Main menu

header

de Gabriela Niculescu

Pentru evitarea unor complicaţii grave ale tromboflebitei, medicaţia alopată este - cel puţin deocamdată - cea mai sigură metodă de tratament, mai ales pe termen scurt. Pe de altă parte, terapia naturistă este, practic, de neînlocuit pentru prevenirea acestei afecţiuni şi, nu în ultimul rând, pentru vindecarea rapidă şi sigură. Vă prezentăm câteva remedii naturiste pentru tromboflebită.

Scoarţa de salcie, similară aspirinei
Coaja de salcie conţine salicilaţi, substanţe cu o acţiune similară aspirinei, dar fără efectele adverse ale acesteia, care previn formarea trombilor şi au efecte uşor vasodilatatoare. Se iau în fiecare zi câte trei linguriţe, în cure de trei luni.

Combateţi congestiile cu tinctură de leurdă
Tinctura de leurdă este, probabil, cel mai puternic remediu din flora europeană contra trombozelor de tot felul, pentru combaterea inflamaţiilor venelor şi a varicelor. În afara sezonului acestei plante se administrează câte o linguriţă, de patru-şase ori pe zi, tot în cure de trei luni.

Ghimbirul îmbunătăţeşte circulaţia sângelui
Bolnavii de tromboflebită pot apela şi la rădăcina de ghimbir. Acesta este un remediu cu efecte uimitoare, ce îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, opreşte hemoragiile şi combate stazele venoase. Se administrează în fiecare zi - câte 6 g de rădăcină dată prin răzătoare şi amestecată cu miere.

- Dacă aveţi probleme cu circulaţia periferică este bine ca la primăvară să consumaţi câte 200 g de salată de leurdă pe zi.