Main menu

header

de Daniela Anton

Zaţul rămas de la cafea poate face adevărate minuni pentru frumuseţea dumneavoastră, datorită conţinutului extrem de bogat în antioxidanţi. Acest remediu naturist vă ajută să reduceţi celulita, curăţă tenul şi dă strălucire părului. Încercaţi reţetele de mai jos.

Podoabă capilară mai strălucitoare
Dacă trataţi părul cu o mască din cafea, acesta va deveni mult mai mătăsos. Puneţi zaţul proaspăt pe părul uscat, masaţi bine pielea capului şi acoperiţi-vă pentru 10-15 minute cu un prosop. Rezultatul va fi vizibil imediat, părul devenind mai strălucitor. De asemenea, procedeul se foloseşte şi pentru reîmprospătarea culorii la persoanele cu părul brunet, şaten sau roşcat în nuanţe închise.

Luptă cu celulita
Zaţul rămâne un tratament foarte eficient împotriva celulitei. Amestecaţi o jumătate de cană cu zaţ proaspăt (de preferabil cald) cu două linguri cu ulei de măsline şi aplicaţi pasta pe zonele care vă sunt afectate de celulită. Lăsaţi să acţioneze o jumătate de oră, apoi clătiţi zona fără să folosiţi gel de duş sau săpun. Rezultatele vor fi vizibile dacă veţi repeta procedeul cel puţin de două ori în fiecare săptămână.

Un excelent exfoliant
Zaţul poate fi folosit şi pentru exfolierea tenului dacă este aplicat ca o mască pe pielea uscată. Zaţul va curăţa tenul, va închide porii şi va îndepărta celulele moarte, lăsându-vă pielea curată şi luminoasă. Dacă aveţi un ten cu tendinţe de uscare, este obligatorie aplicarea unei creme puternic hidratante după ce daţi jos masca.

Anticearcăn eficient
Zaţul de cafea poate fi o soluţie pentru a scăpa de cearcăne. Amestecaţi o lingură cu zaţ de cafea cu o lingură cu brânză albă (sau iaurt) şi adăugaţi câteva picături de suc de lămâie. Puneţi compoziţia la frigider. Aplicaţi apoi această compoziţie sub formă de mască pe conturul ochilor. Lăsaţi să acţioneze timp de 10 minute, apoi clătiţi.

Elimină mirosul neplăcut al tălpilor
Mirosul mâinilor sau al picioarelor este îndepărtat pe loc cu puţin zaţ de cafea. Frecaţi zonele afectate câteva minute, după care spălaţi-le cu apă şi cu săpun. Pielea va fi catifelată, iar mirosul supărător şi transpiraţia în exces vor dispărea.

Combate degradarea unghiilor
Zaţul de cafea face minuni şi în combaterea căderii unghiilor în urma unor răni de la o manichiură neadecvată. Se ţine unghia afectată (sau unghiile) într-un vas în care se află zaţul de la cafea călduţ. Se repetă acest procedeu mai multe zile, iar unghia se va fixa şi, în timp, îşi va reveni.

Pont! Puteţi să puneţi zaţ de cafea în gelul de duş, ca să obţineţi un amestec exfoliant!

• Pentru a vă parfuma întregul corp cu un miros de cafea, umpleţi cu zaţ un săculeţ de tifon şi frecaţi-vă cu el la duş sau la baie.