de Georgiana Mihalcea şi Claudia Mîţoi
Uneori, cea mai bună soluție pentru vârstnicii noștri poate fi un așezământ pentru îngrijirea și prevenirea tulburărilor de memorie şi nu numai. Pentru a înțelege cât mai bine rolul psihologului clinician într-o astfel de instituție, am stat de vorbă cu Roxana Pănoiu (medalion), care ocupă o astfel de funcție la Centrul Vitalitas din Snagov. Domnia sa se ocupă de evaluarea psihologică a tuturor rezidenților, de stabilirea programelor de recuperare, de relația cu familia și implementarea ședințelor de terapie ocupațională.
„Integrarea este o muncă de echipă care începe din momentul sosirii”
- Pe lângă diagnosticarea unui pacient vă ocupați și de monitorizarea lui?
- Colaborarea cu medicii este esențială în cadrul comisiei de evaluare pentru întocmirea dosarului medical al fiecărui rezident, precum și pentru întregirea pas cu pas a tabloului clinic al acestuia în funcție de evoluția lui. Acesta este monitorizat prin vizite zilnice și este susținut prin ședințe de consiliere psihologică individuală și de grup. Relația terapeutică se creează și se întreține într-un cadru relaxat, adesea însoțind rezidentul în camera de zi sau în aer liber, la plimbare prin parc, de exemplu.
- Primele săptămâni în noul loc sunt cele mai dificile pentru seniori?
- Răspunsul nu poate fi decât parțial adevărat. Adaptarea este întotdeauna mai dificilă atunci când procesul este individual, ceea ce la noi nu este cazul. Integrarea este o muncă de echipă care începe din primul moment al sosirii rezidentului. El este introdus în circuitul de socializare, ia parte la ritualurile zilnice, primește un plan personalizat de îngrijire și de tratament, este consiliat, însoțit în aer liber în măsura în care este apt. De la bun început, rezidentul este orientat spre scopuri, obiective, program, acțiuni comune. Contează următorul pas care focalizează atenția spre o perspectivă, spre ordine a lucrurilor în viață, spre viitor.
„Ne axăm pe nevoile personalizate ale fiecăruia”
- Cum îi sprijiniți să le fie mai ușoară tranziția la noua casă?
- Echipa transdiciplinară din care fac parte are ca obiectiv concentrarea pe nevoile personalizate ale fiecărui rezident. De aceea, el petrece suficient timp cu specialiștii care îi asigură îngrijirile necesare. Unii au nevoie de mai multă atenție din partea echipei medicale (medic, asistent, infirmieră), alții petrec mai mult timp cu kinetoterapeutul în centrul de recuperare sau în bazinul de înot. De asemenea, sunt persoane care simt nevoia mai mult de a sta de vorbă, de a fi ascultați, de a împărtăși experiențe și emoții, iar aici intervine munca psihologului. Pentru a oferi sprijin și atenție la nivel constant, centrul la care lucrez a îmbrățișat și o echipă de voluntariat, compusă inclusiv din studenți la psihologie, viitori profesioniști, care au oportunitatea de a face practică și de a prinde experiență în evaluarea clinică și în consiliere.
- Ce diagnostice au, cel mai frecvent, beneficiarii centrului în care activați?
- Există două categorii principale, în funcție de durata șederii și de vârstă. În prima categorie se află rezidenții temporari, care pot avea și vârste mai tinere, care ne vizitează pentru un program de recuperare. Poate fi vorba despre recuperarea după un accident cu sechele locomotorii, în urma unei intervenții chirurgicale ortopedice. Un alt exemplu este dat de cazurile neurologice, al pacienților aflați în program de recuperare după ce au suferit un atac vascular cerebral. Am avut chiar o familie compusă din fiică tânără și ambii părinți care au preferat să petreacă o lună în centru ca la spa, cu un scop pe care l-am putea considera dublu, turistic și medical. A doua categorie este formată din rezidenți permanenți, cu toții seniori, deci de peste 65 de ani. Aici avem diagnosticele neuro-degenerative, cu specific geriatric, printre care cele mai frecvente sunt demența vasculară, demența în boala Alzheimer, Parkinson.
„Este necesar ca familiile să primească permanent informații”
- Există o legătură permanentă între familie și seniorul cazat aici?
- Un rol principal îl au aparținătorii care au nevoie, la rândul lor, de psihoeducație. Psihologul clinician asigură comunicarea permanentă cu membrii familiilor în vederea îmbunătățirii calității vieții seniorilor. Este necesar ca fiecare om care lasă pe cineva în grija noastră să primească permanent informații despre starea sa.
- Care este principalul obiectiv al intervenției psihologului în recuperarea beneficiarilor?
- Omul ca ființă are nevoie și merită să se simtă important. Obiectivul principal al consilierii într-un centru de seniori este starea de bine a acestora. Ne adresăm nu doar afecțiunilor medicale, ci și echilibrului psiho-emoțional. Scopul este reconstruirea unei stări de bine pe termen lung. De aceea nu folosim termenul „pacienți”, ci preferăm „rezidenți”, întrucât nu prestăm doar servicii medicale propriu-zise, ci aducem stare de bine și oferim calitate vieții.
„Întâlnirile de grup sunt prilej de relaxare și de socializare”
- Există programul săptămânal standard?
- Am creat un program săptămânal de activități ocupaționale, în scop terapeutic și recreativ, cu spectru de acțiune pentru probleme fizice, psihice, cognitive, psihologice și psihosociale, oferind suport psiho-emoțional, stimulând nivelul de endorfine („hormoni ai fericirii”), contribuind la creșterea stimei de sine și la redobândirea stării de bine prin sentimentul de apartenență la grup și integrare în comunitate.
- Se spune că „nicăieri nu-i ca acasă”. Cum reușiți să-i faceți pe pacienți să vadă ca pe o nouă casă centrul dumneavoastră?
- Întregul tablou terapeutic este completat de meloterapie și de dans. Întâlnirile de grup sunt prilej de relaxare, dar și de exersare a memoriei și de socializare. Un astfel de loc nu este doar un centru de îngrijiri, ci şi o comunitate formată din rezidenți, personal și aparținători. Aici acordăm atenție fiecărui membru în parte, sărbătorim zilele de naștere, respectăm sărbătorile din calendar și toate tradițiile de mare importanță pentru identitatea celor pe care îi găzduim.
„Exerciţiile au darul de a îmbunătăţi atenţia, memoria, concentrarea şi motricitatea“
- Ce rată de succes are terapia ocupațională la vârsta a treia?
- Terapia ocupațională oferă șansa de reabilitare personală prin redobândirea unor funcții cognitive și comportamentale, ceea ce conduce, în ultimă instanță, la stare de bine, satisfacție personală, stimă de sine crescută. Exercițiile din cadrul sesiunilor ocupaționale au darul de a îmbunătăți atenția, memoria, concentrarea, la nivel psihologic, dar și motricitatea fină la nivel fizic.
- Autonomia este, așadar, principalul scop urmărit?
- Un rezident care, după un accident vascular cerebral sau după alt fel de intervenție chirurgicală își redobândește autonomia, ajungând să se bărbierească sau să se pieptene singur, își redobândește încrederea în forța vieții, care încă mai are multe daruri de oferit. În plus, socializarea este în sine o experiență terapeutică, oferind alinare și speranță. Ar mai fi de adăugat funcția recreativă a întâlnirilor ocupaționale, timpul liber petrecut în companie agreabilă, jocurile de societate, plimbările asigurând un cadru de relaxare, integrare și împăcare cu sine.