de Adela Stăncescu

Minunile pe care le făcea Iisus în timpul vieţii au ajuns să fie cunoscute şi în Cetatea Edesa, al cărei rege era bolnav de lepră de mai mulţi ani. Acesta a trimis în Iudeea un zugrav pentru a-i picta faţa Mântuitorului, sperând că dacă îl vede se va vindeca. Pentru că nu a reuşit să facă portretul, Hristos şi-a şters faţa cu un ştergar şi şi-a întipărit chipul pe ea. Iar cu această mahramă s-a tămăduit regele imediat după Înălţarea Domnului Iisus Hristos. După ce în numărul trecut v-am prezentat informaţii despre Marama Sfintei Veronica, Sudariumul de la Oviedo şi Giulgiul din Torino, încheiem serialul icoanelor nefăcute de om ale Mântuitorului cu Sfânta Mahramă.

Menţiunea cea mai veche despre Sfânta Mahramă provine din secolul al VI-lea
Cea mai veche menţiune despre prima icoană nefăcută de om a lui Hristos se află în lucrarea apocrifă „Doctrina lui Addad”, scrisă de un episcop al Edesei în secolul al VI-lea. Totodată, Evagrie Scolasticul şi istoricul Eusebiu de Cezareea amintesc şi ei de regele Avgar al Edesei, care era bolnav de mai mulţi ani şi aflase de vindecările miraculoase pe care le făcea Iisus. Pentru că nu putea să meargă în Iudeea, i-a trimis o scrisoare Mântuitorului şi l-a rugat să vină la el în Edesa (în Turcia de astăzi): „Eu am auzit de Tine şi despre preaslăvitele Tale faceri de minuni, cum că fără de doctorii tămăduieşti bolile (…), izgoneşti din oameni duhurile necurate, pe cei slăbănogi, care de mulţi ani zac pe pat, îi tămăduieşti cu cuvântul şi pe cei morţi îi înviezi. Deci, unele ca acestea auzindu-le eu, din două una gândesc despre Tine că eşti: ori Dumnezeu coborât din Cer, ori Fiul lui Dumnezeu, căci lucrezi nişte minuni ca acestea de mirare. Aud încă şi aceasta, că evreii Te urăsc pe Tine şi voiesc să-Ţi facă oarecare rău. Deci, eu am o cetate care, deşi nu este foarte mare, este însă preafrumoasă şi îndestulată cu toate bunătăţile; deci, vino la mine şi locuieşte în cetatea mea, care ne va fi nouă amândurora îndestulată cu toate cele de trebuinţă.”

Şi-a imprimat chipul pe pânză
Iisus Hristos nu a mers la Edesa, dar i-a răspuns regelui într-o scrisoare: „Fericit eşti Avgare, cel ce nu M-ai văzut şi ai crezut în Mine. Căci scris este pentru Mine că cei ce Mă văd pe Mine nu vor crede, iar cei ce nu Mă văd vor crede în Mine şi vor primi viaţa cea veşnică. (…) După ce Mă voi înălţa, voi trimite la tine pe unul dintre ucenicii Mei. Acela te va tămădui desăvârşit, prin Botez, de bolile ce te-au cuprins pe tine şi viaţa cea veşnică îţi voi da ţie şi celor ce sunt cu tine”.
Apoi Mântuitorul a împlinit o altă dorinţă a lui Avgar. Pentru că nu se aştepta ca Iisus să vină la el, regele îl trimisese la Ierusalim şi pe Anania ca să-l picteze pe Hristos. Spera că dacă îi va vedea faţa se va tămădui. Zugravul nu a reuşit să facă acest lucru, iar Iisus, care era în mijlocul mulţimii, şi-a spălat faţa şi a şters-o cu o pânză, pe care s-a imprimat chipul său. Şi a trimis regelui această mahramă, împreună cu scrisoarea, prin Tadeu, unul dintre cei 70 de apostoli ai săi.

Împodobită cu aur
Ucenicul lui Iisus a plecat din Ierusalim după Înălţarea Mântuitorului şi, odată ajuns la Edesa, l-a botezat pe regele Avgar, care s-a vindecat imediat de lepră. Tadeu i-a botezat şi pe membrii familiei sale, dar şi pe locuitorii cetăţii, care i-au adus slavă lui Hristos ca unui adevărat Dumnezeu. Apoi, regele a aruncat idolul unui zeu care era pus la poarta cetăţii, iar în zid a făcut un loc rotund şi adânc unde a pus mahrama. A împodobit-o cu aur, iar alături a scris: „Hristoase Dumnezeule, tot cel ce nădăjduieşte în Tine nu se va ruşina!”. Mai mult, Avgar a dat lege ca oricine va intra în cetate şi va ieşi să se închine acestei icoane, şi la fel să facă şi neamurile viitoare. Iar porunca sa a fost respectată cât a trăit el, dar şi în timpul fiului şi nepotului său care i-au succedat pe tron. Dar la conducerea cetăţii a venit unul dintre strănepoţii săi, şi acesta a vrut să înlocuiască mahrama cu un idol păgân. Atunci episcopul cetăţii a pus în faţa pânzei o cărămidă şi a zidit acel loc, şi astfel nimeni nu şi-a mai amintit de ea. După mai mulţi ani, în timpul luptelor cu perşii, când edesenii păreau să nu mai aibă nicio speranţă, episcopului cetăţii i s-a arătat o femeie luminoasă care i-a spus să scoată din zid chipul Mântuitorului. Iar el aşa a făcut, apoi a arătat pânza perşilor, iar aceştia au început imediat să fugă. Astfel au scăpat creştinii din Edesa de invadatori.

Emblema Imperiului Bizantin

Sfânta Mahramă era foarte cunoscută si venerată în tot Răsăritul. În secolul al VIII-lea, creştinii o sărbătoreau în multe locuri, după modelul Bisericii din Edesa. În 944, împăraţii bizantini Constantin Porfirogenet şi Romani I au cumpărat icoana de la Edesa cu 12.000 de arginţi şi au adus-o cu mare pompă la Constantinopol. Au aşezat-o în Biserica Fecioarei din Pharos şi a făcut multe minuni de-a lungul timpului. După cucerirea Constantinopolului în 1204, cavalerii cruciaţi au luat pânza şi au dus-o în Occident, iar urmele ei s-au pierdut. În schimb, copiile după această icoană s-au răspândit în toată lumea bizantină sub numele de Sfânta Mahramă.

• Chipul Mântuitorului s-a întipărit şi pe cărămida aşezată în faţa mahramei, atunci când pânza a fost zidită în Cetatea Edesa.