de Nicoleta Ghighilicea
- Sfântul mărturisitor a fost unul dintre martirii închisorilor comuniste
În fiecare an, la 22 iulie, ziua când părintele Ilie Lăcătuşu a trecut la Domnul, sute de oameni vin la Cimitirul Adormirea Maicii Domnului din cartierul bucureştean Giuleşti, acolo unde se află cripta cu trupul său întreg neputrezit. Preot de mir, părintele Ilie a suferit pentru biserica şi neamul românesc şi şi-a purtat crucea grea prin temniţe, fără să facă vreun compromis.
Cimitirul Giuleşti, loc de pelerinaj de 13 ani
Din anul 2000, de când Patriarhul Teoctist a dat binecuvântare pentru deschiderea criptei în care sunt aşezate moaştele întregi ale părintelui Ilie Lăcătuşu, au venit să se roage mii de credincioşi, de la simpli mireni la călugări şi preoţi, din Bucureşti şi din toată ţara. Iar blândul părinte, de sus, din Cer, le aduce pace sufletească, speranţă şi încredere şi le împlineşte rugăciunile. Cripta, care a fost construită chiar după planul părintelui, este deschisă în zilele de joi, sâmbătă şi duminică, între orele 12:00 şi 19:00, precum şi în unele zile de sărbătoare. Credincioşii stau la rând, chiar şi câteva ore, să se închine la sfintele sale oseminte. Şi nu puţine sunt minunile care s-au făcut la racla cu moaştele sale: femeile care nu puteau să aibă copii au rămas însărcinate, bolnavii s-au vindecat, cei care nu aveau un loc de muncă s-au angajat, şi multe altele.
A îndurat cu smerenie umilinţa din temniţe
Născut la 6 decembrie 1909, în ziua de Sfântul Nicolae, a fost al doilea dintre cei şapte copii ai unei familii de oameni simpli şi foarte credincioşi, din satul Crăpăturile, judeţul Vâlcea. Şi-a dorit de mic să-I slujească lui Dumnezeu, astfel că a absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti. În timp ce era student s-a căsătorit cu învăţătoarea Ecaterina Popescu şi au avut apoi cinci copii. Imediat după terminarea studiilor a fost hirotonit preot şi, timp de 20 de ani, a avut o viaţă liniştită. Dar pentru mărturisirea lui Hristos a avut mult de suferit. În anul 1952, o dată cu primul val de arestări, a fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră, fiind apoi transferat la Închisoarea Târgu Ocna. A fost pus în libertate în 1955, dar, după patru ani, a primit o nouă condamnare la muncă silnică, de data aceasta la Periprava, în Delta Dunării. Aici l-a întâlnit pe părintele Justin Pârvu şi împreună au luat parte la munci grele. Însă prin rugăciune au învins durerea, foamea şi umilinţa. Eliberat în 1964, părintele Ilie a avut domiciliu forţat în Bolintin, unde a lucrat o perioadă ca zidar; apoi i s-a acordat dreptul de a sluji în biserică şi a ieşit la pensie în 1978.
Profeţii pe patul de spital
Suferinţele îndurate în temniţele comuniste i-au afectat foarte mult sănătatea şi, din acest motiv, a stat un timp în spital. Acolo a făcut o profeţie, ca un testament, în 1983: a spus că, dacă nu va muri până la 22 iulie, va mai trăi încă doi ani; şi tot atunci a cerut ca soţia sa să fie îngropată în acelaşi loc cu el dacă va muri peste 15 ani. Şi tot ce a spus părintele s-a împlinit: în acelaşi an, la 22 iulie, a trecut la viaţa veşnică, iar după 15 ani a murit şi soţia sa. La 22 septembrie 1998, la înmormântarea acesteia, sicriul părintelui a fost deshumat, aşa cum a cerut, iar toţi cei care erau prezenţi au constatat minunea: trupul său era întreg şi neputrezit, mirosea frumos şi avea culoarea alunului, deşi nu fusese îmbălsămat când a fost îngropat. De asemenea, era uscat şi uşor (cântărea 7-8 kilograme), iar pantofii şi îmbrăcămintea erau intacte.
Slujbele arhiereşti confirmă sfinţenia părintelui
Toate aceste caracteristici arătau că osemintele părintelui sunt moaşte, dar era nevoie de o confirmare, şi anume o slujbă arhierească, însoţită de o rugăciune de dezlegare, pentru eventualele păcate mari sau anateme, care ar fi putut împiedica trupul părintelui să putrezească. Pentru părintele Ilie au fost săvârşite două asemenea slujbe: prima, în 1999, de Prea Sfinţitul Teodosie Snagoveanul, iar a doua în anul următor, de Înalt Prea Sfinţitul Serafim Joantă, mitropolitul Europei Centrale şi de Nord. În ambele cazuri, trupul a rămas neputrezit şi frumos mirositor. Astfel, în anul 2000, Patriarhia a constituit dosarul de canonizare, şi tot atunci a început să fie deschisă cripta pentru credincioşii care doreau să se roage moaştelor sale.
• După ce a fost deshumat, părintele Ilie Lăcătuşu i-a apărut în vedenie nepotului său Mihai Spirache, căruia i-a spus cum să facă racla pentru moaştele sale.
Despre Sfântul din Giuleşti, pe care l-a cunoscut la Periprava, părintele Justin Pârvu îşi amintea că era un om cu „darul smereniei”, care vorbea puţin şi îi îndemna pe toţi să se roage când erau în primejdie. Într-o zi de iarnă, când erau -30 de grade Celsius, au fost trimişi să taie stuf şi au stat timp de câteva ore în apa care le ajungea până la gât. Părintele Justin a povestit cum a fost: „Mare minune a fost atunci. Că dimineaţa, când am intrat noi, era ceaţă, nori şi rece, aşa te prindea la oase. Şi dintr-odată a apărut soarele şi s-a luminat de ziuă. Era o căldură, de se minunau şi caralii. Ne-am dezbrăcat şi s-au uscat hainele ca la cea mai fierbinte sobă, aşa aburi ieşeau din toate. Ne-am încălţat, ne-am îmbrăcat şi hai la colonie. Şi aşa Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi au fost cu noi şi ne-au ajutat chiar în ziua de 30 ianuarie. Şi vă spun că nu s-a întâmplat să fie niciun bolnav, niciun internat, n-o fost nimic. Şi aceasta datorită rugăciunilor părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toţii morţi… soarele a ieşit, a luminat şi a încălzit la peste 25 de grade Celsius. A fost o minune care ne-a adus cea mai mare bucurie. Şi atunci am spus că Părintele Lăcătuşu este un om deosebit”.