Main menu

header

de Anda Postolache

- Perioada Triodului în viaţa creştinilor

Vedem în calendarul ortodox că anumite zile de miercuri şi vineri de peste an sunt însemnate în paranteză cu „harţi”. Aceasta înseamnă că în acele zile nu mai este post, ci dezlegare la orice fel de mâncare.

Motive de bucurie şi de smerenie
Aceste zile cu „harţi” sunt aşezate în felul următor: între Naşterea Domnului (Crăciunul) şi Botezul Domnului (Boboteaza), în săptămâna imediat următoare Învierii Domnului (Sfintele Paşti), în săptămâna imediat următoare Pogorârii Duhului Sfânt (Rusaliile) şi în prima săptămână a Triodului (după Duminica vameşului şi fariseului).
Motivele pentru care s-au aşezat astfel sunt, pe de o parte, bucuria marilor praznice împărăteşti în cazul Crăciunului, Bobotezei, Paştelui şi Rusaliilor, ce se revarsă astfel şi în planul trupesc, al hranei, iar, pe de altă parte, prima săptămână a Triodului are un rol pedagogic.

Săptămâna de după Duminica vameşului şi a fariseului
Săptămâna de „harţi” de la începutul perioadei Triodului are înţelesul în Evanghelia vameşului şi fariseului ce se citeşte în duminica precedentă. În aceasta se vorbeşte despre felul mândru şi lăudăros al fariseului de a posti şi despre smerenia vameşului, care era păcătos şi mărturisea aceasta în rugăciunea sa. Fariseul se laudă că ţine post şi în acelaşi timp îl judecă pe vameş, crezându-se deasupra lui.
Pentru a ne pregăti de post cum se cuvine - Postul Paştilor ce se apropie - şi pentru ca nici noi să nu ţinem post ca fariseul, cu îngâmfare şi laudă, Biserica a hotărât să nu ţinem deloc post în săptămâna amintită. Pe de altă parte, această săptămână de dezlegări la de toate are şi rolul de a pregăti şi întări credincioşii pentru marele post pe care urmează să îl parcurgă, în toată asprimea lui.

Între Crăciun şi Bobotează şi după Paşti
Perioada dintre Crăciun şi Bobotează este, de asemenea, una cu „harţi”. Precizările din Tipiconul Sfântului Sava rânduiesc în acest sens ca „de Praznicul Naşterii Domnului, chiar dacă se va întâmpla Miercurea sau Vinerea, se dezleagă mirenii la carne, iar monahii se dezleagă la brânză, ouă şi peşte. Şi mâncăm, începând din ziua Naşterii Domnului Iisus Hristos, în toate zilele, până la Ajunul Arătării lui Dumnezeu (adică Praznicul Botezului Domnului). De asemenea, de la Naşterea Domnului Hristos până la Sfintele Arătări ale lui Dumnezeu nu este post, nici nu se fac plecări de genunchi nici în biserici şi nici în chilii”. De asemenea, în Săptămâna Luminată, cea de după Sfintele Paşti, este dezlegare la toate bucatele, tot ca o prelungire a marii sărbători şi bucurii. Aceste dezlegări se mai numesc şi „pogorăminte” şi arată bucuria praznicului ce se răsfrânge asupra credincioşilor nu doar în cele duhovniceşti, ci şi în privinţa rânduielii vieţii lor trupeşti.

După Rusalii
Săptămâna ce urmează după Praznicul Rusaliilor este una însemnată tot cu „harţi”, adică cu dezlegare la toate mâncărurile în zilele de miercuri şi vineri. Semnificaţia este legată de bucuria Praznicului luminat al Pogorârii Duhului Sfânt, întrucât această prăznuire se extinde nu numai în ziua de după prăznuire, adică în lunea închinată Duhului Sfânt, ci asupra întregii săptămâni. Pe de altă parte, rostul acestor dezlegări este şi unul pedagogic, pregătind vremea Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care începe totdeauna în lunea de după această săptămână a dezlegărilor. Trupul creştinului trebuie să fie fortificat pentru asprimea postirii şi a înfrânării care va urma. Cu toate acestea, răstimpul de o săptămână, însemnat în calendar cu „harţi”, nu trebuie să ducă la excese nici în ceea ce priveşte alimentaţia creştinilor şi nici în privinţa vieţuirii împreună a soţilor în familie.

Semnificaţiile Triodului

Începând cu duminica, timpul liturgic al Bisericii intră în perioada Triodului, o etapă premergătoare Sfintelor Paşti. Denumirea de „triod” vine de la cartea în care sunt redate slujbele din acest timp (cuvântul „triod” vine de la grecescul „triodion”, format din cuvintele „tria” (trei) şi „odi” (oda) şi înseamnă cântare în trei strofe, ode). Perioada Triodului cuprinde zece săptămâni. Ea începe cu trei săptămâni înainte de Postul Mare şi ia sfârşit în Sâmbăta Paştilor. Primele trei duminici din triod au un rol pregătitor pentru perioada postului: Duminica Fiului Risipitor, Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.

- Săptămâna de „harţi“ de la începutul perioadei Triodului are rolul de a pregăti şi întări credincioşii pentru marele post ce urmează.