Main menu

header

907 7 2de Roxana Istudor  şi Sorin Dumitrescu

Cu o lungă istorie de utilizare în medicina populară, calluna are o mulțime de beneficii pentru sănătate, acționând extins, de la rezolvarea problemelor de somn la atenuarea durerilor articulare.

Are efect expectorant și vasoconstrictor

Potrivit literaturii de specialitate, calluna este un bun antiseptic și diuretic, dezinfectând tractul urinar și crescând moderat producția de urină. Lăstarii înfloriți ai plantei sunt antiseptici, astringenți și depurativi. Ca urmare, preparatele pe bază de plantă au un bun renume pe direcția combaterii inflamației căilor urinare, a prostatei mărite și a pietrelor la rinichi. De asemenea, infuzia din lăstari înfloriți de calluna, preparată din o linguriță cu plantă la o cană cu apă fierbinte, infuzată zece minute și strecurată, este utilizată în tratamentul tusei și răcelilor, întrucât planta are efect expectorant și vasoconstrictor. Calluna se adresează cu succes afecțiunilor articulare, fiind folosită sub formă de cataplasme calde pentru atenuarea disconfortului reumatic și al neplăcerilor provocate de gută. Totodată, calluna este și un binecunoscut sedativ, care acționează cu blândețe și fără efecte secundare pentru a îmbunătăți durata și calitatea somnului, notează healthbenefitstimes.com. Pe de altă parte, extern, planta se remarcă prin efectul de accelerare a vindecării rănilor, fiind folosită prin tradiție în apa de baie, întrucât proprietățile sale astringente au efecte rapide și vizibile.

Mierea menţine echilibrul endocrin

Mierea de calluna este rară, cu un gust pregnant și cu nenumărate proprietăți. După serii de cercetări, s-a constatat că acest produs apicol are un conținut semnificativ de substanțe minerale (mai ales potasiu, magneziu, fosfor și calciu), specialiștii recomandând-o în tratamentul anemiei, în diverse afecțiuni ale sistemului nervos și infecții intestinale, precum și pentru energizarea organismului. Propolisul pe care îl conţine are proprietăţi antibacteriene şi antivirale. În același timp, mierea de calluna ajută digestia, stimulează metabolismul și menţine echilibrul endocrin, reglând activitatea glandelor.

Ceaiul din flori de calluna este folosit ca remediu naturist pentru dureri de stomac