Main menu

header

de Mariana Borloveanu

Una dintre legumele de leac ale primăverii, usturoiul verde, face minuni în vindecarea unor boli. Această capacitate se datorează, în principal, conţinutului său bogat în vitamine (A, B1, B2 şi C), substanţe minerale (fosfor, sulf, potasiu, iod, calciu şi siliciu), dar şi în alicină, o substanţă cu un puternic efect antibiotic. Dintre minunile pe care usturoiul verde le face, vă propunem cel mai vechi şi eficient leac împotriva cheagurilor şi a trombozei arteriale, aflat de la părintele Karaisaridis, din Atena.

Tonifică sistemul cardiovascular
Pentru fortificarea sistemului cardiovascular se iau două fire mai groase de usturoi, se îndepărtează frunzele verzi, se spală bine căpăţânile albe şi se pisează într-o piuă de lemn. Se toarnă apoi 400 ml apă plată şi se amestecă patru linguri cu miere. Se fierbe totul, până când compoziţia scade la jumătate, apoi se strecoară printr-o sită deasă. Se administrează câte o linguriţă înaintea celor trei mese principale, timp de şapte zile. Tratamentul poate fi reluat din două în două luni. Este recomandat şi în caz de insomnii şi astenie, fiind un excelent tonic al sistemului nervos.

Tinctura scade tensiunea arterială
Se iau trei fire de usturoi verde, care se spală bine, apoi se macină cu ajutorul unui blender. Întreaga compoziţie se toarnă peste 200 ml alcool rafinat şi se lasă la macerat timp de şapte zile, după care se strecoară printr-un tifon dublu. Se face o cantitate de 50 ml infuzie din trei fire de mentă verde, care se strecoară şi se toarnă peste amestecul macerat, apoi se depozitează la rece, în sticluţe de culoare închisă. Se iau câte zece picături de tinctură la o oră după cele trei mese principale. Tratamentul durează zece zile şi se poate relua la fiecare 30 de zile. Are efecte imediate şi se recomandă în stări de ameţeală, slăbiciune şi tensiune arterială mărită.

Preîntâmpină ateroscleroza
O reţetă veche de peste o mie de ani a fost transmisă prin intermediul călugărilor tibetani, ulterior ajungând în mai toate mediile monahale din lume. Reţeta cu usturoi verde pe care v-o prezentăm are o eficienţă de netăgăduit în privinţa vindecării tumorilor benigne, dar poate preveni, în timp util, şi infarctul miocardic, astfel încât afecţiunile cardiace vor putea fi tratate sau chiar vindecate atunci când boala nu este într-o formă severă. În acelaşi timp, organismul este uşurat de depuneri adipoase, îmbunătăţindu-se metabolismul. Prin influenţa benefică pe care usturoiul verde o are asupra organismului, vasele sangvine devin elastice, se previne formarea cheagurilor şi a trombozei arteriale, iar o dată cu înaintarea în vârstă nu se mai pune problema puseelor acute de ateroscleroză.
Ingrediente: 400 g usturoi verde, 300 ml alcool rafinat şi 50 ml lapte de capră la fiecare administrare.
Mod de preparare: se spală şi se curăţă foarte bine usturoiul, de la care se păstrează partea albă (adică doar căpăţânile deja formate). Acestea se taie în sferturi cu ajutorul unui cuţit, după care se pisează mărunt într-o piuă de lemn. Rezultatul se introduce într-un vas de sticlă, în care în prealabil s-au pus 300 ml alcool rafinat. Vasul se închide ermetic şi se ţine la rece timp de zece zile, apoi se strecoară maceratul prin tifon, după care se pune într-o altă sticlă bine închisă, unde se mai ţine încă trei zile. Se strecoară din nou prin tifon şi se depozitează în sticluţe mai mici, de culoare închisă, păstrându-se la rece.
Mod de administrare: într-un pahar în care s-au turnat 50 ml lapte nefiert de capră se adaugă picăturile de suc de usturoi şi se bea cu 15 minute înaintea fiecărei mese. Tratamentul se urmează timp de 10 zile, astfel:
Ziua 1 = câte două picături dimineaţa, la prânz şi seara;
Ziua a 2-a = patru picături dimineaţa, cinci picături la prânz şi şase picături seara;
Ziua a 3-a = şapte picături dimineaţa, opt picături la prânz şi nouă picături seara;
Ziua a 4-a = zece picături dimineaţa, 11 picături la prânz şi 12 picături seara;
Ziua a 5-a = 13 picături dimineaţa, 14 picături la prânz şi 15 picături seara;
Ziua a 6-a = 15 picături dimineaţa, 14 picături la prânz şi 13 picături seara;
Ziua a 7-a = 12 picături dimineaţa, 11 picături la prânz şi zece picături seara;
Ziua a 8-a = nouă picături dimineaţa, opt picături la prânz şi şapte picături seara;
Ziua a 9-a = şase picături dimineaţa, cinci picături la prânz şi patru picături seara;
Ziua a 10-a = trei picături dimineaţa, două picături la prânz şi o picătură seara.
Atenţie! Acest tratament se face doar o dată la doi ani.

Important! Usturoiul verde este unul dintre cele mai eficiente alimente anticancerigene, ajutând la neutralizarea efectelor negative ale fumatului şi la reducerea incidenţei cancerului pulmonar.