de Diana Tudor
Adenomioza este o boală destul de frecventă la femeile cu vârsta între 30 şi 45 de ani, însă foarte rar diagnosticată. Acest lucru este cauzat de lipsa de educaţie medicală a pacientelor, care confundă simptomele principale ale adenomiozei cu reacţii normale ale organismului şi le consideră suferinţe suportabile, specifice femeilor. Conf. univ. dr. Monica Cîrstoiu (foto), şeful secţiei de Obstetrică-Ginecologie III din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, dărâmă acest mit şi ne informează cu privire la adenomioză.
„Pot să mai apară sângerări menstruale anormale”
- Ce este adenomioza?
- Adenomioza este o boală cu un impact foarte mare asupra pacientei. Reprezintă invadarea ţesutului miometrial de către endometru. Altfel spus, ţesutul care există în interiorul uterului şi care se elimină la menstruaţie pătrunde în grosimea fibrelor musculare ale uterului şi invadează miometrul. Putem afirma că pacientele care prezintă adenomioză faţă de cele pe care le diagnosticăm pot să fie de două sau de trei ori mai multe. Această boală se însoţeşte de dureri puternice la menstruaţie (dismenoree), de flux menstrual abundent (menoragie) sau de dureri la contactul sexual (dispareunie). Acest lucru le determină pe femei să creadă că simptomele fac parte din viaţa personală legată de menstruaţie şi de durerile pe care le au la contactul sexual. Le consideră o problemă mult prea intimă pentru a se adresa medicului, motiv pentru care sunt subdiagnosticate. Odată ajunse la medic, diagnosticul este pus pe baza simptomatologiei pacientei şi a investigaţiilor paraclinice de tip imagistic: ecografie pelvină, CT, RMN.
- Ce alte simptome mai au femeile care suferă de adenomioză?
- Pe lângă dismenoree, dispareunie şi menoragie, pot să mai apară dureri difuze pelvine, sângerări menstruale anormale între perioadele ciclului sau dacă sunt forme severe cu extindere înspre zona de sigmoid - dureri la defecaţie; dureri la micţiune dacă extinderea este înspre vezica urinară. Aceste semne sunt mult mai rar întâlnite.
„Se poate agrava o dată cu înaintarea în vârstă”
- După ce vârstă apare adenomioza? Este o afecţiune care poate apărea şi după instalarea menopauzei?
- Vârsta preponderentă la care simptomatologia devine evidentă şi pacienta vine pentru consultaţie şi diagnostic este între decada a treia şi a patra de vârstă. În general, nu apare la fete tinere. Cu toate acestea, adenomioza, odată instalată, se poate agrava cu înaintarea în vârstă şi poate de aceea în prima parte a vieţii femeii asceasta nu e diagnosticată cu o adenomioză. Pe măsură ce statusul hormonal evoluează şi apare o stare de hiperestrogenism, simptomatologia devine mai evidentă. De aceea, femeile în jur de 40-45 de ani prezintă mai des simptomatologia, deşi invazia ţesutului endometrial ar fi putut fi preexistentă. Nu este în niciun caz apanajul bolii la adolescente sau la tinere fete, de asemenea nu este apanajul menopauzei. În momentul în care hormonii care menţin ciclurile sexuale scad, o dată cu scăderea estrogenului şi a progesteronului, deci cu intrarea femeii în menopauză, categoric că evoluţia adenomiozei se stopează, fără a mai fi severă. Nu putem spune însă că menopauza vindecă în totalitate, dar reprezintă, prin blocarea eliminării menstruaţiei, o perioadă din viaţa femeii în care adenomioza nu mai este un factor care ar deranja-o.
- Ce trebuie să facă o femeie care are simptomele pe care le-aţi descris?
- O femeie care are aceste simptome nu trebuie să le ignore, nu trebuie să le considere ca făcând parte din modul firesc de instalare a menstruaţiei sau că dispareunia este un lucru normal, ci trebuie să se adreseze medicului ginecolog. Trebuie să-i descrie acestuia toate simptomele pe care le are, având o importanţă maximă partea de impact clinic şi simptomatologia pe care o descrie. Este o boală pe care o diagnosticăm în primul rând din examinarea clinică şi din simptomatologia pacientei. Medicul ginecolog poate să observe că pacienta are un uter uşor mărit, un uter sensibil la palpare, un uter cu o consistenţă mai moale, uşor dureros la mobilizare. Asociind aceste simptome pe care pacienta le descrie cu examinarea clinică, poate să meargă cu gândul către adenomioză. Există mai multe forme de adenomioză: o adenomioză difuză, generalizată, în toată structura uterului şi a miometrului sau pe zone focalizate, care pot mima nodulii fibromatoşi sau adenomioamele.
„Se aplică terapii hormonale pe bază de progesteron”
- Ce investigaţii suplimentare se pot face în acest caz?
- E clar că e nevoie de investigaţii suplimentare ca să putem elucida complet diagnosticul. Se fac mai multe tipuri de investigaţii. De elecţie este RMN-ul, adică rezonanţa magnetică nucleară, dar categoric că o ecografie transvaginală, deci o investigaţie ultrasonică, ne poate pune diagnosticul. Atunci când sunt situaţii deosebite, raportându-ne la aceste investigaţii imagistice, diagnosticul de certitudine îl pune examenul histopatologic, în momentul în care se decide intervenţia chirurgicală.
- Ce opţiuni terapeutice au persoanele diagnosticate cu adenomioză?
- Persoanele care suferă de adenomioză trebuie să ştie că se află în faţa unei boli care poate să creeze suferinţă permanentă femeii. Dispareunia şi dismenorea severe pot afecta atât starea de sănătate generală, cât şi impactul psihic al femeii în faţa unei menstruaţii sau în faţa unei relaţii de cuplu, de aceea este clar că trebuie să încercăm pe toate căile să-i ameliorăm suferinţa. Tratamentul antiinflamator şi analgetic reprezintă soluţia, însă este o soluţie de moment. Noi trebuie să tratăm cauza. Există ca opţiuni administrarea de terapii hormonale pe bază de progesteron, care reduc disconfortul femeii. Progesteronul este un hormon natural pe care îl secretă ovarul şi care, în condiţiile de hiperestrogenism întâlnit la aceste femei, poate contrabalansa severitatea bolii. Vorbind despre progesteron, există medicamente des utilizate, cu eficienţă mare, care pot da reacţii adverse minime şi sunt uşor de tolerat. Dacă simptomatologia este foarte severă, se pot da şi medicamente care au rolul de a bloca menstruaţia, inducând o menopauză chimică, artificială, pentru o perioadă de trei-şase luni, în ideea de a reuşi să scădem simptomatologia şi să ameliorăm boala. Există forme foarte severe, în care adenomioza nu mai poate fi tratată medicamentos şi este nevoie de intervenţie chirurgicală. În anumite situaţii se soldează inclusiv cu histerectomie. De aceea, toate aceste tratamente le încercăm pentru a uşura simptomatologia femeii. Alteori însă, când adenomioza este generalizată, apare o mărire globală a uterului, care devine de dimensiunile unei sarcini de luna a III-a sau a IV-a, deja este posibil ca tratamentul medicamentos să nu mai răspundă.
• Doar aproximativ jumătate dintre femeile care suferă de adenomioză se prezintă la medic şi sunt diagnosticate
- Există complicaţii în cazul pacientelor care nu se prezintă la medic la timp?
- Dacă pacienta se prezintă într-o stare severă, în care uterul este deja transformat, iar tratamentul medicamentos deja nu mai poate vindeca, sigur că pot apărea complicaţii de genul sângerărilor abundente, anemiei severe din care se poate ajunge în şoc hemoragic, la histerectomie, la transfuzii, ceea ce s-ar putea preveni dacă pacienta s-ar adresa medicului încă de la primele simptome.