Main menu

header

cotnari wide

710 23 1de Laura Zmaranda şi Florica Pintea

Era o seară de iarnă cândva în secolul al XVI-lea. Martin Luther se întorcea spre casă când, întâmplător, şi-a ridicat privirea spre cer privind printre cetinile unui brad. A fost atât de uimit de frumuseţea sclipirilor de stea printre ramurile verzi încât şi-a propus să reproducă această imagine feerică şi pentru familia sa. A adus în căminul său un brad pe care l-a împodobit cu lumânări legate între ele. Aceasta este probabil cea mai cunoscută legendă despre bradul care a fost împodobit de Crăciun. Nu poate fi confirmată şi nici contestată, dar cert este că legenda s-a insinuat în timp şi a rămas ca o moştenire pentru toate generaţiile care i-au urmat lui Martin Luther. Se apropie din nou acel moment magic, când familiile se adună laolaltă pentru a împodobi bradul. Pentru a intra mai devreme în atmosfera feerică a Sărbătorilor de iarnă puteţi să vă realizaţi singuri decoraţiunile pentru brad. Avem şi câteva idei cu care venim în întâmpinarea dumneavoastră.

710 23 3Conurile realizate din carton subţire în culori metalice arată, de asemenea, foarte bine. Lipiţi de partea superioară a conului, pe toată circumferinţa sa, o fundă colorată, realizaţi mânerele de susţinere cu fundă decorativă şi prindeţi-le de ramuri. Apoi umpleţi conurile cu bomboane

Legenda stelei care a răsărit pe cer atunci când s-a născut Iisus Hristos a rămas peste veacuri şi în tradiţia împodobirii bradului. Realizate din diferite materiale şi culori, decoraţiunile în formă de stea sunt nelipsite din bradul de Crăciun. Dar acestea pot fi altfel decât tot ce a fost până acum. Pentru asta este nevoie de chibrituri şi lipici. Odată lipite chibriturile în formă de stea, o să aveţi o decoraţiune handmade care sigur v-a stârni uimirea celor care vă vor vizita casa

710 23 2Dacă vreţi să aduceţi natura în casa dumneavoastră prin crearea unor decoraţiuni în formă de ren, ar trebui să luaţi în calcul şi sugestia noastră. Este simplu de realizat şi nu aveţi nevoie decât de material de sac decorativ, ochi mobili autoadezivi, mărgeluţe roşii şi minicârlige decorative. Tăiaţi materialul în forme de triunghi în dimensiunea pe care o doriţi, ataşaţi ochii mobili, folosiţi minicârligele pe post de corniţe şi lipiţi nasul sub forma mărgeluţelor. Şi iată că doar în câteva minute aţi reuşit să creaţi un cap de ren

710 23 4V-aţi gândit vreodată că aţi putea împodobi bradul cu decoraţiuni comestibile? Se poate, doar că trebuie să pregătiţi globurile în... cuptor. Pentru a crea aceste ornamente inedite aveţi nevoie de un aluat simplu, pregătit după următoarea reţetă. Se amestecă o cană de sare cu două ceşti cu făină și 3/4 cană cu apă şi se omogenizează bine compoziţia. Opţional se poate folosi şi colorant alimentar. După ce aluatul a fost frământat bine, se întinde şi se taie în diferite forme (și colorarea alimentară opțională). Frământați până se amestecă. Se realizează cu atenţie o gaură în partea superioară a ornamentului acolo unde va fi prinsă fundiţa de susţinere pe ramuri. După ce aţi dat forma dorită ornamentelor, se introduc la cuptor la 350 de grade, timp de zece minute. Dacă aveţi convingerea că va fi folosit doar pe post de ornament puteţi folosi lipici peste care să presăraţi sclipici

710 23 5Globurile transparente simple pot fi transformate spectaculos în decoraţiuni cu personalitate. Este suficient să introduceţi în interiorul lor figurine cărora nu le mai găsiţi o utilitate în casă, pietricele cu diferite dimensiuni şi culori, aşchii de lemn sau pene de păun. Opţiunile sunt nelimitate, iar efortul este minim

710 23 6Dacă vreţi să creaţi propriul dumneavostră înger, aveţi nevoie de un carton subţire, hârtie decorativă, lipici, sârmă de artizanat şi o biluţă de lemn. Corpul îngerului se realizează prin înfăşurarea hârtiei în formă de con. Aceasta poate avea diferite culori şi poate fi presărată cu sclipici. Pentru mai mult farmec, la baza corpului puteţi lipi un fir discret de beteală. Aripile se decupează din hârtia decorativă şi se introduc în fantele realizate în con. Biluţa de lemn va fi folosită pe post de cap al îngerului şi i se vor realiza cu creionul, în forma cea mai minimalistă, ochii, gura, nasul şi obrajii. Nu vă speriaţi, nu este nevoie de prea mult talent pentru a face asta. Este important să vă asiguraţi că lipiciul este unul de calitate, astfel încât capul să nu se desprindă ulterior. Pentru a realiza haloul specific îngerilor folosiţi sârma de artizanat şi fixaţi-o de cap cu ajutorul lipiciului. La final, veţi avea bucuria de a vă fi creat singuri propriul înger

Dacă sunteţi adeptul plimbărilor prin parcuri la vreme de toamnă, când coniferele îşi pierd conurile şi aţi adunat aceste „comori” ale naturii, acum la ceas de iarnă le puteţi transforma în decoraţiuni pentru brad. Aveţi nevoie doar de ciucuraşi mici în diferite culori pe care să îi lipiţi cu ajutorul lipiciului pe marginile conurilor şi aţă decorativă pentru a le prinde de ramurile bradului