de Adela Stăncescu

- Vindecătorul de oameni şi alungătorul de demoni a fost canonizat în 2011 şi este prăznuit la 3 mai

Unul dintre cei mai mari stareţi români, Cuviosul Irodion Ionescu, a condus obştea Mănăstirii Lainici timp de aproape 40 de ani, şi în toată această perioadă a făcut numeroase minuni. Şi acum, după mai bine de 100 de ani de la moarte, moaştele sale îi vindecă pe cei care se roagă cu credinţă. Era un duhovnic vestit în toată Oltenia, dar şi în Transilvania, fiind de mare ajutor nu doar mirenilor, ci şi călugărilor.

Un ucenic model în mănăstire
Născut la Bucureşti, în anul zbuciumat 1821, a fost atras de tânăr de viaţa monahală. La vârsta de 20 de ani a intrat în obştea Mănăstirii Cernica, unde era stareţ Sfântul Calinic. După cinci ani a fost tuns în monahism, cu numele Irodion, iar în următorii patru ani a fost un exemplu pentru toţi călugării de aici, prin smerenia şi ascultarea sa. Postea foarte mult şi nu discredita pe nimeni niciodată, dormea puţin şi făcea sute de metănii în fiecare zi. În 1850, Sfântul Calinic a fost numit episcop la Râmnicu-Vâlcea şi a luat cu el mai mulţi ucenici pentru a-l ajuta. Printre aceştia a fost şi Irodion, pe care l-a detaşat la Schitul Lainici. L-a hirotonit diacon şi apoi preot, iar în 1854 l-a numit stareţ.

Duhovnic văzător cu duhul
Cuviosul părinte a păstorit mănăstirea de la vârsta de 33 de ani până la moartea sa, cu mici intermitenţe. În tot acest timp, Sfântul Calinic a venit des la Schitul Lainici. Duhovnicul său murise, iar cel pe care l-a ales să-l înlocuiască a fost chiar ucenicul său, Irodion. Era atras de viaţa sa de sfinţenie şi avea o mare încredere în sfaturile pe care i le dădea. De aceea l-a şi numit „Luceafărul de la Lainici”. La el veneau pentru spovedanie mulţi credincioşi, şi pentru fiecare om aflat în suferinţă avea alinare. Foarte mulţi îl credeau sfânt încă din timpul vieţii, pentru că devenise făcător de minuni. Era văzător cu duhul şi nu puţini erau cei care se vindecau la el. Avea puterea de a alunga duhurile necurate şi le spunea oamenilor de la prima vedere ce păcate au făcut. Faima sa s-a răspândit foarte repede în Oltenia, dar şi dincolo de Carpaţi. Chiar şi acum, numeroşi oameni merg la Mănăstirea Lainici şi se roagă la mormântul Sfântului pentru a scăpa de necazuri.

Moaştele, ascunse timp de 80 de ani
La 3 mai 1900, Cuviosul Irodion a murit, iar după şapte ani a fost dezgropat. Toţi au fost surprinşi când au văzut că trupul său nu putrezise. Vestea s-a răspândit foarte repede, şi mulţi au fost cei care au săpat pentru a-i lua moaştele. Ceea ce l-a determinat pe stareţul din acea vreme să le aşeze într-o groapă mult mai adâncă decât se obişnuieşte. Pentru a-i deruta pe eventualii hoţi, a pus deasupra un strat de pământ şi apoi osemintele altor călugări ai mănăstirii. De atunci, mulţi au încercat să-i descopere moaştele, dar nimeni nu a reuşit. În 2009, în timpul procesului de canonizare, s-a decis o nouă dezgropare, care s-a dovedit a fi un examen foarte greu. Nimeni nu ştia unde fusese ascuns sicriul, şi pentru a-l găsi, întreaga obşte a Mănăstirii Lainici a postit şi s-a rugat. Când s-au făcut săpăturile a asistat însuşi Mitropolitul Irineu al Olteniei. A fost nevoie să se dezgroape trei morminte până ce s-au găsit moaştele Sfântului. Erau ascunse la 2,5 metri adâncime, iar când au fost descoperite erau la fel de uşoare precum o hârtie. De atunci au fost puse într-o raclă în biserica Mănăstirii Lainici.

Lăcaşul cu destin tragic

Situată în oraşul Bumbeşti - Jiu, Mănăstirea Lainici este unul dintre cele mai importante lăcaşuri de cult din judeţul Gorj. Nu se cunoaşte de unde îi provine numele, ci doar se presupune că ar fi de origine greacă şi ar însemna „o trecătoare prin munţi de piatră”. Şi începuturile aşezământului monahal sunt învăluite în mister. Primele documente istorice în care este menţionat sunt din secolul al XVII-lea, dar se pare că este mult mai vechi. De-a lungul timpului, mănăstirea a suferit mai multe distrugeri, dar de fiecare dată a fost reconstruită. A fost devastată în timpul împărătesei Maria Tereza, apoi de turci în 1817, când monahii au fost alungaţi. Aici a stat ascuns Tudor Vladimirescu, deghizat în călugăr, pentru că era urmărit de turci. Însă cele mai grele momente prin care a trecut mănăstirea au fost în Primul Război Mondial. Soldaţii germani au transformat biserica în grajd pentru cai şi au furat toate obiectele de preţ, inclusiv clopotele. Au ars toată arhiva şi au profanat cimitirul, de unde au smuls toate crucile şi le-au călcat în picioare. Unii călugări, care au rămas să păzească mănăstirea, au fost deportaţi în lagăre şi au murit ca martiri. Cu toate acestea, clădirea a fost ridicată din ruine, iar monahii care au venit au introdus un regim ascetic sever. Suferinţele lor au continuat însă şi în perioada comunistă, când mănăstirea a fost desfiinţată şi transformată în „casă de oaspeţi”. După 1989, numărul credincioşilor a devenit tot mai mare, şi aşa s-a decis construirea unei biserici mai încăpătoare, care are hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfântul Cuvios Irodion”.

• Din 1916, Mănăstirea Lainici a rămas pustie mulţi ani, exact aşa cum a profeţit Sfântul Irodion.