Main menu

header

de Anda Postolache

Odată cu venirea anotimpului rece, este recomandat să vă protejaţi de gripe şi răceli folosindu-vă de farmacia verde. Un aliat important în acest anotimp este hreanul, fiind bogat în vitamina C, în complexul de vitamine B, dar şi datorită faptului că în componenţa lui intră substanţe care sunt adevărate antibiotice naturale.

Stimulează circulaţia în zona capului
Cercetările au arătat că hreanul conţine în cantităţi mari titan izotopic, iar acest metal are un important rol în funcţionarea în bune condiţii a sistemului nervos central. Acest izotop asigură o bună irigare cu sânge a scoarţei cerebrale, unde se află aşa-numiţii „centri ai satisfacţiei”, aceasta ducând la o stare de relaxare, de plăcere generală. Hreanul se foloseşte şi în alimentaţie, puteţi să-l daţi pe răzătoare şi să-l conservaţi în oţet, păstrându-şi proprietăţile mult timp de la data preparării, dar se pot pregăti şi remedii, cum ar fi tinctura, care se realizează astfel: pe o răzătoare se rad rădăcini de hrean, se pun într-un borcan, iar deasupra se toarnă alcool alimentar. Se ţine cu capacul închis timp de şapte zile să se macereze, apoi se strecoară, şi tinctura este gata pentru a fi folosită la tratarea tusei, răcelii şi gripei. Se ia câte o linguriţă de trei ori pe zi.

- Conţinutul bogat în vitamina C, calciu şi potasiu întăreşte organismul în sezonul rece.