de Silviu Ghering și Adrian Barna
Conform legendei, în 1476, Ștefan cel Mare, în căutare de oșteni pentru a-și întări oastea împrăștiată de dușmani, a ajuns în dealurile Vrancei, în apropierea râului Putna. Acolo a fost găzduit de o bătrână, Tudora Vrâncioaia, care l-a omenit cu bucate, băutură, haine curate și, mai ales, cu sprijin neașteptat. Concret, i-a trimis pe cei 7 feciori ai ei, Bârsan, Bodea, Pavel, Negrilă, Spulber, Nistor şi Spânea, să adune toţi bărbații ce puteau purta și mânui arme de pe plaiurile Vrancei. Oastea astfel creată, în frunte cu Ștefan cel Mare, i-a înfrânt pe cotropitori, iar, ca răsplată, domnitorul le-a dăruit celor 7 feciori ai Vrâncioaiei cei 7 munți ai Vrancei pe care să-i stăpânească „din neam în neam, fără vreun amestec şi tulburare din partea cuiva”. Cei şapte feciori și-au întemeiat gospodării vrednice, formând în timp adevărate sate în jur, cărora le-au dat numele lor: Bârsești, Bodeşti, Păuleşti, Negrileşti, Spulber, Nistorești şi Spineşti.
Read more: Casa „Babei Vrâncioaia“, între legendă şi realitatea din satul Bârseşti