de Adela Stăncescu
Printre puţinele icoane ce se găsesc în lumea creştin-ortodoxă şi nu sunt realizate de oameni se numără şi „Prodromiţa”, care înseamnă „Înaintemergătoarea”. Este comoara Schitului românesc Prodromu din Muntele Athos şi a ajuns acolo de la Iaşi, unde a apărut pictată, prin minune dumnezeiască, în secolul al XIX-lea. De atunci îi ocroteşte pe călugării români athoniţi, dar şi pe mirenii care i se roagă cu credinţă. Icoana este prăznuită în fiecare an la 12 iulie, cu priveghere de întreaga noapte.
Un dar al Fecioarei Maria pentru români
În 1863, în timpul lucrărilor de construire a Schitului Prodromu din Muntele Athos, unul dintre ctitorii săi, ieroschimonahul Nifon, căuta un iconar evlavios pentru a zugrăvi pe lemn de tei o icoană deosebită a Maicii Domnului, care să fie ocrotitoarea acestui sfânt lăcaş. De asemenea, părintele dorea ca, în timp ce lucra, pictorul să se roage mereu şi să nu mănânce nimic, iar singura masă pe zi să fie la sfârşitul zilei. În Sfântul Munte nu găsise pe nimeni care să respecte aceste condiţii, aşa încât a venit în România, împreună cu ucenicul său, părintele Nectarie, ca să caute un meşter. După multe rugăciuni au găsit la Iaşi un iconar în vârstă, Iordache Nicolae, care a fost de acord să facă pictura aşa cum cereau părinţii. Acesta s-a apucat imediat de lucru la Mănăstirea Bucium din Iaşi. După ce a zugrăvit veşmintele şi celelalte părţi ale icoanei, a încercat să picteze şi sfintele feţe. Însă, în mod inexplicabil, nu reuşea să facă portretele frumoase aşa cum îşi dorea şi, supărat că îşi uitase meşteşugul, a acoperit pictura cu o pânză, a încuiat atelierul şi a amânat totul pentru ziua următoare.
Iconarul lasă o mărturie scrisă
Într-o scrisoare păstrată în arhiva Schitului Prodromu, Iordache Nicolae scria cum a găsit icoana: „După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă să-mi lumineze mintea ca să pot isprăvi Sfânta Icoană; şi când m-am dus să mă apuc de lucru, o! preaslăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desăvârşit, precum se vede. Eu, văzând această minune, n-am mai îndrăznit a-mi pune condeiul pe ea, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi greşeală am făcut aceasta, ca să mai dau lustru la o asemenea icoană.”
Ceea ce a mărturisit pictorul a fost analizat de cercetători la microscop, care au arătat că icoana nu prezintă urme de pensulă, întărind astfel credinţa că a fost realizată prin minune dumnezeiască. Portretele zugrăvite pe icoană sunt identice cu cele reale ale Fecioarei şi Pruncului Iisus, consemnate de contemporani, ale căror descrieri ne-au fost transmise de Sfinţii Epifanie şi Nichifor.
Vindecări pe drumul spre Grecia
Domnitorul român Alexandru Ioan Cuza a vrut să păstreze icoana în ţară, iar ieşenii voiau şi ei acelaşi lucru. Atunci, cuvioşii Nifon şi Nectarie au luat pictura şi au plecat în mare grabă spre Grecia. A fost un drum lung, iar la fiecare popas credincioşii bolnavi care s-au închinat icoanei au fost vindecaţi miraculos, iar cei aflaţi în nevoi au fost ajutaţi. Prima oprire a fost la episcopia din oraşul Huşi, apoi la catedrala din Bârlad. La Galaţi, „Prodromiţa” a fost aşezată pentru un timp la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, unde pictorul nu credea că a fost făcută prin minune dumnezeiască. El s-a îngrozit însă atunci când a văzut că Maica Domnului din icoană l-a privit cu asprime şi atunci s-a pocăit. De la Galaţi, cuvioşii părinţi au plecat spre Sfântul Munte, iar preoţii de acolo au întâmpinat icoana cu cântări şi tămâieri. Au dus-o în biserică şi au numit-o „Prodromiţa” şi de atunci a făcut multe minuni. Nu de puţine ori s-a observat cum chipul Fecioarei Maria din icoană se întuneca, devenind mustrător, iar la praznice strălucea.
Copiile sunt făcătoare de minuni
De-a lungul vremii au fost făcute câteva copii, dintre care unele au rămas în Sfântul Munte, iar altele au fost trimise în România, toate fiind făcătoare de minuni. Una dintre ele se află la Schitul Darvari din Bucureşti şi a fost realizată în 1922, pe când călugării athoniţi români erau găzduiţi aici. În acelaşi an, o altă reproducere a „Prodromiţei” a fost adusă într-o biserică de lemn din Vatra Dornei. Lăcaşul de cult, care bloca lucrările de construcţie a unei şosele, a fost incendiat în 1954 şi distrus complet, însă pictura a rămas neatinsă de flăcări. Icoana a fost apoi dusă la Biserica Naşterii Maicii Domnului din Iaşi, unde se află şi în prezent. Tot la Iaşi se mai găseşte o asemenea copie, la Biserica „Toma Cozma”.
Construit în perioada 1852-1866, pe teritoriul Mănăstirii Marea Lavră, Schitul Prodromu („Înaintemergătorul”) este închinat Sfântului Ioan Botezătorul. A fost zidit pe locul unde se aflau încă din 1754 o chilie şi un paraclis, cu sprijinul domnitorului Grigore Ghica al Moldovei, dar şi al multor credincioşi români. Restaurat în întregime, ansamblul monahal cuprinde o biserică mare, trei paraclise, bibliotecă, ateliere, arhondaricul şi chiliile. Cele mai preţioase obiecte de aici sunt cele cinci icoane făcătoare de minuni: patru sunt ale Maicii Domnului - „Prodromiţa”, „Apărătoarea de Foc”, „Înainte Vestitoarea” şi „Ctitoriţa” -, iar una este a Sfântului Ioan Botezătorul. Se spune că în 1821, turcii care au jefuit Muntele Athos au ajuns şi la Chilia Prodromu. Când s-au repezit spre icoana Sfântului Ioan, acesta s-a încruntat spre ei. Atunci, turcii au tras cu armele asupra picturii, dar au fugit când au văzut că gloanţele ricoşau şi îi loveau tot pe ei.
• Credincioşii care s-au rugat au fost tămăduiţi de boli şi apăraţi de necazuri.