Main menu

header

17-05-1de Nicoleta Ghighilicea

- Se află în vechiul oraş Mira din Lichia, unde a păstorit Sfântul Nicolae

Aflată sub şase metri de noroi, dar foarte bine conservată, mica biserică scoasă la iveală de arheologii turci este acum într-un proces de restaurare. Există astfel speranţa că şi alte clădiri ar putea fi la fel de bine păstrate sub mâlul adus de ape cu sute de ani în urmă. Singurul lăcaş de cult creştin care a rezistat aici, până la această descoperire, este Biserica Sfântul Nicolae.

Puternica localitate, înghiţită de ape
Unul dintre cele mai importante porturi la Marea Mediterană din vestita regiune Lichia, oraşul Mira a fost locuit încă din secolul al V-lea î.Hr. De-a lungul timpului a fost invadat de mai multe ori de perşi, romani, greci, arabi şi de turcii seleucizi. Nu se cunoaşte data la care s-a răspândit creştinismul în această zonă, dar se ştie că pe aici a trecut Sfântul Apostol Pavel în călătoriile sale misionare. Mira a fost abandonat în secolul al XIII-lea, după revărsările Râului Miros, provocate de ploile torenţiale. Pe ruinele sale a fost construit mai târziu oraşul Demre, în provincia Antalia. O echipă de arheologi turci de la Universitatea Akdeniz a descoperit prima dată aici urmele unor clădiri în 2009, cu ajutorul tehnologiei georadar, care a scanat suprafaţa sitului. După doi ani de săpături, ei au scos la iveală o biserică mică, foarte bine conservată în straturile de mâl.

Pictura, protejată de noroi
Lăcaşul de cult păstrează fresce deosebit de frumoase, printre acestea şi „Deisis”, care este însă diferită faţă de icoana de acest tip din spaţiul bizantin. În mod normal, pictura îl arată în centru pe Mântuitor, aşezat pe tron cu Evanghelia în mână, în dreapta Sa fiind Fecioara Maria, iar în stânga, Sfântul Ioan Botezătorul, amândoi rugându-se. În pictura capelei, Maica Domnului şi Sfântul Ioan au în mână pergamente cu texte în limba greacă. În cel al Fecioarei Maria este redat un fragment dintr-un dialog în care mijloceşte iertarea păcatelor omenirii, iar în cel al Botezătorului este arătat un verset din Evanghelia Sfântului Ioan: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Cercetătorii susţin că o asemenea reprezentare este unică în Asia Mică, fiind întâlnită doar în Cipru şi în Egipt.
Tot aici au mai fost descoperite o cruce cioplită într-un perete care îşi reflectă forma înăuntrul altarului, când este luminată de soare, precum şi un atelier ce producea purpură regală şi vopsea albastră extrasă din melcii Murex.

O capitală creştină
Capela scoasă la iveală de arheologi este cu atât mai importantă, cu cât ea se află în oraşul în care a trăit arhiepiscopul Nicolae, cel mai iubit sfânt al creştinătăţii.
În secolul al IV-lea, Mira era capitala Lichiei, dar el o transformase într-o capitală creştină. Sfântul Nicolae era cunoscut pentru blândeţea şi milostenia faţă de săraci, pentru minunile pe care le făcea pentru cei care aveau nevoie de ajutor. A propovăduit cu îndrăzneală credinţa în Hristos şi a reuşit să convertească numeroşi păgâni, într-o perioadă în care creştinii erau prigoniţi. De aceea a fost bătut şi aruncat în închisoare, unde a stat multă vreme, până când creştinismul a devenit religie de stat, în 313.
Eliberat din temniţă, arhiereul Nicolae s-a întors în Mira, unde a dat ordin să fie distruse lăcaşurile idolilor. Printre acestea s-a aflat şi grandiosul templu al Zeiţei Artemis, pe care locuitorii păgâni o considerau ocrotitoarea oraşului.

Puternic centru de pelerinaj
După moartea sa, Mira a fost timp de 800 de ani un bogat centru de pelerinaj pentru creştinii care călătoreau în jurul Mării Mediterane, în care se aflau multe biserici noi. Dintre toate acestea, doar Biserica Sfântul Nicolae, construită pe mormântul său, în secolul al VI-lea, a supravieţuit până în zilele noastre. Când turcii seleucizi au pus stăpânire pe oraş, în secolul al XI-lea, marinarii italieni au luat osemintele sale şi le-au dus în oraşul Bari, ca să le protejeze de musulmani. Acolo se află şi în prezent şi se bucură de o mare cinste din partea credincioşilor, fiind izvorâtoare de mir. Pelerinajele creştinilor la Mira au continuat şi după mutarea moaştelor, până când oraşul a fost abandonat din cauza revărsării apelor. În 1863, Rusia a cumpărat biserica şi a restaurat-o, dar a revenit Turciei nu după mult timp. În urmă cu 30 de ani, Biserica Sfântul Nicolae a fost catalogată sit arheologic de gradul I. După ce a fost restaurată, a fost transformată în muzeu, pereţii săi păstrând încă urme din pictura originală.

Ruşii, cei mai numeroşi turişti
În locul în care a trăit şi a păstorit Sfântul care a inspirat legenda lui Moş Crăciun nimeni nu sărbătoreşte Crăciunul. Locuitorii oraşului Demre de astăzi sunt musulmani, dar recunosc că au de câştigat de pe urma Sfântului Nicolae. Ruinele Mirei se află în principala regiune turistică a ţării, unde vin numeroşi străini. Dintre aceştia, cei mai mulţi sunt ruşi, care vin în pelerinaj la Biserica Sfântul Nicolae. Cu ani în urmă, la Demre aveau loc în fiecare an un festival şi un simpozion dedicate Sfântului Nicolae, dar acestea au fost interzise de oficialii turci. Autorităţile au intervenit şi pentru înlocuirea unei statui a Sfântului Nicolae, realizată de un sculptor rus, cu alta a lui Moş Crăciun, ceea ce a stârnit proteste internaţionale. Aşa încât a fost amplasată o altă statuie, a lui „Santa Turc”, care a dus la noi controverse. Criticii au spus că nu seamănă deloc cu Sfântul Nicolae, care a trăit cu şapte secole înainte ca turcii să invadeze acest teritoriu.

• În 2009, arheologii au descoperit în regiune şi o sinagogă din secolul al V-lea d.Hr., prima dovadă că în Lichia creştină trăiau numeroşi evrei.

Guvernul turc revendică moaştele

La aproape 1.000 de ani de la mutarea osemintelor Sfântului Nicolae din Mira, Turcia solicită recuperarea acestora din Europa, motivând că au fost furate. În urmă cu trei ani s-a adresat Bisericii San Nicola din Bari, unde se află cea mai mare parte a moaştelor, şi a cerut restituirea lor. Nu a avut însă niciun rezultat, aşa încât, de curând, a lansat o nouă campanie pentru retrocedarea lor. Catedrala Sfântul Nicolae din Fribourg, în Elveţia, unde se află o parte din sfintele oseminte, a anunţat deja că nu le va ceda, pentru că ele aparţin credincioşilor de aici. Moaştele Sfântului Nicolae se mai găsesc în alte 14 ţări europene, dar şi în SUA şi Canada. Iniţiativa Ankarei are drept scop promovarea turismului. Astfel, la Demre va fi deschis un muzeu al civilizaţiei antice a Lichiei, care va avea un departament despre primele secole ale creştinismului şi despre viaţa Sfântului Nicolae. Aici vor autorităţile turce să expună obiectele descoperite în siturile arheologice, dar şi moaştele Sfântului Nicolae, şi se aşteaptă ca acestea să atragă un număr mare de vizitatori.