Main menu

header

468 22 1de Cătălina Tăgârţă

Indiferent cât de bine le-ar merge la serviciu sau în viaţa personală, unii oameni tot nu se simt în largul lor. De aceea, e necesar să ajungă regulat la biserică, să se spovedească. În acest fel vor avea sufletul uşurat de păcate şi totul se va aşeza mai bine în viaţa lor. Şi, pentru ca tabloul să fie complet, n-ar strica să-şi curăţească şi casele în care locuiesc, şi chiar maşinile. În principiu, sfinţirea casei se poate face oricând, de preferat chiar de mai multe ori pe an, dar se spune că primăvara ar fi cel mai bine.

Protecţie împotriva duhurilor rele

Denumirea de Sfeştanie vine de la slujba Aghesmei mici sau Sfinţirea cea mică a apei, care se săvârşeşte de preot atât în biserici, cât şi în casele credincioşilor, la diferite ocazii.

Persoanele care vor să-şi protejeze casele de duhurile rele, să aibă gospodării prospere, în care să domnească pacea şi sănătatea, pot solicita preotului efectuarea ritualului de sfinţire a casei lor. Însă, trebuie ştiut că, aşa cum înainte de spovedanie şi împărtăşanie creştinii trebuie să se prezinte în Casa Domnului curaţi şi gătiţi cu cele mai bune veşminte, tot aşa trebuie să îl primească pe Dumnezeu şi în casele lor: e nevoie de curăţenie generală a locuinţei, dar şi de îngrijirea trupului şi sufletului membrilor familiei. Mai exact, aceştia ar fi bine să se spovedească, pentru a se elibera de păcatele şi relele care îi împovărează, să postească dacă este posibil, să se ferească de ceartă, duşmănii sau alte rele şi să aibă mintea mai mult la rugăciune.

Se ţin rugăciuni pentru ocrotire

Odată îndeplinite aceste condiţii, puteţi trece la pasul următor, şi anume să discutaţi cu preotul din zona dumneavoastră, pentru a-l ruga să vă onoreze cu prezenţa şi să sfinţească locuinţa. Acesta vă va spune că aveţi nevoie de mai multe lucruri pe care le veţi aşeza pe o măsuţă orientată cu faţa către răsărit: un vas larg la gură, plin cu apă proaspătă, un mănunchi de busuioc, sfeşnice cu lumânări de ceară şi câteva boabe de tămâie, un pomelnic cu numele celor care locuiesc în casă şi cu numele altor persoane pe care gazdele doresc să-i pomenească la rugăciune, un vas mic cu ulei şi un beţişor cu vată, o icoană şi altele, în funcţie de dorinţa preotului.

Slujba propriu-zisă cuprinde rugăciunile de sfinţire a apei, stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi a tuturor camerelor, precum şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei, pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor care locuiesc în ea.

Stropirea camerelor cu agheasmă

În Molitfelnic, cartea de slujbe a preotului, se aminteşte despre folosul sfeştaniei: „Această apă sfinţită, pe care Duhul Sfânt, prin rugăciunile preoţilor, o sfinţeşte, are multe feluri de lucrări, precum însăşi ectenia sfinţirii şi rugăciunea mărturisesc: prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se alungă; se iartă şi păcatele cele mici de peste toate zilele, adică nălucirile diavoleşti şi gândurile cele rele; mintea se curăţeşte de lucrurile cele spurcate şi se îndreaptă spre rugăciune; bolile le goneşte şi dă sănătate sufletească şi trupească. Toţi cei care o primesc cu credinţă iau sfinţenie şi binecuvântare”. În timpul slujbei, preotul va sta în faţa măsuţei pe care sunt aşezate obiectele amintite mai sus, iar credincioşii vor sta în spatele lui, exact ca în biserică, toţi cu faţa spre răsărit. În plus, toate uşile camerelor vor fi lăsate larg deschise, pentru ca preotul să poată intra în ele, să le binecuvânteze şi să le sfinţească.

Se face la mutarea în locuinţă nouă, şi nu numai

Se spune că „omul sfinţeşte locul” dacă face fapte bune şi duce o viaţă curată. Însă adesea oamenii întinează locul prin faptele lor rele, prin cuvinte şi gânduri necuviincioase. Aşadar, casa fiecărui om poartă amprentele comportamentului său. De aceea, sfeştania se face atât la mutarea într-o locuinţă nouă, cât şi apoi, anual sau chiar de mai multe ori pe an. Tradiţia populară spune că, în trecut, preoţii sfinţeau casele oamenilor la fiecare început de lună. Odată cu modernismul însă, vizitele în casele credincioşilor s-au mai rărit. Casa nesfinţită este ca omul nebotezat. În schimb, toţi oamenii care locuiesc în casă sfinţită sunt ocrotiţi în faţa tuturor relelor.

• Şi în Ajunul Botezului Domnului există obiceiul ca preotul să meargă la enoriaşi acasă, pentru a le sfinţi casele, stropindu-le cu agheasmă mare. Folosirea apei nu este întâmplătoare. Element fundamental al creaţiei, ea e asociată lucrării de curăţire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele şi fărădelegile oamenilor

Pot fi sfinţite şi autoturismele

De anul trecut, Patriarhia Română a introdus, oficial, în Cartea numită Molitfelnic, „Sfeştania pentru binecuvântarea unui vehicul”. În afară de noua Sfeştanie pentru binecuvântarea unui vehicul, Molitfelnicul mai cuprinde „Sfeştania la începerea unei lucrări de folos obştesc”, „Sfeştania la începerea unei lucrări particulare”, „Rânduiala binecuvântării stupilor”, „Rânduiala sfinţirii uneia sau mai multor icoane cu felurite chipuri”, „Rânduiala sfinţirii icoanei Preasfintei Treimi”, „Rânduiala sfinţirii raclei pentru sfinte moaşte”, „Rugăciune la binecuvântarea unui monument”, „Rugăciune la încheierea anului şcolar” şi multe altele. Deşi slujba pentru sfinţirea autoturismelor este oficială abia de anul trecut, fenomenul există de foarte mult timp în România.