de Andrei Dicu
În ultimii 15 ani, la nivel planetar, am consumat mai multe alimente decât au produs fermierii. Saltul demografic, estimat la 8 miliarde de oameni până în 2025, este factorul-cheie în creşterea cererii de produse alimentare. Din 2012, creşterea vertiginoasă a preţurilor este un semnal de alarmă pentru întreaga planetă.
Preţul orezului a sărăcit 75 de milioane de oameni
Începând cu anul 2005, preţurile grâului şi porumbului s-au triplat, iar preţul orezului a crescut de cinci ori, declanşând revolte în aproximativ 20 de ţări şi aruncând 75 de milioane de oameni în sărăcie. După cutremurele, inundaţiile şi cicloanele din ultimii zece ani, numărul celor decedaţi din pricina foamei, în diferite ţări, se ridică la 39 de milioane. Spre deosebire de şocurile anterioare provocate de crize alimentare pe termen scurt, această creştere abruptă a preţurilor s-a produs într-o perioadă în care agricultura mondială a înregistrat producţii de cereale record. Costurile ridicate sunt un simptom al unei pro- bleme mai mari care încearcă reţeaua alimentară globală. După ani în care rezervele de hrană au tot scăzut, în 2015, nivelul lor ajunsese să acopere numai consumul global pentru 61 de zile, al doilea cel mai redus nivel înregistrat vreodată. „Creşterea productivităţii agricole este de numai 1%-2% pe an, prea puţin pentru a acoperi creşterea demografică şi cererea tot mai mare”, a avertizat Joachim Von Braun, director general al Institutului Internaţional de Cercetări pentru Politici Alimentare, din Washington DC.
Schimbarea climei aduce criza perpetuă
Preţurile exagerate reprezintă semnalul ultim că rezervele sunt secătuite de cerere. O asemenea cerere a preţurilor agricole loveşte cu precădere cel mai sărac miliard de oameni de pe planetă, care în mod normal cheltuiesc 50%-70% din venituri pentru mâncare. Deşi preţurile au scăzut de curând din pricina imploziei economiei mondiale, încă se situează în apropierea valorilor-record, iar problemele de bază (rezervele scăzute de alimente, creşterea demografică şi tendinţa de plafonare a producţiei) nu au dispărut. Se estimează că schimbarea climei, cu anotimpuri tot mai calde şi cu o criză tot mai puternică a apei, va reduce recoltele într-o mare parte a lumii, schiţând spectrul a ceea ce unii cercetători numesc „criza alimentară perpetuă”. Cum ar putea, aşadar, să se descurce din acest punct de vedere o planetă fierbinte, aglomerată şi flămândă? Aceasta este dilema cu care se luptă Von Braun şi colegii săi, care alcătuiesc un grup format din centre de cercetări agricole de faimă mondială, care au contribuit la dublarea recoltelor medii de porumb, orez şi grâu ale lumii, din 1955 până în 1995, o realizare atât de importantă, încât a fost supranumită „revoluţia verde”. Totuşi, cum populaţia globului creşte ameţitor, îndreptându-se către 9 miliarde la jumătatea secolului, aceşti experţi spun că avem nevoie de un bis, dublând producţia actuală de alimente până în 2030.
În SUA, costul porumbului s-a triplat faţă de 2010
Iată câteva exemple care subliniază criza. Deşi China îşi acoperă cea mai mare parte a necesarului de hrană, importurile de soia au sporit cu 15% faţă de anul trecut. Bangladeshul, unul dintre cei mai mari consumatori de orez din lume, are nevoie de tot mai mult în fiecare an pentru o populaţie în creştere. Preţul orezului aproape s-a dublat în ultimii doi ani după inundaţii şi după un ciclon de proporţii care s-a petrecut în 2007. În SUA, mandatele federale pentru etanol obţinut din porumb au înghiţit 30% din recolta SUA pe 2015, triplând preţul faţă de 2010. Atât timp cât preţul energiei rămâne ridicat, biocombustibilii şi culturile alimentare vor concura pentru pământ şi apă în toată lumea. Varietăţile de „orez-minune” create în Asia, încă din 1960, au dublat recoltele. Creşterea a stagnat încă din 1990, iar expertul Robert Zeigler a explicat motivul: „Guvernele au crezut că am câştigat bătălia pentru siguranţă alimentară, aşa că au investit banii în altceva”. Încercările disperate de a contracara criza au creat alte neajunsuri. Spre exemplu, în Brazilia, peste 3 milioane şi jumătate de hectare de junglă au fost afectate sau distruse numai anul trecut. Transformarea pădurilor în terenuri agricole a sporit producţia de hrană de-a lungul timpului, dar ia un bir greu de la mediul înconjurător.
Un studiu intitulat „Evaluarea internaţională a cunoştinţelor, ştiinţei şi tehnologiei agricole pentru dezvoltare” a conchis că uriaşele creşteri ale producţiei generate de ştiinţă şi de tehnologie în ultimii 30 de ani nu au reuşit să îmbunătăţească şi accesul la hrană pentru mulţi dintre săracii lumii. Acest studiu de şase ani, iniţiat de Banca Mondială şi de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU, a implicat aproximativ 400 de experţi din toată lumea şi a lansat un apel pentru schimbarea paradigmei în agricultură şi pentru practici durabile şi ecologice mai prietenoase, de care să beneficieze şi cei 900 de milioane de mici fermieri ai lumii, nu doar marile companii agricole. Sistemele de irigaţii inteligente ar putea creşte recoltele cu 80% folosind tehnici de economisire a apei. Culturile cu ţintă precisă ar fi capabile să oprească declinul recoltelor, mărind toleranţa la secetă. Pesticidele trebuie reduse, deoarece folosirea lor excesivă a produs până la 39 de milioane de otrăviri pe an. Varietăţile pitice de grâu sau de orez pot permite producţii mult mai mari. Recoltele pot fi dublate pe terenuri irigate, faţă de cele udate numai de ploi. Iată, aşadar, câteva soluţii, dar ele nu sunt de ajuns.
T.R. Malthus: „O capcană biologică din care omenirea nu va putea scăpa“
Încă de când strămoşii noştri au renunţat la vânătoare şi la cules, începând să are şi să planteze, acum circa 12.000 de ani, numărul oamenilor a crescut proporţional cu priceperea lor agricolă. Fiecare progres, domesticirea animalelor, irigaţiile, culturile de orez în parcele inundate, a dus la salturi demografice corespunzătoare. Primii cronicari arabi şi chinezi au remarcat relaţia dintre populaţie şi resursele de hrană, însă abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea un învăţat britanic a încercat să explice mecanismul exact care le leagă şi a devenit astfel poate cel mai hulit expert în ştiinţe sociale din istorie. Thomas Robert Malthus, al cărui nume este legat de termeni precum „prăbuşirea malthusiană” sau „blestemul malthusian”, a fost matematician, cleric şi, în acelaşi timp, genul de om care vede numai jumătatea goală a paharului. Câţiva filosofi iluminişti, ameţiţi de succesul Revoluţiei Franceze, au prezis îmbunătăţirea continuă şi neabătută a condiţiei umane, dar Malthus le-a retezat avântul. Încă din 1798, el a observat că „populaţia lumii creşte în progresie geometrică, dublându-se cam la fiecare 25 de ani dacă nu este controlată, în timp ce producţia agricolă creşte, în progresie aritmetică, mult mai lent. Iată o capcană biologică din care omenirea nu va putea scăpa. Puterea populaţiei este infinit mai mare decât puterea pământului de a produce mijloace de subzistenţă pentru om”.