Main menu

header

591 2 1de Silviu Ghering

Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.

Grădina Zmeilor, „Meteorele” din Sălaj

Meteorele grecești „țâșnite” spre cer lângă Kalambaka sunt cunoscute în toată lumea. Puțini știu însă că și la noi, păstrând proporțiile, pot fi admirate niște „surate” mai mici ale celebrelor stânci elene. Locul de-a dreptul fascinant unde pot fi văzute este în județul Sălaj, la marginea localităţii Gâlgăul Almaşului, din comuna Bălan, la 70 de kilometri de Cluj. Intrați în sat pe soșeaua principală (singura, de altfel), iar de acolo mai mergeți încă un kilometru pe un drum de țară, neasfaltat, ca să ajungeți în Grădina Zmeilor, singura rezervație naturală geologică şi peisagistică de felul său din Europa. Deși numele ne duce clar la mitologia românească, rezervația este un ansamblu neregulat de stânci, formate aici prin desprinderea unor blocuri sau compartimente de gresii din Dealul Închieturi.

De la Adam și Eva la Sfinx

Fluctuațiile de temperaturi la care s-au adăugat vânturile și ploile de-a lungul secolelor au făcut din Grădina Zmeilor un loc plin de coloane, metereze, poduri, care în unele locuri ajung și la o înălțime de 12 metri. Cele mai mari stânci, în formă de prismă, au fost numite de localnici Zmeul şi Zmeoaica. Pe lângă acestea, există și alte astfel de formațiuni care au fost botezate ceva mai puțin „mitologic”: Adam, Eva, Dorobanţul, Moșul, Degeţelul, Sfinxul, Călugărul sau Căpitanul.

Fata înghițită de o alunecare de teren

Legenda vorbește despre o fată foarte frumoasă care s-a îndrăgostit de un tânăr soldat, numai că mama vitregă a tinerei nu a acceptat iubirea dintre cei doi și a blestemat-o pe fată. În urma blestemului, fata s-a transformat în stană de piatră. Partea ciudată este că până în urmă cu 45 de ani a și existat o astfel de formațiune care semăna cu o fată cu părul lung care ținea un ulcior în mână, trasformată în piatră, dar a fost distrusă de o alunecare de teren în 1971...

Ca să ajungeți de la Cluj la Grădina Zmeilor mergeți spre Zalău pe E 81 până la Sânmihaiu-Almașului, iar de acolo, spre Hida, Baica, Răcaș, Chendrea, Bălan, Chechiș, până în Gâlgăul Almașului