Main menu

header

17-06-1de Elena Şerban

- La şase ani şi o lună de la deces, Karol Wojtyła a devenit Preafericit

Calendarul catolic este la un pas de a se îmbogăţi cu un nou sfânt, după ce fostul Papă, cunoscut sub numele de Ioan Paul al II-lea a fost canonizat. În urma unei ceremonii ce s-a desfăşurat duminică, 1 mai 2011, Karol Wojtyła a fost canonizat primind apelativul de „Preafericit”.

Slujba, oficiată de 800 de preoţi
La ceremonie au fost prezenţi, în afara celor aproape un milion de pelerini, 86 de delegaţii oficiale, dintre care nu mai puţin de 22 de şefi de stat şi de guvern din întreaga lume. Au participat preşedinţii Mexicului, Felipe Calderon, ai Poloniei (ţara natală a fostului Papă), Bronislaw Komorowski, şi cel italian, Giorgio Napolitano, dar şi premierul francez François Fillon. Slujba de canonizare a fost oficiată de 800 de preoţi şi a fost condusă de actualul Papă, Benedict al XVI-lea.
Acesta este ultimul pas înainte de ridicarea la gradul de sfânt pe care o aşteaptă o lume întreagă. Dacă şi acest pas va fi trecut, ziua de 22 octombrie va fi trecută în calendarul catolic drept ziua Sfântului Karol Wojtyła. Pentru a se ajunge la acest nivel, mai este nevoie să se dovedească faptul că Preafericitul Karol Wojtyła a mai făcut o minunte.

A vindecat o călugăriţă de o boală incurabilă
Beatificarea a fost posibilă după ce s-a luat în consideraţie minunea înfăptuită asupra unei călugăriţe franceze. S-a dovedit că sora Marie Simon-Pierre a fost vindecată de maladia Parkinson de fostul Suveran Pontif. De altfel, sora Marie a fost şi ea prezentă la ceremonia de beatificare ce a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Roma.
Sicriul ce conţine rămăşiţele pământeşti ale fostului Papă a fost scos din criptele Vaticanului şi a fost expus la Catedrala San Pietro din Roma.
Cu ocazia slujbei de beatificare, a fost dezvelit un tablou uriaş cu chipul fostului Papă. Opera de artă a fost executată după o fotografie făcută cu mai bine de 20 de ani înainte de deces.

Fiola cu sânge, închisă într-un vas din cristal
Coşciugul a fost îmbrăcat într-un brocart auriu şi a fost depus în altarul Basilicii unde a putut fi atins de credincioşi. După slujbă, sicriul a fost reînhumat într-un loc neprecizat marelui public.
De asemenea, o fiolă cu sângele lui Karol Wojtyła a fost scoasă şi purtată printre norocoşii care au putut intra în biserică. Acest sânge i-a fost prelevat fostului suveran în ultimele zile de viaţă. Fiola cu sânge, închisă într-un vas de cristal fin, a fost purtată de sora Marie. Pentru a rămâne în stare lichidă, sângele fostului Papă a fost amestecat cu un anticoagulant. Alături de fiola cu sânge, la Vatican a fost expusă şi o şuviţă din părul lui Karol Wojtyła.
O altă relicvă pentru catolici a devenit acum şi cămaşa pătată cu sângele pierdut de fostul Papă în 1981. În acel an, suveranul pontif a supravieţuit unei tentative de asasinat pusă la cale de turcul Ali Agca.

Doar un pas până la sanctificare
Vaticanul va mai trebui să atribuie încă un miracol Papei Ioan Paul al II-lea, dupa beatificarea sa, pentru ca acesta să fie declarat sfânt. Mii de oameni au trimis deja la Vatican mărturii conform cărora au fost ajutaţi de fostul Papă, după decesul acestuia. Până în prezent, nu mai puţin de 270 de mărturii despre miracole au fost selecţionate pentru a fi analizate de cei în măsură.
De altfel, încă de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea, în aprilie 2005, mulţimea adunată în Piaţa San Pietro a strigat: „Santo subito” (Sfânt imediat) cerând astfel grăbirea procedurilor. Din acest motiv, actualul suveran, Papa Benedict al XVI-lea, a iniţiat procesul de beatificare, la doar două luni de la decesul Papei Ioan Paul al II-lea, deşi, în mod normal, ar fi trebuit să se aştepte cel puţin cinci ani, graţie unei derogări de la normele în vigoare. De aceea, în 2009, actualul Papă a semnat un decret prin care Ioan Paul al II-lea era declarat „venerabil”. Acesta este primul pas către sanctificare.

- Papa Ioan Paul al II-lea a ocupat cea mai înaltă funcţie a Bisericii catolice timp de 27 de ani, de la 22 octombrie 1978, până la decesul său, la 2 aprilie 2005. La momentul decesului, Papa Ioan Paul al II-lea avea 85 de ani.

- Piatra de marmură ce marchează locul de veci al Preafericitului Karol Wojtyła va fi transportată, în condiţii speciale la Cracovia, în Polonia. Acolo, va fi montată într-o biserică ce a fost construită special în onoarea fostului cap al Bisericii Catolice. De asemenea, şi fiola cu sângele fostului Papă va fi încastrată în altarul aceleiaşi biserici ce va fi construită în cartierul Lagiewniki din Cracovia.

- Pentru a celebra beatificarea, Poşta italiană a emis un timbru cu chipul lui Karol Wojtyła.