de Mariana Borloveanu

- Noi sărbătorim Schimbarea la Faţă a Domnului la 6 august, în timp ce pe Muntele Tabor se prăznuieşte pe stil vechi, în data de 19 august

Toate locurile din Ţara Sfântă au o încărcătură spirituală aparte, unul dintre acestea fiind Mănăstirea Schimbarea la Faţă de pe Muntele Tabor, acolo unde Apostolii Mântuitorului Hristos i-au văzut acestuia faţa cea adevărată. În acel loc sfânt, în fiecare an, în timpul Sfintei Liturghii din ziua prăznuirii, peste toţi cei de faţă coboară un nor cu totul special. O adevărată binecuvântare este şi icoana făcătoare de minuni din biserica mănăstirii, acolo unde credincioşii îşi lasă dorinţele şi fotografiile celor dragi. Măicuţele de aici, printre care şi două românce, sunt de o ospitalitate aparte, ceea ce întregeşte farmecul şi spiritualitatea locului.

Locul unde Mântuitorul S-a schimbat la Faţă
Această sărbătoare se leagă de locul de rugăciune de pe Muntele Tabor. De o frumuseţe aparte, la 9 km de Nazaret, drumul care şerpuieşte pe Muntele Tabor porneşte din locul de răscruce dintre Galileea şi Valea Iezreel, din vatra a trei sate arăbeşti: Shibli, Umm Al-Ghanam şi Deburiah. Este foarte abrupt dinspre nord, dar gol şi fără formă dinspre sud, şi este izolat, cu excepţia părţii de apus, unde un lanţ îngust îl uneşte cu dealurile Nazaretului. O pace adâncă domină locul de rugăciune de pe Tabor, loc ce a fost menţionat prima oară în Sfânta Scriptură atunci când Isus Navi a împărţit Pământul Făgăduinţei celor 12 seminţii ale lui Israel. Potrivit tradiţiei bisericii, Muntele Tabor este locul unde Mântuitorul S-a schimbat la Faţă înaintea ucenicilor Săi. Evenimentul este istorisit de Sfinţii Evanghelişti Matei (17, 1-9), Marcu (9, 2-9) şi Luca (9, 28-36) şi de Sfântul Apostol Petru în cea de-a doua epistolă a sa (II Petru 1, 18), însă niciunul nu menţionează că a avut loc pe Muntele Taborului. Ulterior, acest lucru a fost consemnat pentru prima oară de Origen, după care au urmat Sfinţii Chiril al Ierusalimului, Epifanie al Ciprului şi Fericitul Ieronim, care, la rândul lor, au situat acest moment important din viaţa Domnului, ca petrecându-se pe acest munte.

Un nor neobişnuit coboară în timpul Sfintei Liturghii
Creştinii de pretutindeni îşi doresc să ajungă măcar o dată-n viaţă pe Muntele Tabor, la praznicul Schimbării la Faţă, atunci când un nor cu totul neobişnuit coboară peste acel loc sfânt. Întotdeauna, în acelaşi loc şi în aceelaşi timp, deasupra Muntelui Tabor, în partea dinspre Nazaret coboară un nor luminos, de culoare portocalie, care are o consistenţă aparte şi care nu dispare de pe cer până noaptea târziu. Cerul se deschide ca o carte, făcând loc norului, care, pe măsură ce se apropie, devine din ce în ce mai dens. Acesta coboară în momentul Sfintei Liturghii, iar în timp ce se cântă Heruvicul, învăluie Mănăstirea Schimbarea la Faţă, din el desprinzându-se mici sfere, care ajung deasupra turlei bisericii. Oricine este prezent acolo, în momentul acela, poate vedea minunea şi îşi înalţă mâinile în dorinţa de a atinge particulele acelea rotunde şi umede care se apropie de pământ. Maica Haritina, de la Mănăstirea Surpatele, a avut bucuria să asiste la această minune dumnezeiască. Şi tot ea ne-a povestit aceste extraordinare trăiri pe care le-a avut cu câţiva ani în urmă: „Acea noapte de priveghere n-am să o pot uita niciodată, pentru că a fost unică. Erau o bucurie şi o pace a sufletului pe care nu le-am mai simţit în alte locuri sfinte, iar în tot acel timp în care cei de faţă stăteau cu privirile spre cer, în aşteptarea norului, se auzea cântarea «Schimbatu-Te-ai la Faţă, Hristoase» în diferite limbi ale naţiilor de români, ruşi, greci, arabi. Parcă aş fi vrut să opresc timpul în loc!”.

Pozele creştinilor rămân acolo pentru totdeauna

Mănăstirea ortodoxă de pe Tabor a fost zidită de doi călugări de pe meleagurile noastre, Irinarh Rosetti şi Nectarie Banul, fiind primul lăcaş de cult mai mare pe care românii l-au înălţat în Locurile Sfinte. După trecerea la cele veşnice a arhimandritului Irinarh, timp de 30 de ani a fost stareţ al mănăstirii de pe Tabor părintele Nectarie Banul, care, în final, din cauza unor probleme de sănătate, s-a retras la Mănăstirea Sfântul Sava. Din motive materiale şi din lipsă de ucenici monahi, mănăstirea de pe Tabor a fost închinată la un moment dat Patriarhiei Ortodoxe de la Ierusalim, care o administrează şi astăzi. Măicuţele îi întâmpină pe toţi cei care le calcă pragul cu ceaiuri, fructe şi cafea, amplificând starea de bine pe care o dă sfântul lăcaş. La icoana făcătoare de minuni din biserica de pe Tabor, credincioşii lasă bileţele pe care îşi scriu dorinţele şi pun în jurul icoanei fotografii ale celor pentru care se roagă. Periodic, acestea sunt strânse de măicuţe şi depozitate într-o încăpere de sub Sfântul Altar, rămânând pentru totdeauna pe Tabor. Ieşind din biserică, nu poţi părăsi acel loc sfânt fără a vizita şi cele trei colibe, care se află în imediata apropiere a bisericii şi care simbolizează colibele biblice pe care Petru a vrut să le facă: „Doamne, bine este să fim noi aici! Dacă voieşti, voi face aici trei colibe! Ţie una, lui Moise una şi una lui Ilie!” (Matei 17, 4).

„Altar al energiilor necreate ale Sfintei Treimi“

În urma unei călătorii în Israel, după ce a coborât de pe Tabor, părintele Ioanichie Bălan, de la Mănăstirea Sihăstria, a consemnat în propriul jurnal: „Taborul rămâne pentru creştini Altarul energiilor necreate ale Sfintei Treimi care înnoiesc şi îmbracă pe om în lumina cerească, schimbând faţa sufletului şi făcându-l vrednic de Hristos, de veşnicie. Taborul rămâne imaginea unică a îndumnezeirii omului prin credinţă şi rugăciune… Taborul rămâne peste veacuri cel mai înalt munte al lui Dumnezeu. Munte sfinţit de Hristos, învăluit de focul dumnezeirii; munte cântat de călugări şi sfinţi, urcat de nenumărate generaţii de creştini”.