de Cătălina Tăgârţă
Puţini oameni se pot mândri cu faptul că cei mai buni prieteni ai lor sunt călugării. Interpreta de muzică populară Steliana Sima este unul dintre aceştia. Mai mult de atât, şefa Ansamblului Ciocârlia şi-a ales un duhovnic tot din rândul călugărilor, încearcă să ţină posturile şi e foarte apropiată de Divinitate.
„În Moldova, pământul e încărcat de spiritualitate”
- Întotdeauna aţi fost apropiată de Divinitate?
- Pot spune, mai degrabă, că am trăit mereu cu frică de Dumnezeu. La mine în Oltenia - şi mă doare sufletul să spun asta - nu e atâta credinţă ca în Moldova, spre exemplu. Păi eu numai când pornesc spre Moldova parcă mă relaxez, acolo pământul e încărcat de spiritualitate, domnitorii au ridicat o mulţime de biserici şi de mănăstiri. Nu pot spune că nu sunt şi la noi, în Oltenia, dar nu e ca acolo. Chiar şi părinţii mei: ei cred, ţin posturile mari, dar cam atât.
- Ştiu că aveţi puţin timp liber, iar pe acela preferaţi să îl petreceţi la mănăstiri. Aşa e?
- Într-adevăr. Cum am ceva vreme fug la mănăstiri. Mă simt foarte bine acolo, e locul care mă încarcă întotdeauna cu energie. Lucrul ăsta îl mai simt doar când merg acasă, pe meleagurile pe care am copilărit, sau când sunt înconjurată de animale, pe care le iubesc. Eu prefer să stau la bloc, iar când vreau la curte merg la mama. Sunt fata lui mama, răsfăţată, îmi aduce mâncarea pe tavă. Acolo am locurile mele din copilărie, unde mă deconectez. Chiar dacă nu mai există casa bătrânească, ci o alta i-a luat locul cu timpul, încă îmi amintesc ascunzătorile, locurile unde mă jucam: îmi regăsesc copilăria după gluga de coceni, după casă - unde aveam un dud şi stăteam să cos cămăşi. Acolo mă duc să mă reculeg... Şi ştii ce mult mă ajută? Parcă mă reîntorc în copilărie. Atât de mult îmi creşte sufletul şi mă încarcă spiritual locurile astea...
Merge la Biserica Sfânta Parascheva din Iaşi
- Aveţi vreo mănăstire favorită?
- Merg la Catedrala Mitropolitană - de la Iaşi, la Mănăstirea „Bujoreni” - de lângă Bârlad, sau la Vlădiceni - de lângă Iaşi. Duhovnicul meu e părinţelul Serafim, de la Sfânta Cuvioasa Parascheva. Aici mă simt bine, stau cât vreau, am spus-o şi o repet: cei mai buni prieteni ai mei, care vor rămâne veşnic aproape, sunt călugării. Şi aş vrea să-l amintesc aici şi pe Prea Sfinţitul Calinic Botoşăneanul, episcopul de la Iaşi. Dar eu am foarte mulţi prieteni călugări, care îmi sunt alături de fiecare dată, şi, chiar dacă nu îi rog eu, ei ştiu că trebuie să se roage de fiecare dată pentru mine.
Are acelaşi duhovnic de aproximativ 16 ani
- Sunteţi din Oltenia, locuiţi de ani buni în Bucureşti şi aveţi duhovnicul tocmai din Iaşi. Cum vine asta? Ne povestiţi, vă rog, cum v-aţi cunoscut?
- Cântecele mele ajunseseră la urechile multor măicuţe şi multor călugări. Ei se rugau pentru mine, pentru că mă cunoşteau de la televizor, iar duhovnicul meu era unul dintre acei călugări cărora le plăceau foarte mult cântecele mele. Şi mereu îmi dădea mesaje cu: „Un post uşor de Paşte, de Crăciun!”, cum de altfel primesc foarte multe mesaje de genul acesta şi de la alţi fani. O verişoară de-a duhovnicului meu a vrut să îi facă o bucurie de ziua sa: să organizeze o întâlnire cu mine. Şi atunci au venit în Bucureşti, sub nu ştiu ce pretext, iar Irina - verişoara -, ne-a făcut cunoştinţă. Aşa am intrat în discuţie şi a aflat că nu aveam duhovnic. La rândul meu, curioasă din fire, puneam tot felul de întrebări despre lumea monahală, îmi satisfăceam curiozităţi de-ale noastre, ale mirenilor... I-am dezvăluit că eu nu mă spovedesc, pentru că nu am găsit un preot care să mă facă să îi spun toate lucrurile pe care le am pe suflet. După ce ne-am cunoscut am păstrat legătura prin telefon, iar uneori mă mai prindea în momente din acelea mai grele, iar eu îl întrebam: „De ce Doamne-Doamne nu mă ajută acum şi nu îmi ascultă rugăciunea?”.
- Aveaţi aşa probleme grave?
- Nu erau grave, dar mai apăreau unele căderi din astea... Şi-atunci el îmi zicea: „Doamnă, dar copilul dumneavoastră când era mic şi vă cerea chibritul să dea foc la casă, i-l dădeaţi? Ei, păi atunci de aceea Doamne-Doamne nu vă dă astfel de lucruri, fiindcă El consideră că nu vă sunt de folos. El vă dă doar ce aveţi nevoie”. Poate pentru unii sună banal, dar pentru mine vorbele astea, înţelepciunile astea m-au ajutat mult, m-au liniştit şi m-au apropiat de Divinitate. Apoi am înţeles ce înseamnă să te spovedeşti, să mergi la biserică, să spui o rugăciune, fie ea de mulţumire, fie că e o rugăciune de cerere. Am înţeles importanţa acestor lucruri, că nu e suficient să ceri, ci că trebuie să şi mulţumeşti pentru ceea ce ai... Şi, uite-aşa, am ajuns să am şi eu duhovnic.
- De câţi ani aveţi duhovnicul?
- Sunt aproape 16 ani...
- Ţineţi posturile? Ne întâlnim într-o zi de vineri, şi văd că sunteţi tare curioasă dacă azi e „harţi”.
- Aşa e (zâmbeşte). Încerc să ţin miercurea şi vinerea, dar nu reuşesc mereu. Problema e că mă îngraş în timpul postului. Eu sunt şi mai haotică de fel când vine vorba despre mâncare, dar mă străduiesc să iasă totul bine.
„Am înţeles ce înseamnă să te spovedeşti, să mergi la biserică, să spui o rugăciune - fie ea de mulţumire, fie că e o rugăciune de cerere“