Main menu

header

de Eugenia Golub

Uleiul din seminţe de in are calităţi deosebite, conţinând de două ori mai mulţi acizi graşi Omega 3 decât cel de peşte şi un amestec de acizi esenţiali Omega 3 şi Omega 9. Aceştia din urmă au un rol important în refacerea celulară, fiind utili în diverse afecţiuni. În compoziţia uleiului din seminţe de in mai intră şi lignani, care au proprietăţi antivirale, antibacteriene, antiparazitare şi antitumorale.

Scade lipidele din sânge
Experţii în nutriţie au iniţiat de câţiva ani o mişcare de susţinere a uleiului de in, fiind unul dintre cele mai studiate produse, datorită conţinutului de substanţe naturale, ce pot preveni cancerul. În plus, autorii unor lucrări din acest domeniu îl recomandă ca adjuvant în combaterea artritei, a infarctului şi a accidentelor cerebrovasculare, deoarece contribuie la reglarea tensiunii arteriale, la scăderea colesterolului şi reduce lipidele (grăsimile) din sânge.
De asemenea, uleiul de in combate constipaţia rebelă, imunodepresia, psoriazisul, vindecă eczemele şi arsurile.

Binefăcător împotriva constipaţiei
Pe lângă ulei, puteţi include în alimentaţia zilnică şi seminţele de in, datorită beneficiilor lor multiple. Pe lângă conţinutul mare de Omega 3, acestea ajută la eliminarea kilogramelor nedorite şi protejează inima.
Acizii graşi din seminţele de in reprezintă un aliat al organismului în procesul de ardere a caloriilor, tăind pofta de mâncare, şi sunt benefice atât pentru sistemul cardiovascular, cât şi pentru creier. Astfel, inima devine mai puternică, iar sistemul nervos central şi cerebelul îşi vor îmbunătăţi capacităţile.
De asemenea, seminţele de in ţin departe bolile de ficat, de rinichi sau chiar diabetul, graţie fibrelor din compoziţia lor. La fel ca şi uleiul, ele reduc nivelul colesterolului, ajută împotriva constipaţiei şi au proprietăţi anticancerigene fie că e vorba despre cancer de colon, de sân sau de prostată. În plus, întăresc imunitatea.

Pont! Pentru o eficacitate sporită se face o cură cu ulei sau cu seminţe atât timp cât doriţi - se ia o lingură cu ulei înainte de masă de trei ori pe zi. Seminţele de in nu se consumă întregi, ci măcinate. Ele nu se digeră din pricina cojii rezistente, în care se găsesc majoritatea mineralelor.

Sfat! Uleiul de in se consumă în salate, nu în prăjeli, pentru că la temperaturi mari îşi pierde proprietăţile sănătoase. Cel mai bun este cel preparat prin presare la rece, fără conservanţi.