facem ca mine.

„Dacă un chirurg umblă brutal în burta ta, poţi face o boală postoperatorie mult mai gravă decât dacă ar proceda blând cu intestinele tale“ - Prof. dr. George Litarczeck