Main menu

header

de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Schimbările climei cresc riscul de orbire

Schimbările climatice ar putea accelera rata orbirii, arată rezultatele unui studiu realizat în cadrul Universității din Toronto, Canada. Cercetătorii au descoperit că persoanele care locuiau în regiuni mai calde aveau cu aproape 50% mai multe șanse de a suferi deficiențe grave de vedere. Expunerea la lumină ultravioletă mai puternică dăunează corneei, cristalinului și retinei și expune la iritații și infecții. Experții susțin că descoperirile sunt „foarte îngrijorătoare” în contextul încălzirii globale.

Cititul stimulează două zone din creier

Potrivit rezultatelor unui studiu UTHealth Houston, din SUA, atunci când o persoană citește o frază, rețele separate în creier sunt activate, lucrând împreună pentru a integra semnificațiile cuvintelor individuale și pentru a obține un sens mai complex, de ordin superior. Cercetarea a relevat faptul că pentru a înțelege limbajul este nevoie de o secvență precisă de procese rapide și dinamice, care să aibă loc în mai multe locuri de pe toată suprafața creierului. Experții susțin că au identificat două rețele cerebrale care joacă un rol-cheie în procesul de citire - una implică o regiune a lobului frontal al creierului, cealaltă, o altă zonă a lobului temporal.

Depistarea prediabetului, necesară la vârste tot mai mici

Noile recomandări ale US Preventive Services Task Force și ale Asociației Americane de Diabet reduc vârsta minimă pentru depistarea prediabetului și a diabetului de tip II la 35 de ani. Un nou studiu a examinat câte persoane ar deveni eligibile pentru testare conform noilor orientări și dacă acestea pot aborda barierele în calea depistării diabetului, afecțiune care a devenit o adevărată epidemie la nivel mondial și care este estimată să crească masiv. În paralel, și creșterea obezității infantile în toată lumea este de natură să scadă vârsta la care trebuie făcute analizele de prediabet.

Bătutul tobelor ajută persoanele cu autism

Un studiu condus de experți din cadrul Universității din Essex, Marea Britanie, a evaluat beneficiile emoționale ale tobei pentru tinerii cu autism. Cercetările au evidențiat faptul că adolescenții care au participat la sesiuni de bătut la tobe au manifestat mai puține semne de hiperactivitate și neatenție. Studiul va fi extins cu analize în școli, în condițiile în care numai în Anglia există peste 1,5 milioane de școlari cu nevoi educaționale speciale. „Copiii care învață să cânte la tobe nu se tem să facă greșeli și preferă să dea o soluție decât să aibă frică de eșec”, explică specialistul Ruth Lowry.

Designul urban afectează emoţiile oamenilor

Mulți oameni au experimentat la un moment dat frică sau au resimțit stres pe stradă. În paralel, există cei care ies în oraș pentru a se relaxa. Locul este același, dar experiențele sunt diferite. În cadrul unei cercetări derulate în Spania, cu ajutorul dispozitivelor medicale care măsoară emoțiile oamenilor, a rezultat faptul că femeile tind să aibă niveluri mai ridicate de stres pe străzile pietonale înguste, iar bărbații se dovedesc stresați de parcuri, grădini și străzi comerciale cu o prezență umană ridicată.