Main menu

header

de Liliana Simidon

Când călătoriţi cu maşina, trenul, vaporul sau avionul vi se întâmplă să simţiţi o stare de greaţă, vomitaţi şi sunteţi ameţiţi? Este vorba despre răul de mişcare, o urmare a faptului că simţurile vă sunt date peste cap. Şi în acest caz plantele vă pot veni în ajutor, la fel şi câteva sfaturi.

O măsură de apărare a corpului
Răul de mişcare apare din cauza discrepanţei dintre ceea ce vedeţi (de exemplu, interiorul unei maşini, situaţie în care creierul transmite semnalul că organismul stă pe loc) şi ceea ce simţiţi (sistemul vestibular care transmite creierului mesajul că vă aflaţi în mişcare). Acest conflict între ceea ce vedeţi şi ceea ce simţiţi declanşează producerea unui neurotransmiţător, interpretat greşit de corp ca fiind un agent halucinant. Astfel, organismul ia măsuri pentru a elimina ceea ce el consideră că provoacă senzaţia de dezorientare.
Pentru a diminua efectele neplăcute este bine ca în maşină să conduceţi dumneavoastră sau alegeţi locul de lângă şofer şi să fiţi foarte atenţi la drum. Dacă vă aflaţi în situaţia în care trebuie să staţi pe un loc din spate, cel mai bun lucru este să vă imaginaţi că dumneavoastră conduceţi maşina sau să ţineţi ochii închişi ori să dormiţi.
În avion aşezaţi-vă lângă fereastră şi priviţi afară, în depărtare. De asemenea, alegeţi-vă un loc lângă aripi, deoarece acolo mişcarea este redusă. Pe vapor, staţi mai mult pe punte şi priviţi linia orizontului, iar în tren aşezaţi-vă cu faţa spre direcţia sensului de mers.

Esenţa de mentă poate face minuni
După cum aţi văzut, în fiecare dintre situaţiile de mai sus, este foarte important să priviţi afară pe fereastră şi eventual să focalizaţi un obiect care se află la distanţă. În niciun caz nu priviţi la un punct fix, cum ar fi de exemplu să citiţi sau să jucaţi cărţi. De asemenea, nu vă modificaţi poziţia prea des şi nici nu mutaţi privirea cu rapiditate între două puncte. Dacă este posibil, deschideţi fereastra şi inspiraţi aer proaspăt (anumite mirosuri cum sunt cele de parfum, odorizant, fum sau mâncare pot amplifica senzaţia de rău). Este bine să aveţi la dumneavoastră o sticluţă cu ulei de mentă, pe care să îl mirosiţi pentru a acoperi toate celelalte mirosuri.
Înainte de a pleca la drum mâncaţi ceva uşor şi evitaţi alimentele grele.
Atunci când faceţi o călătorie pe distanţe foarte lungi cu maşina, luaţi pauze sistematic, în timpul cărora ieşiţi afară, respiraţi adânc şi întindeţi-vă tot corpul.
Nu discutaţi despre starea de rău pe care o simţiţi şi încercaţi să cultivaţi o atitudine pozitivă. Eventual, rugaţi pe cineva să vă citească ceva amuzant, în timp ce dumneavoastră priviţi în depărtare sau staţi cu ochii închişi, ascultaţi muzică ori o carte audio.
Pentru diminuarea senzaţiei de greaţă mestecaţi una-două feliuţe de ghimbir crud sau preparaţi-vă de acasă ceai de ghimbir şi mentă, din care beţi câteva înghiţituri la intervale mici de timp.
Mai puteţi încerca să puneţi pe limbă o picătură de ulei de mentă şi să vă masaţi fruntea şi zona de deasupra buzei superioare cu alte două picături. În cazul în care suferiţi de gastrită sau de ulcer, uleiul de mentă poate fi folosit numai extern.

Recomandări

MENTAL HERBAL: îmbunătăţeşte funcţionarea sistemului nervos, ajută la menţinerea unei stări pozitive de spirit şi are efect calmant, liniştitor. Administrare: una-două capsule de trei ori pe zi.
BRĂŢARA SEA-BAND: vă ajută să ajungeţi la destinaţie fără probleme, fiind de un real folos în cazul în care sunt distanţe mari de parcurs.
Pont! În cazul în care călătoriţi împreună cu copii care au rău de mişcare, oferiţi-le un loc înalt din care să poată vedea afară şi puneţi-i, prin diverse jocuri, să privească în depărtare.