de Adela Stăncescu

Pânzele care I-au acoperit faţa şi trupul în ziua crucificării şi după moarte se numără printre relicvele care vorbesc despre felul în care arăta Domnul Iisus Hristos. De-a lungul veacurilor, creştinii le-au dus de la Ierusalim în mai multe oraşe din Africa şi Europa, pentru a le proteja de invadatori. În zilele noastre, cercetătorii le-au studiat cu mijloace moderne şi au stabilit că între ele există asemănări izbitoare.

Marama Sfintei Veronica
O adevărată icoană nefăcută de om a Mântuitorului este marama cu care Veronica i-a şters faţa pe drumul care ducea spre Golgota. În acel moment, pe pânza din lână albă şi transparentă a fost imprimat chipul lui Hristos. Are lungimea de 24 cm şi lăţimea de 17 cm şi se colorează din ce în ce mai mult, până când se conturează faţa unui om suferind. Nu este nici pictată, nici ţesută cu fire colorate. Aşa susţin cercetătorii, care au analizat-o cu raze ultraviolete. Oamenii de ştiinţă nu au reuşit să afle cum se colorează în roşu şi nici cum a fost întipărită faţa lui Iisus. În schimb, au suprapus-o cu imaginea de pe giulgiul din Torino şi au văzut că ambele au aceleaşi dimensiuni. Singura diferenţă este că în relicva de la Manoppello gura şi ochii feţei sunt deschişi.
Primele informaţii despre Marama Sfintei Veronica sunt din secolul al VI-lea. Urmele ei s-au pierdut însă după anul 1600, când se pare că a fost furată din Bazilica Sfântul Petru în timpul restaurării. Apoi a ajuns la sanctuarul călugărilor capucini „Sfânta Faţă” din Manoppello, unde se află şi în prezent.

Sudariumul de la Oviedo
Într-un alt moment din ziua răstignirii Mântuitorului a fost folosită o altă pânză, care ne arată urmele chinurilor suferite, nu şi chipul său. Cu ea i s-a acoperit faţa când a fost dat jos de pe cruce, până să fie înmormântat în giulgiu. Se numeşte Sudarium, după cuvântul latin care înseamnă „ştergar pentru curăţarea feţei”, şi are o lungime de 83 cm şi o lăţime de 53 de cm. Despre această pânză vorbeşte Evanghelia după Ioan în capitolul 20, versetele 6 şi 7: „A venit şi Simon-Petru, urmându-i, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile odihnindu-se; şi marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci, învăluită, într-un loc deoparte”.
Acum se găseşte la Oviedo, în Spania, dar până să ajungă aici a urmat un drum lung. Nu se ştie unde s-a aflat în primii 600 de ani, dar se crede că a fost păstrată la Ierusalim. Când oraşul a fost atacat de perşi, a fost transportată în Alexandria, iar după doi ani a fost dusă la Cartagena, în Spania, tot de teama cotropitorilor. De aici a ajuns la Sevilla şi apoi la Toledo, iar când arabii au invadat Spania, la începutul secolului al VIII-lea, creştinii au dus-o în nordul ţării. Au ascuns-o într-o peşteră, iar după un timp Regele Alfonso al II-lea a construit o capelă special pentru păstrarea relicvei, care apoi a fost încorporată în Catedrala San Salvador, din Oviedo.
Sudariumul nu a păstrat nicio imagine a lui Iisus Hristos, dar conţine pete de sânge care se pot vedea şi acum cu ochiul liber. Oamenii de ştiinţă le-au analizat şi au stabilit că poartă urmele rănilor făcute întâi prin biciuire şi apoi cu obiecte ascuţite, înainte de crucificare. Relicva de la Oviedo oferă informaţii şi despre modul cum arăta Mântuitorul: avea barbă, mustaţă, iar părul era lung până la ceafă, dar strâns într-o codiţă. Au fost descoperite şi granule de polen care provin din oraşele în care s-a aflat Sudariumul de-a lungul timpului. Iar unele se potrivesc cu cele de pe giulgiu. Mai mult, s-a demonstrat că ambele pânze au acoperit aceeaşi faţă, la un interval de doar câteva ore.

Giulgiul din Torino
Descoperit în 1353 într-o biserică din Franţa, giulgiul a fost adus după 100 de ani în Casa princiară Savoia. Se pare că la Torino a ajuns în secolul al XVI-lea, fiind adus de un cruciat francez. Este o pânză de in cu care a fost înfăşurat Mântuitorul după crucificare şi înfăţişează trupul Domnului pus în mormânt. Are patru metri lungime şi un metru lăţime. Se află în proprietatea Vaticanului şi este păstrat la Capela Regală a Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul din Torino încă din 1578. De-a lungul timpului a fost obiect de veneraţie, dar şi de controversă. Un studiu publicat anul trecut a demontat însă orice suspiciune de fals. Cercetătorii italieni de la Agenţia Naţională pentru Noi Tehnologii, Energie şi Dezvoltare Economică Sustenabilă, care au analizat mai mulţi ani giulgiul, susţin că este vorba despre chipul lui Iisus Hristos. Ei spun că acesta nu putea fi creat cu mijloacele care existau în Evul Mediu. Oamenii de ştiinţă au mai arătat că imaginea nu putea fi imprimată pe giulgiu decât sub acţiunea unei energii foarte puternice, de origine supranaturală, asemănătoare cu razele ultraviolete.
În numărul următor vă prezentăm informaţii despre Sfânta Mahramă - prima icoană nefăcută de om a Mântuitorului -, pânza pe care Hristos şi-a întipărit chipul.

• Sudariumul de la Oviedo şi Giulgiul din Torino conţin pete care au aceeaşi grupă de sânge: AB.