Main menu

header

938 3 3de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Doar anul trecut, circa 2.000 de copii și adolescenți din SUA au recurs la operații de micșorare a stomacului pentru a scăpa astfel de obezitate. Specialiștii atrag atenția că aceasta este o metodă controversată de intervenție, cu consecințe majore și pe termen foarte lung.

Creștere constantă a utilizării metodei

În paralel cu creșterea accelerată a obezității în rândul copiilor și adolescenților, apelul la intervențiile bariatrice se extinde cu repeziciune și a ajuns o adevărată alertă în lumea medicală. Potrivit unui nou studiu, publicat în revista JAMA Pediatrics, între 2020 și 2021 s-a înregistrat o creștere cu aproape 19% a acestui tip de intervenție în rândul tinerilor din SUA cu vârsta cuprinsă între 10 și 19 ani. Experții de la Universitatea din Texas, de la Universitatea din Miami Miller School of Medicine și de la Universitatea din Buffalo School of Medicine, au elaborat o cercetare extinsă, după ce Academia Americană de Pediatrie a lansat o declarație, la sfârșitul anului 2019, în care susținea accesul sporit la chirurgia bariatrică pentru adolescenți. „Cercetarea arată că pediatrii au ezitat până acum să-și trimită pacienții cu obezitate severă la chirurgie bariatrică. Dar, după publicarea declarației Academiei, există o creștere constantă a utilizării acestei metode”, arată Sarah Messiah, de la Şcoala de Sănătate Publică din Houston.

Tractul gastrointestinal „nu mai poate fi readus la starea inițială”

În ianuarie 2023, Academia Americană de Pediatrie a lansat noile sale linii directoare pentru tratamentul obezității pediatrice, aprobând chirurgia bariatrică și prescripțiile de slăbire pentru prima dată. „Adolescenții cu vârsta de 13 ani și peste cu obezitate severă ar trebui evaluați pentru chirurgie metabolică și bariatrică”, se precizează în ghidul instituției. Deși această „oficializare” a metodei a întâmpinat o mare rezistență în lumea medicală, unde se consideră că o astfel de intervenție modifică anatomia copilului, aflat în perioada de creștere, în final decizia rămâne la latutidinea fiecărei familii în care există un minor cu o astfel de problemă de greutate. Concret, potrivit medicului specializat în nutriție Sue Decotiis, din New York, „cu chirurgia bariatrică se modifică anatomia tractului gastrointestinal, care nu mai poate fi niciodată readus la starea inițială”.

„Un copil care suportă o intervenție bariatrică nu va putea niciodată să mănânce mese regulate, deoarece anatomia stomacului se schimbă” Sue Decotiis, medic nutriționist, New York

Deficit de nutrienţi

O mare problemă potențială ridicată de intervențiile de micșorare a stomacului copiilor aflați în perioada de creștere este aceea că, după ce anatomia stomacului este modificată, aceștia nu vor putea mânca la fel de multe alimente bogate în nutrienți, deoarece se vor simți sătui imediat. Pe lângă posibilitatea apariției de carențe de vitamine, fibre și minerale, „acest lucru îi poate face să graviteze spre alimente procesate”, punctează Decotiis. Practic, numeroși nutriționiști afirmă că intervențiile de acest tip trebuie să fie ultima soluție. Înainte de a trece la ceva atât de drastic, se recomandă schimbări în dietă, cum ar fi eliminarea sucurilor și a alimentelor dulci și introducerea treptată a alimentelor hrănitoare. Clinicile din SUA oferă patru tipuri principale de chirurgie bariatrică: bypass gastric, gastrectomie, bandă gastrică și comutator duodenal, notează foxnews.com.