Main menu

header

28-11-1de Gabriela Niculescu

- Interviul care n-a fost publicat niciodată, vara lui 2008

În vara anului 2008 am avut privilegiul să-i iau Mădălinei Manole un amplu interviu, să merg acasă la părinţii ei, la Ploieşti, să vorbesc cu fratele şi cu nepotul. Astfel, am petrecut câteva ore într-o familie bucuroasă de realizările fetei pe care au crescut-o cum au ştiut ei mai bine. Ca toţi oamenii care au ajuns în apropierea artistei, mi-am dat seama, şi am spus-o şi atunci, că era un om deosebit, cu o sensibilitate aparte, cu mult bun-simţ şi cu o candoare ieşite din comun. Păcat că a părăsit scena vieţii atât de violent şi într-un mod care ne întristează pe toţi, lăsându-ne doar o neputincioasă întrebare, deocamdată fără răspuns: „De ce?”. Fragmentul de interviu pe care vi-l prezentăm este inedit.

„E cel mai frumos sentiment să observi bucuria de pe chipurile oamenilor”
- E greu să ai succes? E obositor? E doar plăcut?
- E cel mai frumos sentiment pe care îl am ca artist. Să observ bucuria de pe chipurile oamenilor, să văd ochii în lacrimi atunci când le cânt despre iubire, despărţire... În momentele în care le am chipurile aproape, îi văd cum reacţionează, când văd ce influenţă are prezenţa mea asupra lor uit absolut tot. Toată mizeria din show-biz, mafia caselor de discuri, sănătatea pe care mi-am dat-o peste cap de multe ori pentru că am avut o viaţă dezorganizată, că din 30 de zile, 20 şi ceva dormeam pe patul de hotel... Uit de toate astea când îi văd pe oamenii care uită să şi respire atunci când cânt.

- Dacă nu erau cântecele lui Şerban Georgescu ar fi fost foarte diferită cariera Mădălinei Manole?
- Nu e prima dată când sunt întrebată acest lucru. Drumul meu era deja orientat, era pus pe făgaş, eram la Şcoala de Artă Populară, în clasa Mihaelei Runceanu. Aşa a fost să fie, ăsta a fost destinul, era deja pregătită, probabil, povestea de viaţă.

„Nu există un cântec pe care să-l fi înregistrat înainte de a-l fi iubit”
- Compoziţiile lui s-au potrivit foarte bine vocii tale…
- Da, în momentul în care trăieşti şi eşti secundă de secundă alături de omul tău se transmite toată treaba asta, n-avea cum să scrie altceva decât ceea ce simţea că mi se potriveşte. Lucrul la care ţin foarte mult este acesta: oamenii trebuie să rămână cu amintirea despre Şerban Georgescu ca fiind compozitorul unora dintre cele mai fredonate cântece româneşti. Iar eu am fost artista care i-a făcut pe români să le şi iubească. Pentru că oamenii m-au îndrăgit întâi pe mine. Mi-au iubit sufletul, felul de a fi, chipul, şi pe urmă vocea. Au făcut o mare pasiune pentru melodiile cântate de mine. Asta este. Nu vreau să se uite niciodată: Şerban rămâne compozitorul unora dintre cele mai fredonate cântece din România.

- Dintre toate şlagărele tale îţi place unul în mod deosebit?
- Întrebarea aceasta nu poate avea răspuns vreodată. Nu există un cântec pe care să-l fi înregistrat înainte de a-l fi iubit. Nu e melodie în care să nu mă regăsesc măcar un pic. În unele am cântat despre iubirile mele, în altele despre poveştile altora... În aceste compoziţii s-au regăsit atâţia... Nu e o singură melodie care mi-e cea mai dragă. Versurile au avut un mare rol, pentru că am avut onoarea şi bucuria să am colaboratori cu nume mari - poetul Dan Verona, poetul George Ţărnea, maestrul Aurel Felea, Roxana Popescu... Ea îmi este şi acum textieră, deşi e un pic vulgar acest cuvânt, „textier”. Ne cunoaştem de la începutul carierei mele, e omul care mă ştie cel mai bine, la care ţin foarte mult. Îmi cunoaşte sufletul şi viaţa foarte bine, mă înţeleg excelent şi profesional cu ea, a ştiut întotdeauna ce îmi doresc eu să spun lumii şi cu ea am lucrat şi lucrez foarte uşor. E suficient să ne uităm una în ochii celeilalte. De multe ori îi aduc linia melodică şi îi spun: „În cântecul ăsta vreau să fiu asta”. O poveste cu ea, el sau ei doi. Şi textul iese din prima, cu ea nu există variante; îl face de la început şi ăla este. Ştiu că am răscolit foarte multe suflete cu versurile, cu muzica şi cu felul în care am reuşit să interpretez. Îmi place să cred că aşa o să se întâmple şi mai departe. Am avut eu grijă cu Roxana ca să fie aşa la capitolul text, pentru a răscoli din nou.

„Mă ocup singură de lansarea noului album”
- Cum vei promova noul album?
- Albumul nou… Trebuie să mă ocup personal de lansarea lui şi să organizez totul; aşa e la noi, n-am avut niciodată impresar sau manager. Sunt o artistă care şi-a condus cariera cum a crezut de cuviinţă. Fac o paranteză mai mare aici - m-am certat cu toată lumea din jurul meu, cu omul care mi-a fost partener de viaţă timp de 15 ani, cu cel care a organizat cele mai multe turnee din viaţa mea, cu multă lume de la care primeam tot felul de invitaţii, pentru că îşi doreau aşa de mult să speculeze perioada anilor ´90, în care am lansat toate cântecele iubite de români, în care lumea era dornică de spectacole. Voiau să obţină mai mult din punct de vedere material şi să fiu toată ziua, buna ziua în turnee şi cu bagajele după mine. N-ar fi contat că tocmai veneam dintr-un orăşel, dacă ar fi vrut impresarul peste două săptămâni să facă un alt spectacol cu mine acolo, ar fi trebuit să mă întorc. De la început mi-am stabilit nişte reguli, pe care nu le-am încălcat niciodată. Una dintre ele a fost să nu merg în aceeaşi locaţie mai devreme de două luni, pentru că e o lipsă de respect pentru public să te duci doar de dragul de a-i lua bani... Trebuie să laşi un timp, poate vii cu ceva nou artistic dacă revii, nu cu acelaşi recital. Am avut mereu discuţii pe tema asta şi chiar şi acum e lume care îmi reproşează că nu m-am lăsat „folosită” în anii mei de atunci pe cât au făcut-o alţi colegi. Mi-am condus singură cariera şi cred că destul de bine, n-am avut oameni care să-mi spună unde, pe cât sau când să mă duc undeva să cânt. Întotdeauna eu am fixat regulile acestui joc şi a trebuit să plătesc un preţ - să discut mereu cu organizatorii de spectacole, dar nu regret deloc.

- Crezi în Dumnezeu?
- Bunica mea, pe care am considerat-o cea mai sfântă femeie din lume, m-a învăţat Tatăl Nostru, să merg al biserică… Am în fiecare secundă sentimentul că e cu ochii pe mine şi că mă ajută. Sigur! Dumnezeu mă iubeşte dacă m-a întărit şi m-a ajutat să o iau de la început! Mi l-a adus pe omul sufletului meu, într-o seară, în faţa ochilor (n.r. - Mircea Petru). E minunat ce mi se întâmplă! E Rac, la fel ca mine, semănăm foarte mult - câteodată mă sperie asemănarea asta - avem aceleaşi gusturi muzicale, păreri şi principii de viaţă. Şi familiile noastre seamănă - el are o soră, eu un frate şi a primit de la familie aceeaşi educaţie. Este foarte frumos ce mi se întâmplă de când l-am întâlnit pe el! Am reuşit să-mi regăsesc echilibrul de care am nevoie ca să mă lupt cu toată lumea şi cu vremurile pe care le trăim. Avem multe planuri profesionale şi personale, printre care şi albumul acesta nou, de pe care unele piese sunt compuse de mine, altele de el, de când s-a îndrăgostit de mine. Le-am finalizat împreună în studio. Avem atât de multă treabă, atât de multe lucruri de spus profesional! Omul sufletului meu e lângă mine acum. Am tras foarte tare să ne facem o căsuţă, îmi doresc să ne liniştim şi să avem şi studioul nostru. După aceea vom concretiza şi profesional tot ce avem de spus.

„În presă sunt doar câteva texte scrise frumos despre mine”
- Ai prieteni statornici?
- Cred că viaţa şi Cel de Sus i-au triat. Dumnezeu vede tot ce facem şi, mai devreme sau mai târziu, primim ce merităm. Sunt genul de om care, dacă mi-ai dat o palmă, întorc obrazul, să-mi mai dai una. Unii oameni, despre care aveam o părere bună, m-au dezamăgit. Nu uit dacă m-ai rănit şi, pur şi simplu, trec pe trotuarul celălalt dacă te întâlnesc. Sunt convinsă că cineva are grijă, nu trebuie să mă răzbun eu. Celor care m-au vorbit de rău nu le-am purtat niciodată ranchiună. Am două-trei prietene cu care mă văd rar, dar discutăm la telefon şi ştim întotdeauna ce se întâmplă. Le sun, dar ne vedem mai rar acum, că nu am timp.

- Care este relaţia ta cu presa?
- Cu jurnaliştii trebuie să fii elegant, să le spui că nu eşti în Bucureşti dacă te sună de pe o zi pe alta să apari la televizor… Sunt artişti care sunt foarte disponibili, ba chiar unii dintre ei fac „paparazzi”. Cineva de la o revistă mi-a spus aşa de firesc: „Când putem să aranjăm şi noi un paparazzi?”. M-am simţit ca una de la ţară. „Măi, deci eu nu sunt la curent! Cum? Nu ştiam că se aranjează aşa ceva!”, le-am zis. După aceea am aflat cum se fac treburile... Pentru unele emisiuni s-au obişnuit să sune şi să zică: „Vino diseară!”. „Stai un pic, mă suni acum pentru diseară? Nu pot să vorbesc despre orice pentru că tu ai nevoie în emisiune de cineva!”. Sunt mulţi care fac asta, dar eu nu mă număr printre ei. Nu sunt moartă după reclamă cu orice preţ. Unii te iau aşa, angro... În presă sunt doar câteva texte scrise frumos despre mine. Copiii aştia ai mei, de la fan club, n-au avut de lucru şi au adunat un teanc de ziare şi reviste cu articole, dar dintre toate, cred că sunt doar câteva interviuri care mă reprezintă, celelalte sunt invenţii, nenorociri, cancanuri... Câteva sunt doar prostii, de exemplu că „şi-a vândut florile după spectacol”. Trebuia să iau cinci pastile de Distonocalm după ce mi-au făcut, ca să nu mă cert cu ei... Dar, în fine, eu am procedat elegant, frumos... Am vrut să existe nişte limite ale bunului-simţ.

„Am reuşit să-mi regăsesc echilibrul de care am nevoie ca să mă lupt cu toată lumea şi cu vremurile pe care le trăim“

„Ştiu că am răscolit foarte multe suflete cu versurile, cu muzica şi cu felul în care am reuşit să interpretez. Îmi place să cred că aşa o să se întâmple şi mai departe“

Mădălina Manole s-a retras de pe scena vieţii la doar 43 de ani

28-11-2„Fata cu părul de foc” a strălucit pe scena muzicii pop şi a rămas în mintea noastră drept una dintre cele mai valoroase voci ale României. Compozitorul Şerban Georgescu i-a realizat piese şi a propulsat-o pe Mădălina Manole într-o carieră fulminantă, care a atins apogeul prin recordul de vânzări ale albumelor între anii 1991 şi 1994. Ulterior, cei doi s-au căsătorit, însă diferenţa de vârstă şi-a spus cuvântul, şi mariajul s-a încheiat în 2002, artista rămânând cu o imensă durere sufletească. Interpreta şi-a găsit mai târziu fericirea alături de Mircea Petru, inginer de sunet, care i-a împlinit cea mai mare dorinţă, aceea de a deveni mamă. În iunie 2009 s-a născut micuţul Petru junior, iar în toamna aceluiaşi an, fericiţii părinţi s-au căsătorit. Din păcate, Mădălina a frânt inimile tuturor celor care au iubit-o, în ziua de 14 iulie 2010, când ar fi trebuit să aniverseze 43 de ani de viaţă, alegând suicidul ca final dramatic al poveştii sale.

Acum le cântă îngerilor
Vocea ei inconfundabilă răsună şi acum în mintea multora dintre noi. „Fată dragă nu fi tristă / Fiindcă e păcat / Fără lacrimi nu există / Dor adevărat”. Şi cu ce dor ne-a lăsat... Parcă nu ne vine să credem. Mădălina Manole a hotărât să tragă singură cortina peste scena vieţii şi să le cânte îngerilor. Mai mult, ne-a părăsit într-un mister total. Nimeni nu înţelege încă de ce şi pentru ce a făcut-o. Doar ea ştie motivul sau motivele. Noi nu putem decât să speculăm că nu era atât de fericită pe cum părea, cu o casă superbă în Otopeni, un soţ iubitor şi o minune de copil (foto), care a rămas orfan la doar un an şi o lună, şi pe care şi l-a dorit enorm, făcând nenumărate tratamente pentru a rămâne însărcinată. Dar poate anumite taine ale psihologiei ar putea elucida misterul. „Când cineva îşi doreşte enorm să ajungă la un anumit punct şi reuşeşte să-şi atingă scopul, ţinta pe care şi-a propus-o, atunci nu mai are motiv să lupte. Consideră că şi-a îndeplinit menirea, iar depresia se instalează încet şi sigur, ducând uneori către finaluri tragice ca al cântăreţei. Cei mai mulţi sinucigaşi aleg un moment aniversar pentru săvârşirea faptei”, sunt de părere psihologii. Artista s-a sinucis în dimineaţa zilei în care împlinea 43 de ani, bând aproape jumătate de litru de Furadan, o substanţă toxică. Se pare că a mai avut tentative de sinucidere, dar cine ştie care este explicaţia acestei dorinţe? Noi rămânem doar cu amintirile, vocea ei minunată şi cântecele care stau mărturie a ceea ce a însemnat steaua strălucitoare cu numele Mădălina Manole. Ca o ironie a sorţii, nu este primul şoc de acest gen pe care-l încasăm. În primăvara anului 2006 am pierdut o altă stea a muzicii pop-rock, Laura Stoica. Au fost prietene bune, iar acum sunt pe aceeaşi scenă şi ne privesc de Sus.

Incursiune în amintiri

28-11-3Iată ce declaraţii făcea Mădălina Manole revistei „Taifasuri” în preajma Crăciunului din 2009, atunci când fiul său avea doar 6 luni. „Mă simt cea mai binecuvântată dintre femei. Plutesc de fericire! Din momentul în care l-am ţinut pe Petru în braţe, la maternitate, am avut sentimentul că trăiesc o altă viaţă. Singura mea părere de rău este că am senzaţia unui timp ce se consumă prea repede. De aceea vreau să trăiesc la intensitate maximă fiecare oră petrecută cu familia mea. Trăiesc împlinirea supremă a oricărei femei din lume. Sunt mamă la rândul meu şi abia aştept să mă bucur de fiorul îmbrăţişărilor copilului meu şi de primul «Te iubesc, mami!»”.

Maria Dragomiroiu: „Am simţit-o schimbată“

28-11-4Maria Dragomiroiu are multe de povestit atunci când vine vorba despre Mădălina Manole, pentru că le leagă amintirile nenumăratelor turnee făcute împreună. Momentele acestea sunt dureroase, mai ales pentru firea sensibilă a unui artist şi, cu toate acestea, îndrăgita interpretă de muzică populară ne-a spus câteva cuvinte, cu ochii în lacrimi, despre cea care i-a fost prietenă mai bine de două decenii. „M-a şocat vestea morţii Mădălinei. Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva în ruptul capului. Nici nu mai ştiu ce să zic, sunt cutremurată. Nimeni nu ştie de ce s-a întâmplat aşa ceva. A fost lupta ei, doar ea ştie ce s-a întâmplat de fapt. Mădălina lasă un gol imens, s-a stins o stea a muzicii noastre uşoare. O cunosc de când avea 20 de ani şi ne era prietenă de familie. Am multe amintiri cu ea, am fost împreună în foarte multe turnee în ţară, peste hotare şi peste Ocean. Ultima dată am văzut-o la un spectacol, la Ţicleni, în urmă cu trei săptămâni. Mi s-a părut că este tristă, era ceva în neregulă cu ea. A fost pentru prima dată când nu am putut comunica amândouă şi nu s-a mai întâmplat niciodată ca ea să plece fără să-şi ia «la revedere», aşa cum a fost atunci. De când l-a născut pe micuţul Petru, am simţit-o mai retrasă, schimbată. Nici nu am apucat să-i văd băieţelul… Regret nespus că i s-a întâmplat aşa ceva Mădălinei”, ne-a mărturisit Maria Dragomiroiu.

Mădălina a fost înhumată vineri, 16 iulie, iar cei care doresc să-i aprindă o lumânare şi să depună flori la mormântul său o pot face la Cimitirul Bolovani din Ploieşti, acolo unde artista şi-a găsit odihna veşnică