Main menu

header

de Eugenia Golub

Sarcina este un motiv de bucurie, însă aceasta poate deveni uneori un eveniment plin de complicaţii. Dacă în cuplul dumneavoastră există probleme de fertilitate, puteţi suplimenta tratamentele medicamentoase costisitoare cu remedii naturiste, bazate pe plante, care au efecte în acest sens recunoscute de mii de ani.

Dong Quai creşte şansele fecundării
Vitex agnus castus, supranumit şi fructul castităţii, piperul călugărilor sau mielarea, este una dintre plantele care ajută la creşterea fertilităţii prin stimularea glandei pituitare, care răspunde de producerea hormonilor sexuali precum estrogenul, progesteronul şi testosteronul. Tratamentul constă într-un sfert de lingură cu fructe uscate şi mărunţite, presărate pe mâncarea de la micul dejun. La fel de eficient este şi decoctul băut zilnic. Atenţie! Agnus castus nu trebuie administrat dacă urmaţi un tratament pe bază de progesteron. Pot trece şi 12-18 luni până ca această plantă să-şi demonstreze efectele pozitive.
Dong Quai este o altă plantă originară din China, care ajută la procreere, echilibrând nivelul de estrogen din organism şi îmbunătăţind şansele fecundării.
Alte plante benefice indicate sunt trifoiul roşu (Trifolium pratense), renumit pentru proprietăţile sale de îmbunătăţire a fertilităţii (se pot bea zilnic până la patru căni cu decoct preparat din flori uscate), dar şi urzica, ce influenţează pozitiv sistemul hormonal şi pregăteşte uterul pentru o sarcină. O cană cu infuzie pe zi preparată din două linguriţe cu plantă uscată la 200 ml de apă fierbinte face minuni. Şi Asparagus racemosus (shatavari, asparagus sălbatic) este o altă plantă medicinală blândă, care stimulează uterul şi aparatul reproductiv.

Palmierul pitic, benefic în cazul bărbaţilor

Şi bărbaţii pot fi ajutaţi de anumite plante care să le crească fertilitatea. Printre acestea se numără: fructele de palmier pitic (au ca efect stimularea hormonilor sexuali, dar ajută şi la tratarea prostatei) din care puteţi face un decoct din jumătate de lingură cu fructe într-o cană cu apă (se beau una-două căni în fiecare zi), şi Turnera diffusa (damiana), un mic arbust aromatic ce creşte în America de Sud. Această plantă stimulează sistemul reproductiv, dar are şi efect afrodiziac şi ajută în caz de impotenţă. Se poate consuma sub formă de infuzie, preparată dintr-o linguriţă cu frunze uscate la 200 ml de apă fierbinte, din care se beau trei căni zilnic. De asemenea, se pot lua 1-2 ml de tinctură de trei ori pe zi.