de Nicoleta Ghighilicea

- Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte în fiecare an la 11 iunie

Ierarh mărturisitor în epoca sovietică şi doctor fără de arginţi, Sfântul Luca a salvat mii de vieţi omeneşti şi a păstorit suflete până şi în îndepărtata Siberie, unde a fost deportat de comunişti. Chinuit în temniţe şi exilat chiar şi la Cercul Polar, a fost iubit de credincioşi oriunde s-a aflat, iar acum este venerat de ortodocşii din toată lumea.

S-a simţit atras de Biserică încă din copilărie
Unul dintre cei cinci copii ai familiei, Sfântul Luca s-a născut în oraşul Kerci, din Crimeea, în 1877, şi a primit la botez numele Valentin. Mama era ortodoxă, iar tatăl, romano-catolic. Trei ani mai târziu, s-au mutat la Kiev, un oraş vestit în acea vreme, unde se află Lavra Pecerska, mănăstire care a dat peste 100 de sfinţi până acum. Petrecea mult timp aici, dar şi în alte lăcaşuri de cult din oraş, iar în paralel a început să studieze Sfânta Scriptură. Aşa a înţeles că trebuie să îi ajute pe cei săraci şi îndureraţi, şi a urmat Facultatea de Medicină, pe care a absolvit-o cu rezultate excepţionale. În 1904, când a izbucnit războiul ruso-japonez, a plecat în Orientul Îndepărtat, unde a lucrat ca şi chirurg la spitalul militar. Acolo a întâlnit-o pe viitoarea sa soţie, care era asistentă medicală, şi au avut împreună patru copii.

Întâi se ruga la Maica Domnului, şi apoi opera
După ce s-a întors de pe front, a continuat să profeseze şi a căpătat faima unui chirurg excepţional. Apoi, în timpul Primului Război Mondial a condus un spital militar, iar intervenţiile sale chirurgicale reuşeau de fiecare dată, chiar şi atunci când erau complicate. S-a remarcat îndeosebi prin operaţiile la ochi, şi a ajutat astfel mulţi bolnavi să îşi recapete vederea. Fiecare operaţie era precedată de un adevărat ritual religios: în sala de operaţii avea o icoană a Maicii Domnului şi se ruga cu multă evlavie, timp de câteva minute; apoi lua o bucată de vată îmbibată în iod şi făcea semnul crucii pe trupul pacientului în locul unde urma să facă incizia.

Chemat la preoţie după moartea soţiei
Marea sa evlavie nu a trecut neobservată de regimul bolşevic şi, în 1917, a fost arestat pentru scurt timp, în oraşul Taşkent, din Uzbekistanul de astăzi, unde se mutase cu familia. Tot în acel an a murit şi soţia sa, care suferea de tuberculoză. Rămas singur cu patru copii, Sfântul Luca a plâns mult, dar şi-a pus toată încrederea în voia lui Dumnezeu. Pentru credinţa sa puternică şi talentul oratoric, arhiepiscopul i-a spus că trebuie să se facă preot. Iar el a făcut ascultare şi astfel, din 1921, a început să slujească duminica la Catedrala din oraş, devenind şi un renumit predicator. Dar a continuat să fie şi şeful Spitalului General din Taşkent, unde opera în fiecare zi, având întotdeauna crucea la gât. Apoi a fost tuns în monahism şi a primit numele Luca.

Exilat de comunişti la Cercul Polar
În 1923, la doar câteva zile după ce a ajuns episcop, Sfântul Luca a fost arestat din nou. Trimis întâi într-o închisoare pentru criminali de drept comun, din Moscova, a fost apoi deportat în Siberia, unde a fost şi chirurg, şi păstor de suflete. Acolo îşi transformase locuinţa sărăcăcioasă într-o mică mănăstire, unde spovedea, predica şi oficia zilnic Sfânta Liturghie şi alte slujbe. Pentru toate acestea, comuniştii îl trimiteau când la închisoare, când în locuri foarte îndepărtate. A fost exilat chiar şi într-un sătuc, la 30 de kilometri de Oceanul Arctic, unde erau puţine şanse să supravieţuiască. S-a rugat mult lui Dumnezeu şi a rezistat acestei cumplite încercări, iar după două luni a revenit în Taşkent. Dar nu a stat prea mult şi a fost iar deportat în Siberia, unde a mai stat câţiva ani.

În ultimii ani de viaţă a orbit
În 1946, când a fost numit arhiepiscop al oraşului Simferopol, din Crimeea, în toată peninsula era doar o biserică, celelalte fiind distruse. În doar câţiva ani, Sfântul Luca a repus în funcţiune peste 60 de lăcaşuri de cult. Iar în acest timp a continuat să-i îngrijească pe bolnavi, însă nu mai putea să opereze. După ce a început o nouă prigoană împotriva creştinilor, în 1954, Sfântul Luca a avut curajul să vorbească deschis în biserică şi i-a sfătuit pe credincioşi să aibă nădejde în Dumnezeu. Dar în scurt timp a primit o nouă şi grea cruce: a orbit complet. La 11 iunie 1961, Sfântul Luca a trecut la viaţa veşnică, la vârsta de 84 de ani. În ciuda măsurilor de intimidare luate de comunişti, în ziua înmormântării sale, străzile oraşului au fost pline de oameni, iar pe drumul spre cimitir, ei au cântat fără întrerupere imnuri religioase. Osemintele sale, dezgropate în 1996, au fost depuse în Catedrala Sfânta Treime din Simferopol. În acelaşi an a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Ucraineană şi de Patriarhia Rusiei.

• Moaştele Sfântului Luca se găsesc în Bucureşti, la capela „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a Institutului Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon“

Doctorul care tămăduieşte din Cer

Sfântul Luca a continuat să-i ajute pe credincioşi să se vindece şi după adormirea sa. Numeroase sunt minunile care s-au făcut în oraşul Simferopol, după ce ei s-au rugat la moaştele sale, au citit Acatistul şi Paraclisul Sfântului şi s-au uns cu ulei din candela care este lângă racla cu sfintele sale oseminte. Acolo unde medicii nu mai găseau nicio soluţie tămăduia Sfântul Luca, pe măsura credinţei celor care cer vindecarea. Femeile care nu pot să aibă copii au rămas însărcinate, tumorile maligne au dispărut, operaţiile au reuşit, oasele fracturate s-au refăcut, bolile digestive, pulmonare şi de piele, precum şi alte afecţiuni au fost, de asemenea, vindecate în mod miraculos.

• Înainte de fiecare operaţie făcea semnul crucii pe trupul pacientului