Main menu

header

950 4 1de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Lung sau scurt, stilizat sau liber, părul este o podoabă cu care orice femeie vrea să se mândrească. Pentru asta, prima cerință este să fie sănătos. Dacă aveți scalpul sensibil, obișnuiți să vă vopsiți regulat sau folosiți placa de întins șuvițele, aveți la îndemână formule lejere de balsamuri din ingrediente naturale, care să mențină podoaba capilară în cea mai bună formă.

Laptele și scorțișoara dau volum

950 4 2La fel ca şamponarea şi aplicarea uleiurilor, utilizarea balsamului este la fel de importantă pentru sănătatea și frumusețea părului. Cu ajutorul unor balsamuri naturale, ușor de preparat acasă, se pot repara daunele și se poate reda aspectul spectaculos al părului. Un balsam natural cu lapte, miere și scorțișoară hidratează, conferă volum și fortifică firul de păr. Se amestecă într-un bol două linguri cu scorţişoară, două linguri cu miere, două ouă, patru linguri cu lapte și un sfert de ceșcuță cu maioneză, apoi se plasează vasul pe aburi. Se aplică mixtura călduţă pe scalp şi păr, se pune o cască de duş şi se prinde bine cu un prosop. Se lasă balsamul să acţioneze 30 de minute, apoi se clătește și se spală cu șamponul obișnuit. Procedeul se repetă de două ori pe săptămână.

Portocala previne căderea podoabei capilare

950 4 3Pentru persoanele care suferă de fenomenul de cădere a părului există o formulă de balsam natural care previne acest proces, fortificând foliculii, hrănind părul și conferindu-i strălucire. Pentru a realiza acest balsam, aveți nevoie de o cană cu iaurt bio, un sfert de cană cu suc de portocale, patru linguri cu zeamă de lămâie, un sfert de cană cu lapte de cocos și un ou. Se amestecă ingredientele și se aplică balsamul pe părul umed, acoperindu-l cu o cască de duș. După 30 de minute se spală bine părul, cu un șampon delicat. Balsamul se aplică o dată pe săptămână, contribuind și la echilibrarea scalpului cu tendință de îngrășare.

Avocado definește buclele

Dacă aveți un păr rebel, cu bucle care nu vor să se așeze indiferent ce produse de styling ați folosi, aveți la îndemână o rețetă de balsam natural lejer, pe bază de avocado, care le va defini ca prin minune. Lubrifiantă de excepție, potrivită tuturor tipurilor de păr și minunată pentru firul gros, această formulă implică amestecarea într-un blender a unui avocado copt cu o jumătate de cană cu unt de shea și trei linguri cu oțet de cidru de mere. Aplicați balsamul pe scalp şi păr, lăsați să acţioneze 30 de minute şi clătiți cu multă apă. Folosirea acestui balsam de două ori pe lună asigură rezultate rapide și vizibile.

Banane și ulei de măsline pentru hidratare

950 4 4Părul vopsit frecvent sau ale cărui vârfuri sunt despicate din pricina utilizării plăcii de întins se poate reface rapid cu ajutorul unui balsam care redă de la prima utilizare strălucirea, suplețea și aspectul mătăsos al podoabei capilare. Uleiul de măsline hidratează în profunzime, iar banana asigură strălucire și flexibilitate. Amestecați două linguri cu miere cu aceeași cantitate de ulei și o banană coaptă, apoi mențineți pasta obținută pe păr timp de 30 de minute. La final, clătiți cu apă călduță din abundență.

Iaurtul reface șuvițele deteriorate

950 4 5O formulă specială de balsam natural pentru părul foarte deteriorat implică beneficiile iaurtului. Acesta face părul strălucitor, îl „disciplinează” și îl hrănește. Pentru a prepara balsamul, aveți nevoie de o cană cu iaurt bio, amestecat cu o jumătate de cană cu maioneză și un ou. Aplicați pasta pe păr, puneți o cască de duș și lăsați să acționeze 40 de minute, apoi clătiți bine, cu apă călduță. Oul va asigura echilibrarea pH-ului scalpului și va întări foliculii, împiedicând căderea părului. Folosiți balsamul de două ori pe săptămână pentru rezultate optime.

Untul de shea sigilează vârfurile despicate

950 4 6Unul dintre ingredientele foarte apreciate în cosmetică, datorită faptului că hidratează şi hrăneşte, este untul de shea, care tratează părul în profunzime, îngroașă firele și sigilează vârfurile despicate. În combinație cu vitamina E, acest tip de grăsime va face șuvițele să se unduie spectaculos pe umeri. Pentru acest balsam cu efecte notabile asupra aspectului părului aveți nevoie de o cană cu unt de shea, o jumătate de cană cu ulei de măsline și o linguriță cu vitamina E. Topiți într-un vas untul, la foc mediu, adăugați uleiul, amestecați bine și dați compoziția deoparte, turnând vitamina E după ce s-a răcit complet. Aplicați pasta rezultată pe păr, lăsați să acționeze o oră, apoi clătiți și spălați părul cu un șampon blând. Această formulă dă rezultate notabile cu două utilizări pe lună.

Aloe vera curăță scalpul

950 4 7Pentru scalpul afectat de mătreaţă, ciuperci, infecţii fungice sau mâncărimi, probleme care afectează direct structura, forma și sănătatea părului, o formulă de balsam natural cu acțiune remarcabilă este cea realizată din două linguri cu gel de aloe vera, două linguri cu ulei de susan, o lingură cu ulei de măsline și o cană cu iaurt bio. Ingredientele se amestecă bine într-un vas din sticlă, iar pasta obținută se aplică pe părul umed, lăsând să acționeze 60 de minute. După clătirea riguroasă, se spală părul cu un șampon delicat. Utilizând această formulă o dată pe săptămână, veți remarca încă de la prima utilizare o curățare eficientă a scalpului și implicit schimbarea aspectului părului, care va redeveni sănătos și strălucitor.

Un balsam reparator și hidratant se obține amestecând patru linguri cu ulei de măsline și două linguri cu miere, care se aplică pe păr și se menține 30 de minute, apoi se clătește

Menta combate tendinţa de îngrăşare

950 4 8Un tonifiant natural pentru păr, realizat acasă din doar două ingrediente, mentă și ceai, este ideal pentru echilibrarea scalpului cu tendință de îngrășare și tratarea părului gras. Pot fi folosite deopotrivă ceaiul verde și negru, întrucât fiecare poate asigura mineralele şi vitaminele de care are nevoie scalpul pentru a se reface, iar menta conferă firului de păr forță și vitalitate. Aveți nevoie de o mână cu frunze de mentă și două linguri cu frunze de ceai (de exemplu, verde). Se pun la fiert 700 ml apă și se fierbe menta până când lichidul scade la jumătate, apoi se strecoară și se lasă la răcit. Separat, într-o cană cu apă fierbinte se pune ceaiul, care se lasă pe foc câteva minute, apoi se lasă și acesta la răcorit, după ce se strecoară. După spălarea părului se aplică amestecul dintre cele două lichide. Nu se clătește.