Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Ne-am obişnuit să dăm vina pe hormoni, pe gene sau orice altceva, dar v-aţi gândit vreodată că acneea poate fi chiar rezultatul comportamentului nostru de zi cu zi? Potrivit lui Annet King, director în cadrul Institutului Internaţional de Dermatologie, se pare că majoritatea coşurilor sunt provocate şi întreţinute de obiceiurile proaste de zi cu zi. Iată aşadar care sunt cele mai importante dintre acestea, pentru a le identifica şi evita mai uşor pe viitor.

Folosiţi creme noncomedogene
Produsele pentru machiaj joacă un rol extrem de important când vine vorba despre acnee. De exemplu, nu folosiţi loţiuni tonice cu alcool sau săpunuri cu rol de curăţare a tenului cu tendinţă acneică, deoarece acestea nu fac decât să stimuleze şi mai mult secreţia de sebum.
De asemenea, anumite ingrediente din produsele cosmetice (cum ar fi coloranţii artificiali pe care-i găsim în lista cu ingrediente sub denumirea FD&C, uleiurile minerale, lanolina şi alţi derivaţi din petrol, dar şi parfumurile) pot irita tenul, favorizând apariţia acneei, după cum a avertizat medicul dermatolog Annet King. Aşadar, ar fi bine să urmărim cu atenţie eticheta produselor, să le evităm pe cele care conţin ingrediente sintetice şi să optăm pentru cele etichetate ca fiind noncomedogene (care nu provoacă puncte negre sau coşuri) şi hipoalergenice. O altă alegere bună o reprezintă produsele de machiaj special formulate pentru a trata acneea, care conţin ingrediente precum benzoil peroxid sau acid salicilic.

Spălaţi pensulele de machiaj după fiecare utilizare
Tot legat de machiaj, e indispensabil să curăţaţi după fiecare utilizare bureţii şi pensulele folosite pentru aplicarea fardului, pudrei şi aşa mai departe, întrucât acestea sunt o sursă nesfârşită de bacterii ce pot favoriza acneea.

Parfumul nu se pulverizează niciodată spre faţă
În ceea ce priveşte parfumul, nu e indicat cel sintetic. Şi totuşi, dacă nu vă permiteţi unul scump, încercaţi cel puţin să nu-l pulverizaţi pe gât sau faţă, ci pe încheietura mâinii, pe care o veţi duce apoi uşor la gât sau decolteu. În plus, nu uitaţi să verificaţi şi etichetele produselor de baie, şi acestea pot conţine parfum sintetic.

Fixativul e nociv!
Spuma pentru păr şi fixativul pentru păr trebuie să fie unele de calitate, deoarece acestea rămân pe fire, apoi se transferă pe pernă, dormim cu faţa pe ea şi porii se pot bloca. Oricum, e recomandat ca în cazul în care folosiţi astfel de produse să vă spălaţi părul mai des şi să schimbaţi lenjeria de pat, mai ales faţa de pernă, la cel mult două zile.

Nu exageraţi cu exfolierea
Atenţie şi în privinţa îngrijitului feţei. Nu o spălaţi prea des. Adică e suficient doar dimineaţa şi seara, dar nici nu lăsaţi transpiraţia pe ten. Nici în ceea ce priveşte exfolierea nu trebuie să exageraţi. Frecând prea mult cu prosopul sau cu substanţe extrem de abrazive, pielea se poate irita.

Atenţie la ce puneţi pe masă!

Şi alimentaţia joacă un rol foarte important. Chiar dacă nu există studii care să confirme faptul că ciocolata şi anumite alimente au legătură cu evoluţia acneei, multe persoane au observat o legătură între alimentaţie şi coşuri. Aşadar, fiecare trebuie să urmărească reacţia organismului la diverse alimente şi să le ocolească pe cele care-i fac rău.

• Coşurile nu se storc, pentru că puroiul poate ajunge mai adânc în interiorul pielii, cauzând roşeaţă şi chiar mici cicatrice!