Main menu

header

de Elena Şerban

Potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii australieni, uleiul extras din arborele de ceai ar putea fi utilizat pentru obţinerea unui tratament rapid, ieftin şi eficient împotriva anumitor tipuri de cancer de piele.

Elimină tumorile incipiente
Uleiul din arbore de ceai este o resursă naturală, regenerabilă, fiind obţinut din Malaleuca alternifolia, un arbore originar din regiunea New South Wales, din Australia. Folosit adesea pentru a calma iritaţiile şi durerile cauzate de insecte, a reuşit să reducă, la şoarecii de laborator, dimensiunile tumorilor canceroase din piele de tipul nonmelanom în primele 24 de ore de la aplicare şi să elimine complet tumorile în primele trei zile de la începerea tratamentului.
Cercetătorii de la Universitatea Western Australia, autorii studiului, consideră că acest produs are efecte benefice, deoarece reuşeşte să activeze sistemul imunitar al organismului. Spre deosebire de alte produse autorizate, folosite în timpul chimioterapiei, care în cazul cancerului de piele se administrează până la 16 săptămâni şi induc pacienţilor senzaţia de ameţeală şi simptome asemănătoare gripei, uleiul extras din arborele de ceai produce doar o iritaţie uşoară, care dispare în scurt timp.

Pont! Cea mai bună metodă pentru a preveni cancerul de piele este evitarea expunerii prelungite la razele solare.