Main menu

header

601 2 2de Silviu Ghering

Joseph Ira Dassin (pe numele de scenă Joe Dassin) s-a născut la New York, la 5 noiembrie 1938, fiul regizorului american Jules Dassin și al violonistei maghiare Béatrice Launer. A copilărit la New York și Los Angeles. După ce tatăl său a fost trecut pe lista neagră a Hollywoodului în anii ’50, s-a mutat cu familia în Europa. Și-a făcut studiile la Școala Internațională de la Geneva și la Institutul Le Rosey în Elveția. La 16 ani, vorbea deja trei limbi străine şi îşi luase cu brio Bacalaureatul. Părinţii au divorţat, iar Joe a revenit în SUA pentru a studia Medicina şi Antropologia la Universitatea Michigan. Nu a efectuat serviciul militar din cauza unor probleme cu inima. După încheierea studiilor s-a mutat în Franța, unde s-a angajat la un post de radio. În 1963 a întâlnit-o pe Marysse Massiéra, dragoste fulgerătoare, s-au căsătorit la 18 ianuarie 1966, la Paris. La insistenţele ei a înregistrat un demo pentru CBS France, casa de discuri care l-a lansat în industria muzicală. La sfârșitul anilor ’60, cântecele sale au atins primele poziții ale topurilor din Franța. În 1969 a suferit un atac de cord minor, dar la puţin timp a lansat „Aux Champs-Elysées”, cântec care l-a făcut cunoscut în întreaga Europă. În septembrie 1973, Marysse a născut prematur, iar copilul a murit cinci zile mai târziu. Joe a făcut un preinfarct și a intrat într-o gravă depresie, însă proiectele muzicale l-au obligat să revină la viață. În 1976 a apărut „Et si tu n’existais pas”, vândut în peste 20 de milioane de discuri. În 1977 a divorţat de Marysse şi s-a căsătorit cu Christine Delvaux, cu care a avut un fiu. La sfârşitul lui 1979, Christine a rămas însărcinată a doua oară, dar Joe a cerut divorţul, convins că nu este copilul său! La începutul lui 1980 a suferit un infarct și a fost internat la un spital din Neuilly. N-a trecut mult de la externare și, la Los Angeles, a făcut un nou atac de cord, aşa că i-a fost interzis orice fel de efort sau exces. A plecat în Tahiti ca să se refacă, dar la 20 august a suferit o criză cardiacă fatală, la nici 42 de ani... Este înmormântat în Mausoleul „Beth Olen” din Cimitirul „Hollywood Forever” din Hollywood, California.