de Elena Şerban

Numele Mănăstirii Frăsinei a ajuns în atenţia opiniei publice o dată cu decesul Veronicăi Bulai, mama surorilor Monica şi Ramona Gabor. Moartea violentă, provocată de un bolovan căzut de pe munte, a adus în discuţie blestemul de care ar fi lovite femeile care îndrăznesc să pătrundă în acest lăcaş de cult. Aceasta este singura mănăstire ortodoxă din România în care femeile nu au voie să intre. Şi, ca o ironie a sorţii, este situată în comuna Muereasca.

Un schit pentru doi călugări
Ideea înfiinţării unui lăcaş de cult în zonă aparţine călugărilor Ilarion şi Ştefan, care, în 1710, s-au retras în aceste frumoase şi izolate meleaguri. La început, cei doi au locuit într-o căsuţă improvizată din lemn, unde aveau amenajat şi un mic paraclis în care se rugau. Îndrăgind zona, cei doi au decis câţiva ani mai târziu să se stabilească definitiv aici şi şi-au dorit ca micul schit pe care l-au înfiinţat să primească încuviinţarea Bisericii. Episcopul Inochentie al Râmnicului şi Noului Severin a binecuvântat noul lăcaş de cult şi a decis să rămână în continuare autonom, fără să se supună vreunei autorităţi civile sau bisericeşti. Totodată, a acordat noului aşezământ monahal şi un lot de pământ în împrejurimi. Mănăstirea poartă numele Frăsinei datorită amplasării sale într-o zonă în care pădurile de frasini se întâlnesc la tot pasul. Când sătenii au vrut să îşi extindă proprietăţile şi asupra pământurilor mănăstirii, cei doi călugări au cerut ajutorul unor boieri din zonă foarte credincioşi, care au cumpărat terenul şi apoi l-au donat, cu acte, Episcopiei, zădărnicind astfel speranţele de înavuţire ale localnicilor.

Sfântul Calinic, ctitorul noului lăcaş
În timp, mica biserică din lemn a fost înlocuită de una din zid, cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Biserica de lemn există şi astăzi în perfectă stare, dar a fost înconjurată, în ani, de un cimitir. Viaţa la schit a fost una paşnică, liniştită şi plină de smerenie până în 1780, când a fost invadată de austrieci. Aceştia au luat tot ceea ce era de valoare, dar, spre surpriza tuturor, nu au distrus biserica. Chiar şi aşa însă, lăcaşul de cult a fost părăsit până în 1845, când un călugăr de la Cernica, Acachie, l-a repus în vechile rânduieli. Atunci a început restaurarea chiliilor şi a celorlalte clădiri, însă momentul de cotitură în viaţa monahală de la Frăsinei a fost vizita în acest loc minunat a Sfântului Calinic. Cuviosul a fost cel care a contribuit la dezvoltarea aşezământului monahal dintre frasini. Lucrările de construire a noului lăcaş, aflat la doar 200 de metri de cel vechi, au început în 1859, însă erau îngreunate de accesul dificil spre mănăstire. Pictura a fost realizată între anii 1860 şi 1863 de Mişu Pop, din Braşov, care a fost recomandat de Gheorghe Tătărăscu. Sfinţirea bisericii a avut loc la 12 mai 1863, iar mănăstirea a primit hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Intrarea femeilor este total interzisă
Cum cel care a avut cea mai mare contribuţie la construcţia mănăstirii a fost Sfântul Calinic, tot Cuviosului i-a revenit sarcina de a organiza lăcaşul şi din punct de vedere administrativ. Aşa s-a şi întâmplat şi a impus regulile de la Frăsinei să fie aceleaşi ca la mănăstirile de pe Muntele Athos. Astfel, slujbele de noapte nu au mai fost abandonate niciodată, iar intrarea femeilor în mănăstire a fost total interzisă. De asemenea, în mănăstire nu se mănâncă niciodată carne. Şi ca toată lumea să ia aminte la spusele sale, Sfântul Calinic a aşezat în 1867 o piatră de legământ pe care scrie: „Acest sfânt lăcaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub niciun chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor tot fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ianuarie 1867.”

Un legământ respectat cu stricteţe
Legământul Sfântului Calinic era respectat cu stricteţe chiar în timpul său, iar cei care îl încălcau erau aspru pedepsiţi. Este bine cunoscut episodul tinerei care păştea oile în satul Muereasca şi a trecut din greşeală hotarul. Imediat s-a îmbolnăvit de epilepsie, dar prin rugăciunile Sfântului Calinic s-a vindecat în chip minunat. De-a lungul timpului au apărut tot felul de poveşti despre femei care ar fi încercat să ajungă în mănăstire, deghizate în bărbat. Cele mai multe nu au reuşit sau nu au mai ajuns întregi acasă. Unele s-au îmbolnăvit subit, iar altele au murit în accidente teribile, în care au fost singurele victime.

• La doi kilometri de mănăstire se află o biserică nouă şi câteva camere de oaspeţi, unde se pot opri şi femeile, pentru slujbe şi spovedanie, cazarea şi masa fiind gratuite

Singura mănăstire nesecularizată din ţară

Viaţa la mănăstirea vâlceană era la un pas să fie dată peste cap de anul 1863. An în care o lege votată la 13 decembrie obliga la secularizarea averilor mănăstireşti. Legea lui Cuza nu a fost pe placul ierarhilor Bisericii, dar au fost obligaţi să se supună. Aşa se face că marile, dar şi micile mănăstiri s-au trezit cu averile scoase la mezat. Nu a scăpat decât... Mănăstirea Frăsinei. Şi de această dată îngerul păzitor a fost Cuviosul Calinic de la Cernica, acela care a intervenit printr-o scrisoare la ministrul Cultelor, N. Creţulescu, iar acesta l-a convins pe Cuza. Aşa se face că, datorită prestigiului de care se bucura Sfântul Calinic, Mănăstirea Frăsinei a rămas singura nesecularizată din ţară.

• Credincioşii care ajung să se roage la Mănăstirea Frăsinei sunt vindecaţi de boli grave, chiar şi de cancer în stadiu final