Main menu

header

de Elena Şerban

După o iarnă în care părul a fost „sufocat” de căciuli este nevoie ca podoaba capilară să fie tratată pentru a-şi reveni. Cele mai bune în acest sens sunt remediile naturiste, cu plante aromatice sau medicinale, care au proprietatea de a întări rădăcina firului de păr şi de a activa circulaţia sangvină la nivelul scalpului.

Frecaţi scalpul cu decoct de brusture şi iarbă mare
Pentru a revitaliza pielea capului şi firele de păr este indicat să efectuaţi fricţiuni săptămânale cu un decoct preparat din trei linguri cu rădăcină de brusture şi iarbă mare la o jumătate de litru de apă. Amestecul trebuie fiert circa o jumătate de oră înainte de a fi folosit.
Puteţi prepara o fiertură din trei linguri cu frunze de mesteacăn într-o jumătate de litru de apă. După ce s-a infuzat zece minute, fricţionaţi puternic pielea capului şi părul spălat foarte bine în prealabil.
Infuzia din frunze şi rădăcini de urzică are capacitatea de a combate seboreea şi mătreaţa, nu doar de a tonifia rădăcina. Astfel, amestecaţi 10 g de frunze şi 90 g de rădăcină, opăriţi-le cu doi litri de apă şi apoi, după ce s-a răcit puţin, spălaţi-vă părul.
Şi decoctul de muşeţel este indicat în acest sens. Opăriţi trei linguri cu flori cu o cană cu apă clocotită şi clătiţi părul cu acest lichid astfel preparat timp de două luni. Pe lângă efectul de revitalizare a firelor de păr, acestea vor căpăta şi reflexe aurii.
Condiment apreciat pentru gustul său, cimbrul de cultură sub formă de decoct este excelent pentru păr. Aveţi nevoie de trei linguri cu plantă care se fierb zece minute într-o cană cu apă. Clătiţi părul după spălare cu această infuzie timp de două săptămâni.

Preparatul care accelerează creşterea
În general, părul creşte cu un centimetru pe lună. Dacă însă vă doriţi să acceleraţi acest fenomen, puteţi apela la un preparat-minune. Acesta se obţine din: 20 g rădăcină de brusture, 10 g rădăcină de urzică, 20 g rădăcină de hrean, 10 g ardei iute, 20 g fructe de cimişir şi 20 de frunze de urzică. Toate acestea trebuie să fie uscate, mărunţite şi lăsate la macerat, timp de opt zile, în 250 ml alcool de 60 de grade. Efectuaţi fricţionări la rădăcina părului o dată pe zi.

De reţinut! Părul trebuie periat de două ori pe zi, câte cinci minute, cu o perie aspră.

Pont! Cea mai bună metodă de curăţat părul este spălatul cu gălbenuşuri şi limpezirea cu apă călduţă sau cu suc de lămâie, care conferă strălucire podoabei capilare.

Atenţie! Nu folosiţi uleiuri grase pentru păr, staţi cât mai mult cu capul descoperit şi evitaţi şampoanele pe bază de detergenţi.