Main menu

header

de Mariana Borloveanu

Slujbele din Ţara Sfântă organizate în preajma Sfintelor Paşti au rolul de a prezenta credincioşilor creştini, în chipul cel mai viu şi emoţionant, elemente esenţiale din viaţa şi activitatea Mântuitorului Iisus Hristos pe pământ. Începând cu seara de Florii şi culminând cu Joia şi Vinerea Mare, deniile se identifică prin profunzimea trăirii, care îi apropie pe creştini de mult aşteptata clipă a Învierii Domnului.

Prohodire săvârşită de un sobor de preoţi, în frunte cu Patriarhul Ierusalimului
O dată cu seara Duminicii Floriilor încep deniile de la Sfântul Mormânt. Acestea sunt oficiate de un sobor de preoţi, în frunte cu Patriarhul Ierusalimului, toţi slujitorii fiind îmbrăcaţi în veşminte negre.
Denia de luni ne aduce aminte de Iosif, care a fost vândut de fraţii săi, aşa cum şi Mântuitorul a fost vândut de Iuda.
Denia de marţi ne aminteşte de cele zece fecioare, cinci dintre ele cinstind evlavia şi milostenia, în contrast cu iubirea de sine şi nepăsarea faţă de ceilalţi a celorlalte.
Denia de miercuri o pomeneşte pe femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi picioarele Mântuitorului, fiind şi ziua în care Acesta a fost vândut de Iuda.
Denia din Joia Mare surprinde patru momente deosebite: Cina cea de Taină la care s-a instituit Taina Sfintei Euharistii; spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie; rugăciunea arhierească şi începutul patimilor prin vinderea Mântuitorului. Joi seara se citesc cele 12 Evanghelii şi se scoate Sfânta Cruce.

În Vinerea Mare se face Drumul Crucii
Denia din Vinerea Mare pomeneşte sfintele şi înfricoşatele Patimi ale Mântuitorului, precum şi mărturisirea tâlharului prin care acesta a dobândit iertarea.
În Vinerea Mare se face Drumul Crucii, de la Pretoriu către Golgota. Patriarhul Ierusalimului poartă Crucea Răstignirii, iar în această atmosferă solemnă şi tristă, credincioşii se pregătesc pentru Procesiunea Prohodului Domnului.
Această procesiune are loc în seara de Vinerea Mare, în Biserica Sfântului Mormânt. După săvârşirea cântării urmează punerea în mormânt şi sigilarea uşilor de la intrarea în capela Sfântului Mormânt.

Alungă întunericul păcatelor din noi
Scopul principal al deniilor este, ca prin rugăciuni şi cântări, împletite cu meditaţia şi înţelepciunea Sfintei Scripturi, credincioşii să reuşească să alunge din suflet tot întunericul păcatelor. Numai aşa omul se umple de lumina cea tainică şi nevăzută a prezenţei şi a iubirii lui Hristos în noi.

• În Vinerea Mare, fiind ziua de doliu a creştinătăţii, nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie