Main menu

header

474 22 1de Cristi Şelaru

De fiecare dată când mergem la biserică auzim muzică. Cea dintâi este cea a clopotului, apoi toaca, urmând cea a cădelniței. Părintele Arsenie Papacioc, întrebat fiind, în aprilie 2005, ce melodie îi place, a răspuns: „Bătaia clopotelor, căci ea cheamă viii, plânge morții și împrăștie viforele”. Clopotul are un sens aparte, tocmai fiindcă acesta răsună doar în momentele importante. Glasurile preoților în fața altarului și ale celor de la strană ne fac să simțim și să trăim altfel cuvintele divine.

În cultul liturgic al Bisericii Ortodoxe Române sunt interzise instrumentele

În Biserica Ortodoxă Română, muzica bisericească a început să capete o importanță din ce în ce mai mare. Tot mai des, în timpul slujbelor, răspunsurile liturgice sunt date de coruri. O nuanță aparte însă o dă muzica psaltică, tonalitatea bizantină a muzicii bisericești. Primele mărturii despre muzică în Sfânta Scriptură apar în Vechiul Testament, în Facerea. Ele fac referire la Laban, care, după ce-i reproșează lui Iacob că a furat fetele și dumnezeii (idolii), adaugă: „Că dacă mi-ai fi spus, ne-am fi despărțit în veselie și-n cântări de timpane și litere” (Facerea 31, 27). Ultima referință scripturistică despre muzică o aflăm în Apocalipsa, când un înger vestește cum sfârșitul Babilonului va însemna, printre altele, și faptul că de atunci nu se va mai auzi în el „vocea titerașilor și-a muzicanților, și-a flautiștilor, și-a trâmbițașilor” (18, 22).

Orga, primul instrument folosit

474 22 2Dacă în Vechiul Testament muzica predominantă era cea instrumentală, și mai rar vocală, în Noul Testament este doar vocală. Însăși Mântuitorul a cântat laude împreună cu ucenicii săi, după Cina cea de Taină, înainte de a fi prins și trimis la moarte. „Și după ce au cântat laude, au ieșit la Muntele Măslinilor”, scrie Sfântul Evanghelist Matei (Matei 26, 30). Trebuie spus că, spre deosebire de Biserica Catolică, în cultul liturgic al Bisericii Ortodoxe Române sunt interzise instrumentele. În Vest, orga a fost primul instrument folosit încă din secolul al VIII-lea. În Bisericile răsăritene, Sinoadele Ecumenice au interzis utilizarea instrumentelor în cadrul slujbelor. Canonul 75 al Sinodului VI ecumenic prevede: „Voim ca cei ce vin în Biserică spre a cânta să nu întrebuințeze nici strigăte necuviincioase, nici să silească firea spre răcnire și nici să zică ceva ce Bisericii nu convine. Ci cu mare atenție și umilinţă să aducă lui Dumnezeu, privitorul celor ascunse, astfel de cântări”. Mai aproape de zilele noastre, în Biserica grecească a început să apară un instrument muzical asemănător cu orga, isocratima electronică, ce reprezintă, în fapt, isonul vocal.

„În strană simţi că este o putere divină care cântă cu tine”

Cuvintele sfinte din cadrul slujbelor sunt cu adevărat vindecătoare. Nu doar de trup, ci și de suflet. Nu este credincios ortodox care să fi ieșit de la Sfânta Liturghie fără să simtă o schimbare. Unul dintre cei mai cunoscuți psalți din România, ieropsaltul Petre Moise, un tânăr absolvent al promoției 2003 al Școlii de muzică bisericească din cadrul Seminarului Ortodox din București, care s-a școlit și în Grecia, are ambiția de a promova muzica bizantină. „Muzica bună este tămăduitoare, mai cu seamă aceasta religioasă, de sorginte bizantină. Primul efect este asupra echilibrului sufletesc”, spune Petre Moise, care ar vrea o atenție sporită acordată de conducerea Bisericii Ortodoxe Române muzicii bizantine. „Te numeşti cântăreţ bisericesc în momentul în care glasul tău îi ajută pe cei prezenţi la slujbă să plece acasă mai echilibraţi sufleteşte, acest lucru fiind posibil numai cu ajutorul divin. În strană simţi că este o putere divină care cântă cu tine, nu eşti singur acolo. Asta face ca muzica bizantină să fie una inedită. Din păcate, acest stil vechi de aproape două milenii este cunoscut mai mult în Moldova și în sudul ţării, pentru că restul zonelor duc lipsă de acest gen”, continuă ieropsaltul Petre Moise.

„Muzica religioasă oferă un suport pentru meditație și rugăciune”

Biserica Ortodoxă Română recunoaşte forma predominantă în muzica religioasă cântarea omofonă, adică răspunsurile date de o parte a credincioşilor care participă la slujbă. Apoi, urmează forma corală, un gen muzical pe mai multe voci, întâlnit în catedrale şi în bisericile mari de la oraş. Baritonul Daniel Pop, care activează pe scena Operei Române, a ales să facă parte și din cadrul Corului bisericesc Divina Armonie. „Muzica de operă este strâns legată de cuvânt, de puterea cuvântului. Ea întotdeauna a fost scrisă pe fundamentul unei opere literare. În biserică, răspunsurile corale din timpul Sfintei Liturghii sunt scrise pentru a-i oferi credinciosului un mediu propice rugăciunii, unul de relaxare și spiritualitate, și mai puțin unul de virtuozitate. Această dublă apartenență a mea, la Opera Română și la Corul Academic Divina Armonie, m-a îmbogățit atât din punct de vedere muzical, cât și spiritual prin genurile muzicale abordate, dar și prin mediul de expunere specific. Cred că muzica bisericească este foarte importantă, deoarece credinciosul merge la biserică pentru a-I aduce slavă lui Dumnezeu, iar muzica religioasă oferă un suport pentru meditație și rugăciune”, este de părere baritonul Pop.

„În bise­rică, răspunsurile corale din timpul Sfintei Liturghii sunt scrise pentru a-i oferi cre­dinciosului un mediu propice rugăciunii, unul de relaxare și spiritualitate, și mai puțin unul de virtuozitate“ (baritonul Daniel Pop)

Cântarea bizantină este socotită de filosofi „gura duhului sfânt“

Cântarea omofonă este cea care predomină în bisericile românești. Acest stil este caracterizat prin modul de interpretare. La răspunsurile liturgice participă toți credincioșii, conduși însă de la strană de cântărețul bisericesc.

Cântarea corală, întâlnită în catedrale și în bisericile mari, e caracterizată printr-o interpretare pe mai multe voci. Doar cei cu exercițiu și cunoștințe pot face parte din corurile din biserici, care includ și bărbați, și femei, însă credincioșii nu pot interpreta alături de cântăreți.

Cântarea bizantină, mai puțin întâlnită, însă foarte apreciată în ultima vreme, are mai multe caracteristici. De regulă, se face pe o singură voce, dar este acompaniată prin cântarea unei note susținute numită ison. O altă particularitate este, uneori, concepția cântului coral: protopsaltul este cel care conduce prin vocea sa, cât și prin gesturi, iar ceilalți psalți trebuie să-l urmărească, pentru a-și fundamenta cântarea lor pe cea a protopsaltului.

„Te numeşti cântăreţ bisericesc în momentul în care glasul tău îi ajută pe cei prezenţi la slujbă să plece acasă mai echilibraţi sufleteşte, acest lucru fiind posibil numai cu ajutorul divin“

Prin muzică ajungem mai aproape de Dumnezeu, ne exprimăm rugăciunile și dorințele, este calea spre El.

Îl slăvim pe Dumnezeu, ne înălțăm pe noi, iar prin muzica religioasă comuniunea dintre credincioși contribuie la așa-numita Liturghie cosmică