Main menu

header

950 7 3de Roxana Istudor şi Gabriela Comşa

Călugării budiști cresc Rau Ram în grădinile lor și îl consumă frecvent. Plantă aromatică binecunoscută în Asia, Rau Ram este și un medic al naturii, dovedind inclusiv din perspectivă științifică o serie de beneficii pentru sănătate.

Tratează distensia abdominală

Plantă parfumată, Rau Ram este folo­sită în bucătăriile din toată Asia de Sud-Est. În Cambodgia, frunzele sunt prezente în supe, tocane, salate și rulouri, în Singapore și Malaezia, este un ingredient esențial al laksa, în Malaezia, planta este folosită pen­tru preparate tradiționale, iar în Laos și Thailanda, condimentul îmbogățește gus­tul cărnii de vită. Odată cu propagarea pro­prietăților sale medicinale, acest vindecător a trecut granițele continentului și astăzi este tot mai popular în gastronomiile din toată lumea, precum și în tratarea unui număr de afecțiuni, din Australia până în SUA. În primul rând, Rau Ram este renu­mit pentru capacitatea de a trata distensia abdominală și alte probleme digestive. În general, se transformă în suc o mână cu frunze proaspete de plantă și se consumă o dată pe zi, cu efect rapid asupra balo­nării. De asemenea, în caz de diaree, se fierb 16 grame de Rau Ram uscat, 16 gra­me de maghiran, 12 grame de galangal, 10 grame de scorțișoară şi 4 grame de ghimbir în două boluri cu apă, până scade la jumă­tate cantitatea de lichid. Amestecul se con­sumă în două reprize, pe parcursul zilei.

Eliberează căile respiratorii încărcate

Rau Ram este considerat prin tradiție un aliat al organismului afectat de răceli și gripă. Se macină o mână cu frunze de plantă împreună cu o felie de rădăcină de ghimbir proaspăt, se toarnă puțină apă și apoi se filtrează amestecul și se consumă lichidul. Rau ram contribuie la eliberarea rapidă a căilor respiratorii încăr­cate de mucus. Pe de altă parte, planta combate infecția tinea versicolor, care apare la unii bebeluși și care implică pig­mentarea pielii cu pete de culoare mai deschisă sau mai închisă, din cauza unei ciuperci. Frunzele de Rau Ram se zdro­besc și se adaugă puțin alcool. Cu aceas­tă loțiune se freacă foarte ușor zonele afectate, iar după cinci minute se șterge pielea, cu un tampon din bumbac. Trata­mentul, recomandat de un specialist, se poate repeta de două ori pe zi.

Frunzele de Rau Ram tratează afecţiunile digestive, de la balonare la diaree

Rau Ram accelerează vindecarea vânătăilor și a umflăturilor

Vindecă „piciorul atletului“

Prin tradiție, Rau Ram este utilizat pentru a vindeca numeroase afecțiuni externe, cercetările științifice confir­mând proprietățile antibacteriene ale acestei plante. De exemplu, poate fi utilizată cu succes pentru a trata „pi­ciorul atletului”, afecțiune care este rezultatul expunerii picioarelor la apă murdară pentru o perioadă mai lungă. Frunzele plantei se zdrobesc și se presează bine, iar lichidul se aplică pe zonele afectate. De asemenea, Rau Ram poate fi folosit, înmuiat în vin, îm­potriva pecinginilor. Lichidul rezul­tat din zdrobirea frunzelor se foloseș­te direct pe zona cu probleme. Dato­rită efectelor sale antiinflamatoare și antibiotice, această plantă îndepăr­tează acneea și strânge porii. Se zdro­bește o mână cu frunze de Rau Ram, se amestecă cu puțină sare, apoi se aplică pe zona afectată și se acoperă cu un bandaj. Tratamentul poate fi utilizat de două ori pe zi.