Main menu

header

919 8 2de Roxana Istudor şi Nicoleta Tudorie

Considerate una dintre gustările foarte sănătoase, migdalele aduc organismului numeroși compuși importanți, de care beneficiază întregul organism. Un nou studio relevă faptul că aceste delicii pot accelera recuperarea după sesiunile de exerciții.

Controlează stresul oxidativ

Consumul zilnic de migdale sprijină recuperarea metabolică după exerciții fizice intense prin creșterea grăsimilor benefice cu 69%. Cercetătorii de la Campusul de Cercetare din Carolina de Nord au concluzionat că migdalele reduc efectele generate de sesiunile de antrenament și permit organismului să se recupereze mai rapid. „Concluzionăm că migdalele furnizează un amestec unic și complex de nutrienți și polifenoli, care poate sprijini recuperarea metabolică după niveluri stresante ale exercițiilor fizice. Migdalele au cantități mari de proteine, tipuri sănătoase de grăsimi, vitamina E, minerale și fibre, iar în pielița maro există polifenoli care ajung în intestinul gros și ajută la controlul inflamației și al stresului oxidativ”, punctează specialistul David C. Nieman. Potrivit studiului clinic, cantitatea de 57 g migdale zilnic, timp de o lună, a generat mai multă grăsime benefică în sânge imediat după o sesiune de exerciții intense. „De asemenea, voluntariii au raportat că au simțit mai puțină oboseală și tensiune, o forță mai bună a picioarelor și o scădere a leziunilor musculare după exerciții”, adaugă Nieman.

Protejează sistemul digestiv

Cantitatea mare de fibre pe care o conțin migdalele este benefică pentru protejarea sănătății sistemului digestiv, întrucât se elimină toate reziduurile acumulate la acest nivel. Astfel, digestia va fi îmbunătățită, iar riscul de apariție a unor probleme specifice va fi mult scăzut. De altfel, aceleași fibre care detoxifică organismul în mod sănătos prelungesc sațietatea, iar ca urmare, migdalele sunt ideale pentru o scădere în greutate care să nu implice pierderea de masă musculară. În același timp, prin aportul de vitamine (B1, B2 și B6) și minerale (magneziu, fosfor, calciu, mangan, potasiu, zinc, fier și cupru), migdalele influențează pozitiv sistemul nervos, susținând activitatea neuronală și nervoasă, prevenind deteriorările la acest nivel și prelungind abilitățile cognitive până la vârste înaintate. De asemenea, amintitele minerale din migdale sunt responsabile și pentru o bună sănătate a sistemului osos și a danturii.

Beneficiile pentru organism ale migdalelor sunt depline atunci când se consumă cu regularitate circa 30 de grame zilnic

Paté de ciuperci cu migdale

919 8 3Ingrediente: 1/2 kg ciuperci proaspete, 2 cepe mari, tăiate mărunt, 2 căţei de usturoi, răzuit, 3/4 cană cu migdale, coapte şi măcinate, 1 felie de pâine înmuiată, 1/2 linguriţă cu oregano, 3/4 linguriţă cu sare, 1 lingură cu suc lămâie (opţional).

Mod de preparare: se pun într-o cratiţă ceapa cu puţină apă, se adaugă ciupercile tăiate felii şi usturoiul şi se lasă la fiert. Când ciupercile sunt pătrunse, se pun în blender, se adaugă şi celelalte ingrediente şi se mixează până când compoziţia ajunge la consistenţa unei creme.