de Traian Mihai

Ioan Gyuri Pascu - de la a cărui naştere se împlinesc, la 31 august, 62 de ani - a fost un artist plurivalent şi un om iubit. Talentul lui, atât în zona umoristică/teatrală, cât şi în zona muzicală, care s-au îmbinat perfect, i-au adus popularitatea şi dragostea publicului. Gyuri cucerea pe oricine, nu doar prin actul artistic, ci şi prin sinceritate şi spontaneitate. Probabil toate aceste calităţi l-au făcut să treacă de la statutul unui simplu profesor dintr-un sat uitat de lume la acela al unui artist apreciat. Gyuri a fost membru al grupului umoristic Divertis, a compus şi a cântat în numeroase concerte, a jucat în filme, a scris cărţi. Şi, mai presus de toate, el a fost Omul cald, sincer, glumeţ, dar foarte atent la detalii, sensibil, profund.

În copilărie iubea muzica, dar se visa... Cristian Gaţu!

Ioan Gyuri Pascu a venit pe lume în 31 august 1961, la Agnita, judeţul Sibiu. De când era mic a fost pasionat de muzică - a studiat pianul, apoi a învăţat să cânte la acordeon, muzicuţă, nai şi chitară. Era fascinat de radio, asculta emisiuni muzicale, dar şi unele care difuzau poveşti şi legende româneşti. Uneori, organiza în spatele blocului în care locuia adevărate spectacole, biletul de intrare al puştilor care asistau fiind... o acadea. „Când eram mic, fascinaţia era, pentru mine, radioul, pentru că nu-mi impunea, ca televizorul, o imagine gata făcută. Mă lăsa pe mine să creez ce imagine voiam. Ascultam emisiunea de poveşti «Înşir-te mărgărite» şi jucam toate personajele aşa cum le vedeam eu. De atunci am decretat că sunt actor şi muzician”, povestea Gyuri. Prima sa apariţie pe o scenă a fost în perioada grădiniţei, cu o echipă de dansuri. Apoi, în clasa a VII-a, a jucat într-o scenetă inspirată de serialul poliţist „Columbo”: „Am scris-o, am regizat-o şi am jucat rolul detectivului Columbo, a fost primul meu «succes» actoricesc”. Când era elev, cânta şi în corul şcolii, cu voce de soprană, imitând cântăreţi cunoscuţi, spre amuzamentul colegilor. În clasa a V-a a început să joace handbal, renunţând la lecţiile de pian. „Handbalist am vrut să devin. Voiam să fiu Cristian Gaţu”, spunea artistul. El adăuga că abia după ce a constatat că înălţimea nu-i permitea să devină handbalist, a luat chitara şi a început să studieze autodidact. „Chitara o cumpărase tata, prin clasa a V-a am început să cânt, dar mă dureau foarte tare degetele şi am pus-o pe dulap. Abia în clasa a IX-a, când am văzut că nu mai creşteam în înălţime şi nu mă mai băgau la meciurile de handbal, am luat chitara de pe dulap. În două luni cântam la o serbare şcolară, am studiat până mi-a ieşit sângele din degete”, mărturisea artistul.

Eşecul la admiterea pentru Teatru şi armata

La 14 ani, Gyuri a devenit elev al Liceului Agnita, debutând ca actor amator într-o piesă, la Casa de Cultură. „Cu teatrul am început în clasa a IX-a, când am scris şi regizat o piesă despre Avram Iancu”, spunea Gyuri. Tot în perioada liceului, a asistat la concertele Cenaclului Flacăra, familiarizându-se astfel cu stilurile folk, folk-rock şi cu muzica din Occident. Apoi a fost cooptat în trupa Trandafirii negri din Mediaş, din care făcea parte şi Elena Cârstea, cântând doi ani împreună cu trupa şi compunând una dintre primele melodii lansate public - „Melancolie”. Gyuri a dat admitere, în 1980, la Institutul de Teatru din Târgu Mureş, dar nu a intrat. „Am picat la proba eliminatorie. Ca să intri, trebuia să fii perseverent sau să ai pile”, mărturisea Gyuri. Apoi s-a angajat ca strungar, iar la scurt timp a fost recrutat pentru stagiul militar, unde a cunoscut câţiva muzicieni care făceau armata. Împreună au creat formaţia Fundal, cu Gyuri solist vocal şi toboşar. În 1982, după ce a terminat stagiul militar, formaţia Fundal s-a întors la Mediaş, unde Pascu a fost descoperit de Radio Vacanţa, fiind invitat să participe la concerte difuzate de acel post. În acelaşi an, a cântat în Cenaclul Flacăra, unde a cunoscut muzicieni precum Teo Peter, Cristi Minculescu, Liviu Tudan - pe care îi numea „cea de-a treia şcoală adevărată”.

Devenit profesor, i se spunea „nebunul cu barbă şi codiţă”

Când avea 23 de ani, Gyuri a plecat la Cluj-Napoca, fiind admis la Facultatea de Litere a Universităţii din acest oraş, la secţia română-spaniolă. La scurt timp, a intrat în trupa de teatru a facultăţii - Ars Amatoria. După absolvirea facultăţii, a fost repartizat ca profesor la o şcoală din localitatea Ulmu, judeţul Călăraşi. „Eram convins că n-o să fac mulţi purici la catedră”, spunea el, adăugând că în acel sat a locuit, totuşi, o vreme. „Aveam elevi foarte buni, mă iubeau toţi, cu toate că le mai dădeam şi note mici. Am făcut cu ei o brigadă şi un grup satiric. Eu eram cunoscut ca fiind nebunul cu barbă şi codiţă - aveam o codiţă subţire, împletită. Am predat română, latină şi desen. Locuiam acolo, chiriaş la tataie Ionescu, care avea rozătoare. Noaptea mă trezeam cu ele plimbându-mi-se pe burtă sau pe piept”, îşi amintea artistul. Cu două luni înainte de evenimentele din decembrie 1989, Gyuri deja simţea că nu mai poate sta acolo. „Întotdeauna am fost un tip intuitiv. Îi spuneam directorului: «Lasă, dom’ne, că moare Ceauşescu ăsta!». El îmi zicea: «Taci din gură, că te aude cineva…». Până la urmă, ca să scape de un rebel şi un ciudat ca mine, directorul şcolii mi-a propus să plec pentru un an. În ’90 am dat concurs la TVR şi am reuşit pe post de redactor. Am început cu domnul Cristian Ţopescu, la emisiuni duminicale. La TVR am avut alte peripeţii… Mi-am dat demisia în ’92”, povestea Gyuri.

20 de ani a fost „cel mai mic” din Divertis

În perioada studenţiei, ca membru al grupului Ars Amatoria, aflat în turneu prin Bucureşti, Gyuri i-a cunoscut pe băieţii de la Divertis. „Am «negociat» cooptarea mea în grup la un spectacol studenţesc. Pe băieţii de la Divertis îi cunoşteam doar în calitate de spectator. Am acceptat propunerea lor de a intra în grup în 1986, dar primul spectacol a fost în februarie ’87, la «Serbările zăpezii» de la Izvorul Mureşului”, povestea Gyuri. El afirma că textele umoristice ale grupului erau „şi muncă de grup, şi individuală”. „Scriem tot ce ne vine în cap, apoi «cernem»”, explica artistul. Gyuri spunea că nu îl preocupă concurenţa cu alte grupuri umoristice, argumentând: „Eu, personal, nu mă simt amenin- ţat, fac ce-mi place, cu dragoste pentru public, nu mă gândesc niciodată la concurenţă. Oricum, concurenţa trebuie să existe cu tine însuţi. Pe artist îl interesează să fie oprit pe stradă şi să i se mulţumească pentru ceea ce face. Mă bucur că sunt cunoscut şi iubit, asta înseamnă că n-am minţit pe scenă, am lovit la ţintă şi «lovitura» se întoarce spre mine sub formă de dragoste din partea publicului. Pe mine şi pe Toni (n.r. - Grecu) ne ştiu toţi. M-a întrebat odată cineva: «Cum îl cheamă pe colegul dumneavoastră, ăla cu barbă?». «Care dintre ei, că au mai mulţi barbă?», am zis eu. «Ăla mai înalt», mi-a răspuns. «Păi toţi sunt mai înalţi, că eu sunt cel mai mic»”, povestea Gyuri. Împreună cu Divertis a avut sute de spectacole de succes, dar şi foarte multe apariţii la televiziune, ani la rând. Prima lui despărţire de grup a fost în 2007, deoarece nu mai putea face faţă ritmului susţinut de trupă. A continuat să dubleze voci pentru serialul satiric Animat Planet. Ulterior, Gyuri declara că nu e „un mare amator al umorului politic”. „Îmi place umorul aşa, din piatră-seacă, pur şi simplu, îmi plac glumele, dar să fie umor frumos”, spunea artistul. În 2012, plecarea lui din Divertis a fost definitivă - chiar dacă grupul a mai evoluat sub alte denumiri - Distractis, Land of Jokes.

„Este extrem de limitativ să cânţi într-un stil, nu stau cantonat într-un gen muzical“

Gyuri nu a părăsit niciodată prima pasiune - muzica. Deşi în perioada în care a început colaborarea cu Divertis nu a mai cântat, a continuat să compună, să scrie texte pentru cântecele sale şi ale altor artişti sau trupe. Apoi a început să susţină concerte şi recitaluri, devenind o prezenţă constantă la festivaluri. De altfel, în 1992, pentru participarea la festivalul de la Costineşti a alcătuit grupul The Blue Workers, cu care a avut sute de concerte şi recitaluri în ţară şi în străinătate. Prima sa apariţie discografică a fost tot în 1992 - caseta „Ar putea fi”. Un an mai târziu a apărut, prin casa lui de producţie - Tempo Music, primul album al lui Gyuri - „Mixed Grill” -, tot atunci fiind lansate primele hit-uri ale artistului - „Ţara arde, babele se piaptănă”, „It’s over” (duet cu Monica Anghel), „Nu-i bai”, urmate de altele, compuse şi cântate în stil reggae. Combinaţia de genuri muzicale i-a plăcut foarte mult lui Gyuri, el considerând că „este extrem de limitativ să cânţi într-un stil, nu stau cantonat într-un gen muzical”. În următorii ani, Gyuri a lansat albumele „Maşina cu jazzolină” (1994), „Gânduri nevinovate” (1997), „Lasă” (2000), „Stângul de a visa” (2002) - cu hitul „Ţine tu luna” (melodie pe care şi în prezent o cântă mulţi artişti în concerte), „Prinde o stea” (2003), „Jocul de-a joaca” (2006), „La jumătatea vieţii” (2007). „Tropa, Tropa... €uropa!” (2012), „Electromagnetic Love” (2013).

Şi-a dorit să fie actor, iar dorinţa i s-a îndeplinit

Pe lângă muzică, Gyuri a iubit actoria. După cinci ani de la eşecul admiterii sale la Institutul de Teatru din Târgu Mureş, când era student la Filologie în Cluj, a jucat în piesa „Englezeşte fără profesor”, de Eugen Ionesco. Au urmat roluri în piese scrise de I.L. Caragiale, precum „O noapte furtunoasă”, iar la începutul anilor 2000 a fost invitat de regizorul Alexander Hausvater la un spectacol de improvizaţie la Sibiu. Ulterior, a mai jucat teatru în „Vicontele”, de Eugen Ionesco, „Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, „Take, Ianke şi Cadîr”, de Victor Ion Popa şi altele. Apariţiile sale în teatru au inclus şi piesele „Clipe de viaţă” (2013), „Henric al V-lea” (2014) - teatru radiofonic, „Eternul spectator” (2014), „4 x 4 personaje” (2015), „Repetiţie în Casa Inimii” (2016) - cu versuri şi muzică semnate de Gyuri Pascu. Pe de altă parte, artistul a jucat şi în filme. Primul rol a fost în pelicula „O vară de neuitat” a lui Lucian Pintilie (1993), apoi a apărut în filmele „Occident” (2002) - unde pe coloana sonoră erau melodii compuse şi cântate de Gyuri, „Offset” (2006), „Die Tränen meiner Mutter” (2008), serialul de televiziune „Vine Poliţia!” (2008-2009), serialul „SOKO Koln” (2010), filmul „Go West - Freiheit um jeden Preis” (2011).

Iubind literatura, Gyuri a scris şi cărţi

Pe lângă muzică, teatru şi film, artistul a fost pasionat şi de literatură. „Am început să scriu proză scurtă din perioada liceului. Când eram student, mi-au apărut proze scurte în revista «Apostrof». Nu m-am gândit să scriu poezie, spuneam că îmi ajung textele cântecelor, dar până la urmă am scris poezie. Nu mă gândesc, dacă vine inspiraţia de a scrie, că sunt scriitor. Cântecele mele mă cântă, rolurile mele mă joacă şi poeziile mele mă spun. Acestea sunt ocupaţii ale mele, meseria mea este viaţa”, mărturisea Gyuri. Prima sa carte publicată a fost „În căutarea armoniei” (2005). Un an mai târziu, a publicat volumul „Gândirea, copilul realităţii şi creatorul iluziei” (2006), iar în 2012 i-a apărut cartea „Viaţă, Adevăr, Lumină”. Gyuri explica motivul pentru care a scris această carte: „În urmă cu vreo doi ani, obsedat de două verbe - «a fi» şi «a exista» - voiam să scriu ceva despre viaţa cuprinsă între aceste două verbe. Apoi într-o seară, la mare, am privit respiraţia mării şi mi-a revenit intenţia de a scrie. După ce am ieşit din spital (n.r. - în 2010 artistul a fost internat în urma unui AVC), am simţit că a venit vremea să iasă cartea”, mărturisea Gyuri. În 2013 a lansat volumul de poezii „Purtătorul de cuvinte”. Artistul a scris şi cărţi dedicate copiilor - „Aventurile lui Chilli Ramirez - Poveştile lui Gyuri” şi „Aventurile lui Moş Crăciun” (2013). „Am început să scriu cărţi pentru copii de prin 2001. Fetiţei mele îi plăceau mai mult poveştile inventate de mine decât cele clasice”, mărturisea artistul.

Publicul - „un câmp electromagnetic minunat al inimii”

Gyuri a fost iubit de public. Şi, la rândul lui, a iubit publicul. El spunea, referindu-se la dragostea transmisă de public spre artist: „S-a demonstrat ştiinţific că acest câmp electromagnetic al inimii este mult mai mare decât cel al creierului. Întotdeauna îmi doresc să fiu sincer, simplu, pe scenă”. Artistul mai mărturisea: „Pot să spun că în general mi-am trăit viaţa frumos. Şi cred că ăsta este cel mai important lucru. Când o vrea Dumnezeu mă duc, toţi suntem la «mâna» Lui, ne sună la un moment dat ceasul, asta este o certitudine. Depinde doar când se va întâmpla acest lucru”. Drumul prin viaţă al lui Gyuri s-a oprit în ziua de 26 septembrie 2016, când avea doar 55 de ani. Artistul a fost înmormântat la 30 septembrie - acelaşi an, în Agnita, locul unde s-a născut.

„Mă bucur că sunt cunoscut şi iubit, asta înseamnă că n-am minţit pe scenă“

„Mă deranjează minciuna, ipocrizia, interesele după care lumea te apreciază. Goana asta nebună după material. Nu există sinceritate şi asta îmbolnăveşte întregul pământ. Lumea crede că forţa materială, influenţa în societate sunt totul. Şi asta nu face decât să le producă oamenilor suferinţă“

„Credinţa au descoperit-o inima şi fiinţa mea când m-am născut. Credinţa este în fiecare şi nu trebuie descoperită, trebuie doar exersată prin curaj, prin a trăi şi a spune adevăr, prin a încerca să înveţi iubirea până în momentul în care poate să fie iubire“

„Nu sunt un om al etichetelor şi nu mi-a plăcut niciodată nici să mi se pună etichete, nici să pun etichete, nici măcar în domeniul politeţii, pentru că în capul meu politeţea de multe ori este şi o chestie protectoare care îndepărtează oamenii. Sunt oameni care folosesc politeţea pentru a te ţine la distanţă şi alteori este apanajul snobismului“

„Nu «trebuie» nimic pe lumea asta. Lumea ştie despre mine ce vrea să ştie. Dacă vor să ştie lucruri frumoase şi adevărate, vin la spectacole, mă întreabă, stăm de vorbă. Mereu un om va şti atât cât e pregătit să ştie. Eu niciodată nu ştiu ce «trebuie» să fac exact şi de aceea fac numai ce simt. Atunci când susţin un concert, nu mă interesează decât data şi ora. Nu am un anumit repertoriu, cânt numai ce simt că vrea să asculte publicul“

„Pentru o legătură directă cu publicul, clar nu este apariţia la tv, ci reacţia din cluburi şi săli mici, când oamenii vin să te asculte pe tine şi schimbul energetic este foarte rapid şi vizibil“

„Un om bogat nu este neapărat un om fericit. Un om fericit, însă, nu are cum să nu fie bogat“

Aurelian Temişan: „Când juca fotbal, era ca o zvârlugă“

Aurelian Temişan - care dincolo de prestaţiile sale în muzică şi în teatru, este şi portar al Naţionalei Artiştilor - îşi amintea că la meciul de fotbal dintre Naţionalele Artiştilor din România şi Italia, din 1991, Gyuri a fost „ca o zvârlugă”, marcând unul dintre goluri. „Gyuri... Ce om! Şi ce artist! Foarte talentat şi, totodată, foarte modest. Îmi amintesc că în iunie 1991, Naţionala de Fotbal a Artiştilor era pe stadionul «Ghencea», cu 30.000 de suflete prin tribune, iar pe gazon eram eu, Gigi (n.r. - Gheorghe) Gheorghiu, Dan Spătaru, Victor Socaciu... Jucam împotriva Naţionalei Artiştilor din Italia, din care nu lipseau Gianni Morandi şi fiul său, Eros Ramazzotti, Enrico Ruggeri, Luca Barbarossa. Gyuri a marcat un gol pentru noi, era ca o zvârlugă”.

„Gyuri - un om cu adevărat special, aş putea spune unic. Un amestec exploziv de talent, carismă şi inteligenţă umană şi artistică. Cu el am avut primul schimb de replici la întâia mea apariţie în grupul Divertis.  Îi datorez multe dintre personajele mele, mult din curajul şi îndrăzneala pe care le-am căpătat jucând comedie. M-a încurajat şi m-a inspirat frumos de fiecare dată. Ce momente am petrecut împreună pe platourile de filmare şi în turnee!“ (Jojo - Cătălina Grama, artistă)

„Ce om spectaculos! Avea o putere de muncă extraordinară, când se aprindea lumina reflectorului asupra sa, nimic nu mai conta. Intra imediat în pielea personajului şi o făcea cu o uşurinţă fantastică. Nu cred că există om care să se fi bucurat ca el de ziua lui de naştere. Îşi deschidea în acea zi casa şi sufletul ca nimeni altul. Eram foarte mulţi invitaţi, zeci şi zeci. Iar el ne oferea atunci un megaspectacol. Aşteptam toţi să improvizeze. Lua chitara şi ceea ce urma e aproape de nepovestit. Ne dedica fiecăruia dintre cei prezenţi câte o strofă, cel puţin, dar chestiunile erau rafinate. Găsea tot felul de chichiţe, râdeam de ne crăcănam şi atunci, şi după zile bune, când ne aminteam“ (Toni Grecu, membru al grupului Divertis)

Iubirea vieţii - Iarina, fiica sa

Gyuri şi-a adorat fiica - Ana Iarina, născută în februarie 1997. O încuraja în tot ceea ce făcea, uneori îi atrăgea atenţia că anumite hotărâri pe care le lua nu erau potrivite şi a păstrat o relaţie apropiată cu ea chiar şi după ce a divorţat de Daniela - fosta lui soţie şi mama fiicei sale (n.r. - Gyuri şi Daniela s-au căsătorit în 1993 şi au divorţat în 2010). Când Iarina avea doar 7 ani, artistul spunea: „Cred că are ureche muzicală bună, recunoaşte melodiile, improvizează la pian, pictează foarte frumos. Are talent la limbi străine, traduce bine. A învăţat singură să scrie, să citească, este un copil cu o inteligenţă peste medie. Oricum, o s-o încurajez în orice domeniu îi place. Deocamdată, a mâzgălit pereţii din casă. Sper să se potolească”. Gyuri mărturisea că el şi Iarina merg împreună la filme, ascultă muzică se uită la meciuri de handbal sau tenis, adăugând: „Merg la concursurile ei de pian, la recitaluri. E o fată sensibilă, cu mult talent şi cu idei mişto. Avem o relaţie foarte frumoasă. Am fost în Olanda s-o susţinem la un concurs de pian, atât eu, cât şi mama ei. Chiar dacă am divorţat, eu şi fosta soţie am rămas în relaţii de amiciţie, deşi e greu de înţeles pentru întreaga lume şi pentru presă. Important este că amândoi o iubim pe Iarina foarte mult”. Gyuri şi Iarina au cântat împreună o singură dată - „pe un disc, pentru fetiţa lui Miţă (n.r. - Mihai Georgescu, solistul trupei Bere Gratis) şi a Lianei Stanciu”, spunea artistul precizând: „Iarina nu prea voia să cântăm, dar atunci a acceptat, fiind pentru o cauză nobilă. Oricum, eu sunt foarte bucuros că are talent şi, recunosc, mă cam apucă uneori mândria. Pe de altă parte, nu pot să trăiesc viaţa ei, aşa că i-am recomandat să facă doar ce-şi doreşte”. În prezent, Iarina (26 de ani) este o tânără talentată, cu o voce remarcabilă şi o bună pianistă de muzică clasică, având multe premii luate la festivaluri de profil. Totodată, ea este foarte pricepută la şah, participând în anii precedenţi la turnee de şah din ţară şi din străinătate.

„Orice carte e un îndrumar de viaţă, te învaţă ceva. De multe ori, dincolo de cuvinte se ascunde un înţeles mai adânc. Trebuie să înţelegem credinţa, lucrătoare şi roditoare încontinuu“

„E nevoie să înţelegem că menirea noastră, drumul nostru pe pământ este de a reface legătura cu Dumnezeu“

„Nu nega ceea ce nu înţelegi, căci s-ar putea să te negi pe tine însuţi“

„Adevăratul alchimist este cel care transformă plumbul greu al dorinţelor şi argintul viu al minţii în aurul înţelepciunii, trecându-le prin focul purificator al iubirii“

„E important să înţelegem că nu boala naşte suferinţă, ci suferinţa naşte boală“ „Gândurile au o putere foarte mare. Absenţa lor are una şi mai mare”

„Pe artist îl interesează să fie oprit pe stradă şi să i se mulţumească pentru ceea ce face”

Prietenie de-o viaţă cu Monica Anghel

Pe Gyuri şi pe Monica Anghel i-a legat o prietenie frumoasă, dincolo de actul artistic şi de colaborarea lor în grupul Divertis - desigur, nimeni nu poate uita celebrele replici dintre... Felix şi Otilea! Gyuri povestea, râzând, că uneori, această prietenie a fost înţeleasă greşit de telespectatori. „Colaborăm de foarte mulţi ani, mi-aduc aminte că ea era foarte tânără când am văzut-o prima dată. Abia ce câştigase premiul la Mamaia. În ’93, am invitat-o să cânte pe primul meu LP, după care am fost invitaţi la un show - «Duelul vedetelor». Eu am spus că nu pot să fac duel, că viaţa nu e un concurs, viaţa e un dar, iar producătorul Titus Munteanu a spus: «În regulă, atunci nu faceţi duel, faceţi duet». Şi de acolo a tras lumea concluzia că eu şi Monica suntem căsătoriţi. La un moment dat, chiar şi una dintre mătuşile mele a crezut că sunt căsătorit cu Monica”, îşi amintea artistul. La rându-i, Monica Anghel mărturisea că l-a cunoscut la puţin timp după debut şi au devenit prieteni. „Am cântat împreună, am jucat împreună pe scena teatrului - amintesc spectacolul cu piesa «Derby», în regia lui Alexander Hausvater, la Teatrul «Radu Stanca» din Sibiu. Apoi a început colaborarea cu grupul Divertis. I-am cunoscut pe toţi membrii grupului într-un turneu în America. Eu eram singura femeie din grup şi, văzând ei că nu doar rezist la toate glumele pe care le făceau cu mine, dar le şi răspundeam, m-au invitat în grup, la o serie de emisiuni de televiziune. Şi am colaborat ceva timp... De fapt, datorită acestei colaborări cu Divertis eu am hotărât să fac teatru”, spunea Monica, adăugând că „Gyuri este un om special, extraordinar, foarte sensibil, care are nevoie de oameni sinceri şi deschişi lângă el, cărora să le ofere şi el dragostea lui, dar să o şi primească”.