de Mariana Borloveanu
- Cei doi mari sihaştri ai deşertului ne învaţă că iertarea se dobândeşte numai cu priveghere şi plângerea păcatelor
Într-o imensitate spirituală aparte, neîncetata rugăciune şi desăvârşita asceză coboară harul iertării păcatelor peste toţi cei care se închină acestor locuri binecuvântate. Începând cu „treptele” trăirii în Hristos, ale Sfântului Ioan Scărarul, până la sfâşietoarea rugăciune a iertării Sfintei Maria Egipteanca, aceşti neobosiţi trăitori ai deşertului sunt cel mai grăitor exemplu al vieţuirii în duhul pustiei şi al îndreptării pe care cu toţii o putem afla trăind într-o permanentă stare de rugăciune.
„Scara dumnezeiescului urcuş”, ajutor întru mântuire
Toţi cei care se hotărăsc să lase în urmă ispitele lumeşti şi să păşească pe calea smereniei şi a rugăciunii vor avea mare ajutor în urma cunoaşterii învăţăturii duhovniceşti a Sfântului Ioan Scărarul. Lucrarea cu titlul „Scara” este un adevărat ghid duhovnicesc, fiecare dintre cele 30 de trepte reprezentând o virtute sau un păcat anume. Doar după cunoaşterea semnificaţiei treptelor şi a urcuşului către Împărăţia Cerurilor, credincioşii vor cunoaşte adevărata cale către mântuire.
Cele 30 de trepte sunt cei 30 de ani de viaţă ai Mântuitorului înaintea activităţii publice
Cunoscut sub numele de Ioan Scolasticul sau Ioan Sinaitul, datorită notorietăţii de autor al „Scării dumnezeiescului urcuş”, acesta a rămas în conştiinţa creştinilor sub numele de Ioan Scărarul. În vremea când era pustnic în Peninsula Sinai, Sfântul Ioan era cunoscut pentru smerenia şi înţelepciunea sa, fiind un foarte bun sfătuitor al celor care doreau să cunoască adevărata viaţă duhovnicească. În mănăstire, timp de 19 ani, l-a avut ca sfetnic pe bătrânul Martirie, iar după moartea acestuia, Ioan s-a retras într-un loc izolat, la cinci mile depărtare de mănăstire, unde a trăit în pustnicie timp de 40 de ani. Spre sfârşitul vieţii a fost numit egumen al Mănăstirii Sinai, şi-n timp ce-i îndruma pe monahi pe calea desăvârşirii a scris lucrarea „Scara”, descriind urcuşul celor 30 de trepte, gândind la cei 30 de ani de viaţă ai Mântuitorului înaintea activităţii publice. Fiind un adevărat ghid al monahilor şi sihaştrilor, în dorinţa lor de a-L cunoaşte îndeaproape pe Dumnezeu, lucrarea „Scara” a devenit în timp o călăuză spirituală a tuturor creştinilor care vor să crească duhovniceşte. Pentru a ajunge în Împărăţia Cerurilor, omul trebuie să urce treaptă cu treaptă, împreună cu Dumnezeu, lăsând în urmă tot ceea ce este lumesc.
Primul pas: dezlipirea de lume
„Scara” este structurată în 30 de prelegeri, fiecare dintre acestea având semnificaţia unei „trepte”, care la rându-i corespunde unei virtuţi sau unui păcat anume, pornind de la renunţarea la lume, către sfârşit, care este viaţa trăită în iubirea lui Dumnezeu. Ioan Scărarul nu priveşte treptele urcuşului ca pe nişte stări care pot fi lăsate în urmă, ci ca stări permanente. Pentru a ilustra mai bine natura păcatului sau a virtuţii despre care se vorbeşte, limbajul folosit de autor este unul metaforic. Parcurgerea celor 30 de „trepte” începe cu dezlipirea călugărului de lume, prin despătimire. Primele trei, „Despre lepădarea de lume”, „Despre neîmpătimire” - adică neîntristare - şi „Despre înstrăinare”, sunt ca un fel de introducere. În toate acestea se descrie lepădarea călugărului de viaţa lumească, prin intrarea în monahism, dezlipirea lui sufletească de lume şi înstrăinarea de aceasta. În treapta a 4-a este descrisă cea dintâi virtute a călugărului: „Despre ascultare”. Treptele a 5-a, a 6-a şi a 7-a sunt închinate pocăinţei. Treapta a 5-a cuprinde pocăinţa, în general: „Despre pocăinţă”. Treapta a 6-a: „Despre amintirea de moarte”, este o treaptă a necontenitei gândiri la moarte, ca susţinătoare a pocăinţei. Treapta a 7-a: „Despre bucuria plânsului”, parcurge starea plânsului neîncetat pentru păcatele ştiute şi neştiute, un plâns aducător de înalte bucurii.
Clevetirea, lăcomia, minciuna, învinse de priveghere
Următoarele virtuţi sunt cele legate de ascultare şi pocăinţă. Treapta a 8-a: „Despre nemâniere şi blândeţe”, treapta a 9-a: „Despre ţinerea de minte a răului”, treapta a 10-a: „Despre vorbirea de rău”. Treapta a 11-a: „Despre vorbărie şi tăcere”, treapta a 12-a: „Despre minciună”, treapta a 13-a: „Despre trândăvie”, care este considerată cauza clevetirii şi a minciunii. „Despre lăcomia pântecelui” se vorbeşte în cea de-a 14-a treaptă: „Despre preaiubitul şi vicleanul stăpân” care este stomacul. După aceasta, în cea de-a 15-a treaptă, se vorbeşte despre curăţie ca neprihănire trupească, având în vedere că lăcomia pântecelui atrage de la sine desfrânarea: „Despre puritate şi înfrânare”. A 16-a treaptă este cea „Despre iubirea de arginţi”, care cuprinde şi milostenia, cea care vine în contracararea patimii lăcomiei de bani şi bogăţii. „Despre sărăcia alergătoare către cer” se vorbeşte în treapta a 17-a, în care primează mila şi înţelegerea, pentru ca în cea de-a 18-a treaptă să fie tratate lipsa de bun-simţ şi indolenţa: „Despre nesimţire”. Treapta a 19-a arată binefacerile rugăciunii care învinge somnul: „Despre somn şi rugăciune şi despre cântarea de psalmi în comun”, urmând ca totul să se desăvârşească prin priveghere, în treapta 20-a: „Despre privegherea trupească şi duhovnicească”.
Credinţa şi nădejdea înfrâng patimile
Începând cu treapta 21: „Despre nebărbăteasca temere”, continuând cu treapta a 22-a: „Despre slava deşartă” şi cu cea de-a 23-a: „Despre mândrie şi blasfemie”, toate acestea au acelaşi temei, ce tratează slava deşartă, mândria şi hula, care vin să adâncească prăpastia dintre omul căzut şi Dumnezeu. „Despre blândeţe, simplitate şi nerăutate” se vorbeşte prin cea de-a 24-a treaptă, ce face trecerea la o trăire mai înaltă, surprinsă într-un sentiment al simplităţii şi nevinovăţiei, în treapta 25-a: „Despre minunata smerenie”.
Ultimele cinci trepte reprezintă umplerea sufletului de lumină, de pace, de putere şi de iubirea lui Dumnezeu, ca urmare a eforturilor de pe treptele de până aici. Treapta a 26-a: „Despre deosebirea gândurilor”, este o succintă recapitulare a tuturor celorlalte trepte parcurse până acum. Treapta a 27-a: „Despre isihia (liniştea) trupului şi sufletului” şi a 28-a: „Despre sfânta şi fericita rugăciune”, deopotrivă se axează pe starea pe care o dă rugăciunea, făcută după rigorile creştine, potrivit urcuşului duhovnicesc al omului credincios. „Despre liberarea de patimi (apathia), despre desăvârşire şi despre învierea sufletului” se vorbeşte în a 29-a treaptă, acolo unde cel care se eliberează de patimi cunoaşte lucrarea cerească a Sfântului Duh. Treapta 30 a „Scării” este încununarea tuturor virtuţilor prin dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu şi binecuvântarea Lui peste toţi cei care caută treptele mântuirii: „Despre legătura celor trei virtuţi” - credinţa, nădejdea şi dragostea.
Sfântul Ioan Scărarul, prăznuit la 30 martie
În luna martie, în ziua 30, creştinii ortodocşi de pretutindeni îl sărbătoresc pe preacuviosul părintele nostru Ioan, cel ce a scris „Scara”, acea lucrare care ne ajută să păşim, treaptă cu treaptă, spre o viaţă curată şi desăvârşită duhovniceşte. Acest sfânt este mai mult decât un model pentru noi toţi: Se hrănea doar cu cele îngăduite, fără de prihană, vieţii sihăstreşti, gustând din toate numai câte puţin şi niciodată nu se sătura, ducând o viaţă de priveghere, udată cu lacrimi din belşug.
„Multă vorbărie în rugăciune pricinuieşte minţii năluciri şi împrăştiere, iar un singur cuvânt (Iisus) o adună“ - Sf. Ioan Scărarul
„Scara dumnezeiescului urcuş” este una dintre cele mai cunoscute cărţi din literatura duhovnicească ortodoxă. Până în perioada modernă, această lucrare a circulat în Ţările Române sub denumirea de „Leastviţa”. Având un impact deosebit, motivul scrierii a fost preluat şi zugrăvit pe pereţii mănăstirilor Suceviţa şi Râşca.
• Fiecare dintre cele 30 de trepte reprezintă o virtute sau un păcat anume. Pentru a ajunge în Împărăţia Cerurilor, omul trebuie să urce treaptă cu treaptă, împreună cu Dumnezeu, lăsând în urmă tot ceea ce este lumesc.
Nimic nu se compară cu bucuria eliberării din robia păcatului. Sfânta Maria Egipteanca a lăsat în urmă cele lumeşti, uitând de toate deşertăciunile şi vicleniile acestei lumi şi dăruindu-se cu toată fiinţa sa Împărăţiei Cerurilor, a trăit în asceză şi permanentă plângere a păcatelor. Celor care s-au rugat în peştera Sfintei Dumnezeu le-a schimbat viaţa, iar noi toţi trebuie să luăm aminte din sfâşietoarea sa dăruire întru Hristos.
De Ziua Crucii a înlocuit desfrâul cu neîncetata rugăciune
Despre Maria Egipteanca, locuitorii cetăţii din vremea aceea spuneau că trăia cu neînfrânare, atrăgând pe mulţi la desfrâu şi necurăţie. A dus această viaţă în jur de 17 ani, după care o întâmplare cu totul aparte i-a schimbat destinul. În Ziua Crucii, mergând împreună cu alţi tineri desfrânaţi la Ierusalim, au fost opriţi la intrarea în biserică. În acel moment i-a făgăduit în gând Maicii Domnului că, dacă va fi lăsată să intre, din clipa aceea nu va mai sluji răului şi desfrâului, ci, dimpotrivă, va trăi cu înţelepciune, în nevoinţe şi virtute. Minunea s-a săvârşit, în sensul că, dintre toţi ceilalţi, ea singură a fost lăsată să intre. După ce s-a închinat la Sfânta Cruce şi a stat cu sfială până la terminarea slujbei, din biserică a plecat direct la Iordan, unde, trecându-l, a luat calea pustiei. Aici s-a nevoit timp de 47 de ani, trăind în post aspru şi neîncetată rugăciune, lăsând în urmă firea omenească şi dobândind îngerească petrecere.
Şi-au plâns păcatele, înfruntând ispitele
Convertirea Sfintei Maria Egipteanca ţine de convertirile extraordinare care s-au întâmplat de-a lungul timpului. Aşa cum am aflat din mărturiile vremii, tânăra Maria era cu totul cufundată în patima păcatelor de tot felul şi nici prin minte nu-i trecea să le părăsească, dar a venit harul, care, prin lucrarea sa covârşitoare, a trezit-o din vâltoarea acestora. Tot astfel a fost convertit şi Sfântul Apostol Pavel, care a avut aceeaşi atitudine în faţa păcatului. Aşa lucrează Domnul asupra aleşilor Săi deosebiţi. În urma primei ispite trebuie să cauţi calea care să te întoarcă de la păcat şi să-ţi stârnească dezgustul faţă de el. Preacuvioasa Maria Egipteanca este cel mai elocvent exemplu de smerenie, o sfântă care şi-a plâns păcatele, învingând diavolul, care dintotdeauna a fost în vrăjmăşie cu Dumnezeu. Dar cine s-a rugat cu nădejde a căpătat nebănuită binecuvântare.
• Preacuvioasa Maria Egipteanca a căpătat darul vederii cu duhul şi putinţa de a se ridica de la pământ în timp ce se ruga.
• Preacuvioasa Maria Egipteanca e sărbătorită la 1 aprilie.
Mergând în pelerinaj în Israel şi în Iordania, doi dintre tovarăşii noştri de drum, Elena şi Cătălin Cosmulescu, din Reghin, s-au căsătorit la numai un an după ce s-au rugat în peştera sfintei.
„Când am aflat că Maria Egipteanca s-a nevoit în aceste locuri, gândurile lumeşti s-au spulberat şi am început să medităm la dimensiunea spirituală a locului. În timp ce urcam pe scara de lemn improvizată de iordanieni, încercam să-mi imaginez cum s-a căţărat sfânta pe stânca asta abruptă, netedă şi aspră în acelaşi timp?! M-am trezit ca din vis când am intrat în peşteră, unde aerul avea o altă consistenţă, era mai respirabil. Am trecut prin cele trei încăperi săpate în piatră, încărcate de duhul Sfintei, în care aceasta s-a nevoit, luptându-se cu poftele sale nebuneşti pe care le trăise în lume şi cu dorul de jocuri şi cântări, stropite cu vinuri alese. Profund ancorată în asceza pustiei, ea însăşi spunea: «M-am sălăşluit, aşteptând pe Dumnezeu, Cel ce mă mântuieşte de neputinţa sufletului şi de vifor pe mine, cea care mă întorc către El». La ieşire am rămas cu privirea pierdută în adâncul pustiei şi mă simţeam sfâşiată de propriile mele păcate. Sfânta Maria Egipteanca ne-a dat cea mai profundă lecţie de smerenie, jertfă şi aprigă luptă cu urgia patimilor, iar cine ajunge la grota din inima deşertului îşi vindecă toate neputinţele sufletului”.